Romanele Blue Moon ale verii 2019 (prima parte)

Ce citesc eu vara asta? Păi o grămadă de cărți super faine, de toate genurile, printre care și cele mai recente apariții din colecția Blue Moon de la editura Litera. V-am povestit și anul trecut de cărțile pe care le-am citit în vacanță, tot din colecția Blue Moon, doar că anul acesta nu am fost la fel de norocoasă și în concediul propriu-zis abia am apucat să citesc una dintre ele, deși aveam la mine trei.

Am scris ”prima parte” în titlu, pentru că mai sunt câteva titluri absolut savuroase care urmează să apară în colecția Blue Moon, așa că sunt toate șansele să vă povestesc curând și despre acelea.

Un nou început, Kristin Hannah

Un roman memorabil semnat Kristin Hannah, devenită deja autoare preferată (și a mea, și a mamei) pentru romanele ei cu o puternică încărcătură emoțională. Hannah nu se dă în lături din a scormoni în durerile cele mai profunde ale personajelor și de a ni le prezenta în toate detaliile.

Un nou început este despre o familie care, în perioada postmergătoare războiului din Vietnam, cu un tată suferind de depresie post-traumatică, se mută într-o zonă izolată din Alaska, unde încearcă să-și croiască o nouă viață. Fiica de 12 ani a familiei, Leni, pare să se adapteze destul de bine la viața plină de privațiuni din Alaska, însă comportamentul violent și apucăturile psihotice ale tatălui ei tulbură aparenta liniște de început a traiului lor hibernal.

Alaska este întunecoasă, periculoasă și deprimantă, iar izolarea familiei Allbright într-o cabană cu o singură cameră și cu latrină în spate, fără apă curentă, fără electricitate și fără orice alt tip de facilități moderne duce, în timp, la dezvăluirea unor noi pericole, care vin chiar din interiorul casei și care sunt mai greu de evitat decât frigul, gheața, urșii și întunericul.

Primele trei sferturi de carte mi-au plăcut foarte mult, tensiunea este bine dozată, iar cartea pare foarte promițătoare. Din păcate, recunosc că finalul m-a cam dezamăgit, mă așteptam la altceva și, chiar și pentru un roman de ficțiune, sfârșitul nu mi s-a părut veridic.

Cele șapte surori. Povestea Mayei, Lucinda Riley

Și pe Lucinda Riley o știu foarte bine, am început anul trecut Secretul Helenei, dar n-am putut s-o duc până la capăt, nu mi-a plăcut deloc. Însă Povestea Mayei e diferită, am citit-o cu sufletul la gură și abia aștept și celelalte șapte volume.

Maya D’Appliese e cea mai mare dintre cele șapte surori, toate adoptate din diferite colțuri ale lumii, fără să știe cine le este familia biologică și ce rădăcini au. După moartea misterioasă a tatălui lor, cele șapte femei se trezesc brusc în posesia unor indicii și a unor coordonate care le arată locul nașterii lor. Folosindu-se de indiciu și de harta respectivă, fiecare va merge pe urmele strămoșilor, descoperind o întreagă istorie care a dus la nașterea și adoptarea lor.

Maya este prima dintre surorile D’Appliese care își urmează indiciul (o plăcuță triunghiulară cu o inscripție aproape ștearsă) și o hartă care o duce în capitala Braziliei, în casa unei familii aristocrate care a trăit pe vremea când abia începuse construcția faimoasei statui Iisus Mântuitorul.

Destul de generoasă cu ale sale 500 de pagini, cartea e o incursiune romanțată în istoria orașului Rio, cu o pendulare între trecut și prezent și cu suficientă doză de mister ca să te țină în priză până la final.

Secretul orhideei, Lucinda Riley

Și această carte mi-a plăcut, deși e, pe alocuri, neverosimilă. Nu vă pot spune în ce aspecte, pentru că aș dezvălui o parte din intriga încurcată a romanului, dar o să vă dați seama și singuri.

La fel ca și precedenta, Secretul orhideei este scrisă tot ca o pendulare între trecut și prezent, între viețile unor familii care aparent nu au nicio legătură, dar care își descoperă conexiuni nebănuite.

Deși declarată o carte ”sfâșietoare”, n-aș zice că e chiar așa. E adevărat că sunt trimiteri la Al Doilea Război Mondial și la lagărele de prizonieri din Changi, dar acestea sunt superficiale. Lucinda Riley cu siguranță nu e Kristin Hannah, să exploreze așa de profund ororile războiului (ca în Grădina de iarnă, de exemplu), ci se axează mai degrabă pe poveștile de dragoste care se desfășoară în mai multe planuri ale cărții.

Povestea începe în zilele noastre, în Anglia, când Julia Forrester, o pianistă faimoasă, își pierde soțul și copilul într-un accident de mașină. Întoarsă pe meleagurile copilăriei, pentru a jeli în izolare, Julia ajunge din nou la conacul Wharton Park, acolo unde bunicul ei lucrase toată viața lui și unde îl vizitase și ea în copilărie.

Când actualul proprietar al conacului, Kit Crawford, descoperă sub podelele unei dependințe vechi un jurnal care pare să fi aparținut bunicului Juliei, începe o incursiune în trecutul ambelor familii – nobilii care locuiseră cândva la Wharton Park, dar și servitorii acestora, grădinarul și soția acestuia.

Pe măsură ce Elsie, bunica lui Julie și fosta servitoare a lui Lady Crawford, deapănă povestea, suntem purtați înapoi în timp, în perioada pre- și post-mergătoare celui de-al Doilea Război Mondial, când Olivia și Harry Crawford se cunosc, se căsătoresc și apoi sunt despărțiți de războiul iminent.

Cartea are niște review-uri destul de proaste pe Goodreads, dar asta nu m-a împiedicat s-o citesc și chiar să-mi placă. M-am cam săturat de cărți tragice, așa că apreciez un final bun, un pic siropos, atunci când îl găsesc 😀