Educație obligatorie pentru băieți: corpul fetelor nu este un bun public!

Edit: Mi s-a atras atenția de către cititori că ar fi trebui să vorbesc la general, despre corpul ”persoanelor”. Deși înțeleg ideea de bază și de unde vine această nevoie (din nefericire, și băieții sunt agresați, în special în clasele primare, de către colegi sau tovarăși de joacă), eu am vrut neapărat în acest articol să adresez problema agresiunilor la care sunt supuse femeile. Însă, voi, când discutați cu băieții voștri, puteți să discutați la general, este chiar mai bine.

Trăim într-o țară și într-o lume profund misogină. Oricât de avansați ni s-ar părea că suntem, de fapt, la nivel de gândire de bază, nu suntem. În toate țările din lumea asta, oricât de dezvoltate sau de sub-dezvoltate, femeile sunt agresate sexual, pedepsele pentru violatori sunt mici sau inexistente, iar femeile, în loc să fie văzute ca niște victime și ajutate ca atare, sunt privite ca vinovate.

Și asta nu doar în unele țări arabe, unde sunt chiar biciuite sau condamnate la închisoare dacă depun plângere, ci inclusiv la noi în țară. ”Ea și-a căutat-o”, ”era îmbrăcată cu fustă scurtă”, ”ce căuta pe acolo la ora aia?” etc etc. Vă sună familiar genul acesta de judecăți?

Prin urmare, singura ”educație” care se face pentru așa-zisa prevenție a agresiunilor sexuale este să li se spună fetelor: nu ieși singură afară după o anumită oră, nu te îmbrăca prea provocator (ce înseamnă provocator? vă invit să vedeți acest video despre o expoziție cu hainele unor victime ale violurilor, ca să vedeți că hainele nu au nicio legătură), nu-ți lăsa băutura nesupravegheată la petreceri etc.

Și de fapt știți ce fel de educație ar trebui să se facă, acasă și la școală și peste tot? Să li se spună băieților și bărbaților: ”Nu agresați fetele și femeile în niciun fel!” Dar câți părinți discută cu băieții lor, clar și la obiect, aceste lucruri acasă? Și nu porniți de la premiza că ei știu treburile astea. Nu, nu le știu. Iar când sunt în gașcă, cu atât mai mult au tendința să le “uite”, chiar și dacă le-au știut sau le-au intuit la un moment dat.

Nu vă gândiți că dacă sunteți părinți de băieți, n-aveți nicio treabă cu povestea asta cu violurile. Da, e adevărat că, pe măsură ce băieții cresc, șansele de a fi agresați sexual scad, până devin zero, în timp ce fetele sunt în pericol de la 1 la 100 de ani. Însă, tot adevărat mai e și faptul că chiar și fiul vostru, crescut cu principii, într-o familie cu morală sănătoasă, se poate trezi la un moment dat agresor sexual sau complice, poate fără să-și dea seama.

Așa că iată cele cinci aspecte pe care trebuie să le discutați cu fiii voștri, indiferent de cultul religios din care faceți parte, de valorile pe care le aveți în familie și de cât de tare vă e rușine să abordați aceste aspecte. Treceți peste asta, înghițiți în sec și dacă aveți un băiat mai mare de 12 ani, discutați cu el absolut toate conceptele și ideile de mai jos. (Sau printați articolul și dați-le să-l citească.)

CORPUL FEMEII NU ESTE UN BUN PUBLIC

Nu sunt tolerate sub nicio formă gesturi și atingeri care nu sunt dorite de fata respectivă. Da, știu unii băieți, acum adulți și tați, s-au distrat grozav în copilărie trăgând fetele de codițe, privind cu oglinda sub fusta lor și mozolindu-le cu zăpada iarna. Ghiciți ce? Nu e ok. Pentru că puneați mâna pe ele fără acordul lor. Iar eu nu știu absolut nicio fată, acum femeie, care să se fi dat în vânt după treaba asta!

Gesturi precum: pipăitul, plesnitul peste fund, băgatul mâinii în sân, apucatul de sâni, holbatul, fluieratul, strigatul de vorbe jignitoare (inclusiv ”hei, pisi!”), lovitul (indiferent de motiv) sunt strict interzise, indiferent cum e îmbrăcată, machiată sau cum merge fata pe stradă. În caz că nu știați, mai nou genul acesta de comportament se ”răsplătește” cu amendă, nu că ăsta ar trebui să fie un stimulent să nu le faceți. Bunul simț ar trebui să fie un stimulent suficient.

Conceptul de CONSIMȚĂMÂNT

Orice act sau gest de natură sexuală între două persoane trebuie să aibă loc cu exprimarea fără echivoc a consimțământului. Și când spun consimțământ, mă refer la un DA ferm. Nu la ”nu știu…, poate…, mda… nu prea… mai bine nu…” O fată care a băut sau s-a drogat nu își poate exprima consimțământul, prin urmare este off limits. Minorele sunt off limits indiferent de starea lor.

Fetele nu trebuie convinse, șantajate sau forțate să facă niciun fel de gest de natură sexuală, nici sărutat măcar, nu mai vorbesc de restul. O fată are dreptul să se răzgândească oricând pe parcursul unui act sexual și să-și retragă consimțământul. Da, știu, nasol, dar are dreptul ăsta, indiferent de motivele pentru care o face (prestația ta, s-a răzgândit, o deranjează ceva, nu e sigură etc). Bărbat ești dacă știi să te abții, nu dacă insiști, cu argumente sau cu forța, să meargă până la capăt.

Nu solicita niciodată favoruri sexuale în schimbul unor favoruri de altă natură. Nu oferi bani pentru a întreține relații sexuale. Nu hărțui și nu amenința o femeie pentru a obține din partea ei orice fel de gest de natură sexuală.

PORNOGRAFIA NU E REALITATE

Din păcate din ce în ce mai mulți băieți cresc uitându-se la pornografie și crezând că asta este ceea ce se întâmplă în realitate într-o relație sexuală: un fel de sport, lipsit de afecțiune, ceva agresiv care musai place femeii, indiferent ce i se face.

Chiar dacă sunteți absolut convinși că băieții voștri nu se uită la pornografie, puteți fi siguri că, la un moment dat, se vor uita, cineva le va arăta. Un studiu recent efectuat a scos la iveală faptul că treisprezece este vârsta medie la care băieții se uită prima oară la filme porno.  44% dintre băieţii adolescenţi mai mari se uită săptămânal la pornografie, iar 37% se uită zilnic.

Într-o carte pe care am tradus-o recent se vorbește despre cele șase mituri ale pornografiei și cred că acestea sunt aspecte pe care trebuie neapărat să le discutați cu băieții voștri, pentru că toate acestea sunt minciuni promovate de industria de filme porno:

  1. În filmele porno, sexul este anonim. Nu contează dacă eşti atras sau nu de cealaltă persoană sau ea de tine. E mai bine dacă persoana cealaltă nu ţi se pare reală, nu are sentimente, familie, griji, suflet, viitor sau limite fizice.
  2. În filmele porno, sexul este rapid. Nu există sărutat sau mângâiat, nu există preludiu care să pregătească corpul pentru sex.
  3. Sexul este deconectat. Privirile nu se întâlnesc. De obicei, corpurile nu sunt poziţionate faţă în faţă. Nu există zâmbete sau momente de comuniune sufletească. Pentru că nu contează cine te penetrează.
  4. Din filmele porno, deducem că femeilor le place degradarea. Sunt lovite cu pumnul sau cu palma, sufocate, înjurate şi tratate ca nişte gunoaie. Sunt considerate proaste şi lipsite de valoare. Dar cel mai important mesaj al pornografiei este că aceste lucruri nu contează pentru că femeilor le place această înjosire şi acest abuz. Le excită. E parte din distracţie. (Aproape niciodată nu e bărbatul cel care e rănit sau umilit – oare de ce?)
  5. Bineînțeles, filmele porno ne învață că femeile sunt întotdeauna pregătite. Fetele sexy sunt întotdeauna dispuse să facă sex, oricând, oriunde, cu oricine şi în orice mod. El vor sex tot timpul. Corpurile lor nu au nevoie de timp sau de atingeri, şi nici de relaţii.
  6. Evident că sexul pornografic e nemaipomenit. La finalul filmului toată lumea s-a simţit extraordinar. Toţi sunt fericiţi, satisfăcuţi şi mulţumiţi.

Discutați cu băieții voștri și spuneți-le că tot ce văd acolo sunt minciuni. Că aceia sunt actori plătiți să se prefacă și că relațiile intime reale nu sunt așa. Relațiile intime din viața reală se bazează pe afecțiune, tandrețe, încredere reciprocă și un grad de maturitate care să-i pregătească pe cei doi pentru un asemenea act.

DISCREȚIA ESTE OBLIGATORIE!

Sub nicio formă nu se filmează, nu se înregistrează și nu se distribuie nimic din ce se petrece într-un cuplu în intimitate. Gesturile intime se numesc intime dintr-un motiv. Indiferent ce se va petrece ulterior într-un cuplu, materialele respective nu se folosesc pe post de răzbunare. Fenomenul de revenge porn a luat o amploare incredibilă în ultimii ani.

Indiferent de natura relației (virtuală sau reală), nu se solicită fotografii sau filmulețe deochiate de la o fată, mai ales dacă este minoră (poate nu știați că acest lucru cade sub incidența legii). Chiar dacă te juri pe toți sfinții că nu distribui respectivele materiale, un prieten poate pune mâna pe telefonul tău și le poate da și altora. Sau îți poți pierde telefonul și materialele respective pot ajunge la persoane nepotrivite.

De asemenea, nu trimite niciodată fotografii nepotrivite fetelor de pe rețelele de socializare (așa numitele ”dick pics”). De fapt, nu trimite nicio poză pe care n-ai vrea s-o vadă mama ta. Nu doar că este o mare măgărie să faci asta, dar poate fi ușor încadrată la hărțuire sexuală. Și s-ar putea ca fata respectivă să-ți caute toate rudele pe internet și să le trimită poza.

ACȚIONEAZĂ, NU STA DEOPARTE!

Dacă prietenii sau colegii tăi se comportă urât cu o fată, atrage-le atenția. Dacă vezi pe cineva agresând o fată, sună la poliție și, dacă poți, intervino. Cheamă și pe alții în ajutor. Refuză să iei parte la acțiunile de discreditare, înjosire, agresare a unei femei. Anunță un adult de încredere, asta nu te face un pârâcios, ci un cetățean responsabil.

Ia atitudine, fii tu cel care rupe lanțul de comportamente misogine ridicat la rang de bărbăție încă de la Adam și Eva încoace. Nu uita că schimbarea începe cu tine!

 

Cover photo by Gerd Altmann from Pixabay

17 Replies to “Educație obligatorie pentru băieți: corpul fetelor nu este un bun public!”

  1. Foarte bine scris articolul. E nevoie sa știm asta și sa ne învățăm și copiii. Felicitări Laura!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Multumesc, Adina, apreciez mult cuvintele tale!

  2. Un articol foarte bun!
    Am doar fetita, prin urmare pot face doar educatie pentru preventie, adica sa-i explic ei lucruri pentru a fi in siguranta.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Multumesc, eu am si fata si baiat si deocamdata am experienta doar cu educatia preventiva a fetelor.

  3. Draga Laura,

    acest articol merita “standing ovations”!
    Multumesc!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Esti o draguta, Diana, multumesc frumos!

  4. Ceea ce imi aduce aminte de un fost coleg de-al fiica-mii, care avea un tata… nici nu stiu cum sa-l descriu, hai sa zic “limitat educational” sau “rautacios”, pentru ca nu era chiar prost (corporatist, de altfel). Povestea e lunga, dar pe scurt, omul nu intelegea mai nimic din ceea ce ar trebui sa fie educatia si scoala, astfel ca avea o problema cu Luna. Si asa se face ca, intr-o buna zi, fiul lui a facut-o “vaca grasa” si chiar a lovit-o, intr-o pauza. Cand a fost certat de invatatoare pentru faptul ca a lovit o fata, a motivat urmatoarele: “Pai tata mi-a zis ca pe Luna pot sa o lovesc fara probleme!”. Bineinteles ca ea mi-a povestit plangand acasa, bineinteles ca mi-a cerut sa ii fac dreptate, bineinteles ca i-am spus ca nu e cazul sa intervin in asa ceva. Erau prieteni, ea si baiatul respectiv, stiam clar ca nu era vina lui pentru cele intamplate. Si chiar a doua zi s-a dovedit ca aveam dreptate: baiatul a venit singurel si si-a cerut scuze de la ea. Pentru ca el stia prea bine ca nu a fost deloc in regula ce a facut, insa in sufletul lui s-a dat, probabil, o lupta intre ce simtea el si ce ii spusese tatal lui, care ii este modelul absolut in viata. Pana la o anumita varsta. Apoi, unii copii au norocul de a se destepta si a nu repeta greselile parintilor. Altii, nu.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mi se pare groaznic ce imi povestesti 🙁 Tu iti dai seama ca adultii astia strica generatii intregi de copii?

      1. Eu am luat partea plina a paharului din povestea asta: faptul ca baiatul si-a dat seama ca a gresit si a venit singur sa isi ceara scuze. E un baiat bun si daruit de natura cu multe calitati, sper din tot sufletul sa stie si pe viitor sa discearna ce e bun de ce e rau, indiferent de presiunea unui tata mitocan.

  5. Eu am si baiat si fata…asa ..ca…ma pun pe treaba! Cred ca tinerii din ziua de azi sunt mai dezoltati fizic decat eram noi la varsta lor dar sunt mai imaturi emotional decat noi la varsta lor…parerea mea!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Sa stii ca am remarcat si eu asta. Nu zic ca e neaparat ceva rau, ca raman copii mai mult timp, dar da, se maturizeaza emotional mai tarziu.

  6. Foarte bun articolul!Felicitari!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Multumesc!

  7. Indraznesc sa spun ca cel putin atitudinea fata de sexul opus ar trebui sa inceapa mult mai devreme. Caz concret- P (3, 4 ani). De ceva timp “nu ii plac” fetitele pe motiv ca nu sunt la fel de extaziate ca el atunci cand vad o masinuta. Azi la micul dejun a inceput sa imi povesteasca cum a construit un tir . Si cum va plimba in containerul lui fetitele pe care sa le duca la depozit. Dupa secunda de soc, am inceput o lunga discutie care s-a terminat cu fetitele in dreapta ca pasageri si cu jucariile in conatainer. Copii sunt in esenta buni, si cu cat sunt mai mici cu atat cred ca e mai usor sa le modelam o atitudine corecta fata de ceilalti (in special fata de sexul opus).

    1. Laura Frunză says: Reply

      Whoa, mama, camioane cu fetite! Cred ca ramaneam si eu tablou! Ai dreptate, discutiile despre respect trebuie sa inceapa mult mai devreme!

  8. Eu sunt absolut socata de felul in care vorbesc colegii de clasa ai fiicei mele. Toate injuraturile posibile, pe unele fete le fac curve, le umilesc verbal daca nu altfel. Nu stiu ce as putea sa fac, nu ma cunosc cu acei parinti, ne intalnim la sedinta foarte rar si atat. Fiica-mea nu e pe instagram cu poze nu stiu de care, ca majoritatea celor de varsta ai. Nu are cont de facebook si nici nu va avea prea curand. Imi este foarte clar ca atat parintii colegelor cat si colegilor habar nu au ce fac copiii de fapt. Dar ea mi-a aratat si imi povesteste tot ce se intampla. Parintii nu stiu cum sa gestioneze si controleze mediul in care copiii lor activeaza online. Habar nu au ce fac copiii lor pe telefoane. Nu e vorba de parinti needucati si vai de capul lor. Consider deci ca sunt neglijenti, ca nu ii intereseaza subiectul si ca daca le-ai spune asa ceva, nici nu ar crede, nici nu ar verifica si te-ar mai si lua la rost pentru indrazneala.
    Fiica-mea si-a construit deja parerea ca majoritatea baietilor sunt groaznici, complet imaturi emotional, rautaciosi, nesimtiti si nu vrea sa aiba de-a face cu ei :(. Are doar 1-2 baieti in anturaj cu care mai vorbeste din cand in cand si aceia sunt bine educati. Nu ca fetele ar fi mai prejos, nici cu cele care nu invata si se uita dupa baieti nu sta si sper sa ramana cat mai departe de specimenele needucate care formeaza majoritatea, din pacate.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Chestia asta cu limbajul e de groaza. Si nu sunt nici pe departe vreo purista a limbii, imi aduc aminte ca, din teribilism, mai scapam si noi cate una cand eram copii. Dar felul in care vorbesc acum (pre)adolescentii este de groaza. Nu am auzit in viata mea atatea p*li cate aud cand e vreun grup de adolescenti la noi in parc. Cat despre parinti care nu controleaza ce face copiii lor pe net, sunt total de acord cu tine. Cred ca am si abordat pe blog la un moment dat subiectul asta, despre discutiile pe whatsapp la ore nepotrivite si altele asemenea.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.