Trei cărți despre copilăria în vremurile dificile ale istoriei – editura Epica

Când spui ”război”, cel mai probabil că automat te gândești la cel de-al Doilea Război Mondial. Poate pentru că s-a scris atât de mult despre WWII și despre Holocaust, poate pentru că a fost cel mai înspăimântător război din istorie, încât toate celelalte li s-au părut autorilor mai puțin ofertante din punctul de vedere al subiectelor pentru ficțiune.

Însă lumea asta a fost și este în continuare măcinată de sute de războaie, la fel de nedrepte, pline de sacrificii umane și cruzime ca și WWII. O să vă recomand în cele ce urmează trei cărți care au un subiect comun: copilăria în vremuri de război.

Le voi prezenta invers cronologic, una chiar este despre finalul celui de-al Doilea Război Mondial dar dintr-o perspectivă diferită, apoi una despre separarea Indiei și Pakistanului în 1947 care a dus la uciderea a aproximativ 2 milioane de oameni, apoi una despre războiul din Siria și viața în taberele de refugiați.

Am scris noaptea în jurnal, Veera Hiranandani

În această carte scrisă sub formă de jurnal pe care protagonista îl scrie ca pe o serie de scrisori adresate mamei decedate, Veera Hiranandani reușește o operă excelentă de ficțiune istorică. Reconstituind, cu ceva mai mult dramatism, o bucățică din istoria familiei, autoarea prezintă prin ochii unei fete de 12 ani vara și toamna anului 1947, când India a ieșit de sub ocupația britanică și s-a scindat în două țări diferite: India și Pakistan.

Provenind dintr-o familie mixtă (cu mama musulmancă și tatăl hindus) și locuind în ceea ce devine după august 1947, Pakistan, Nisha și familia ei, compusă din tată, bunică și frate geamăn, nu mai sunt în siguranță în noul teritoriu. Deși tatăl ei este medic și respectat de comunitate, după o tentativă a musulmanilor de agresiune asupra lor în propria casă, familia se decide să fugă spre India.

Jurnalul prezintă viața familiei cu scurt timp înainte de fugă, pe durata exodului și la scurt timp după ce au ajuns, după multe aventuri periculoase, în noua lor casă. Deși un roman cu tentă istorică, Am scris noaptea în jurnal este, în esență, despre copilărie și despre lumea văzută prin ochii unui copil. Copiii nu urăsc, dacă nu sunt condiționați de adulți să facă asta, ei se împrietenesc între ei și au dorințe normale pentru orice copil: vor să se joace, să interacționeze, să fie în siguranță și, mai presus de toate, să fie acceptați așa cum sunt.

Nisha este o elevă studioasă și o fetiță cuminte, însă este foarte introvertită și vorbește foarte rar. Adoră să gătească, este modul ei de a-și exprima sentimentele, însă familia nu o lasă în bucătărie, insistând că scopul ei este să facă o căsătorie avantajoasă atunci când va crește. Spre deosebire de fratele ei, Amin, care este sociabil și se simte bine în grupuri mari de prieteni, Nisha este mai tot timpul singură.

Fratele ei geamăn, Amin, suferă de dislexie (nediagnosticată și neînțeleasă în acea perioadă) și urăște școala, preferând să se exprime prin artă. Ambii copii se simt neînțeleși de tată care, învăluit în propria suferință după moartea soției la nașterea gemenilor, are așteptări complet diferite de la cei doi copii.

În afară de aspectul istoric, cartea mai documenteaza într-o manieră interesantă, și cultura și civilizația Indiei: felurile de mâncare, condimentele exotice, modul în care se prepară mâncarea, hainele, obiceiurile de zi cu zi, religia, peisajele, cărțile de bază ale culturii indiene. Tocmai din acest motiv, am găsit-o un pic greu de citit de către copii, pentru că, în loc de note de subsol, mulți termeni sunt prezentați la final într-un index și e cam enervant să te duci mereu la spate să citești, să vezi despre ce e vorba.

Eliza a început și ea cartea asta, dar a abandonat-o în favoarea alteia, nu a prins-o. Pe ea scrie că e adresată copiilor de 10+ și cu siguranță poate fi, dacă sunt cititori pasionați, altminteri, o recomand 12+ pentru mai multă siguranță.

Copilul E, Steve Tasane

O altă carte despre copilăria în vremuri de război, de data asta despre viața unor copii intr-o tabără de refugiați (sirieni, cred). Relatarea e destul de impersonală și prezintă doar câteva zile din viața unui grup de copii separați de aparținători, lupta lor pentru supraviețuire, dar și jocurile, visurile, amintirile lor. Obișnuită cu romanele clasice de ficțiune, cartea asta m-a frustrat prin lipsa deznodământului.

În realitate nu există niciun fel de acțiune, e doar o felie de viața decupată din viața unor copii anonimi (nici nume nu au, pentru ca si-au pierdut documentele), identificați doar cu inițiale.  Scopul cărții e sa atraga atentia asupra vieții în taberele de refugiați și să schimbe puțin mentalitatea oamenilor cu privire la cei care fug din calea războiului, cu nimic pe ei decât hainele și câte o poză cu familia.

Deși înfometați, uneori agresați, și mereu cu gândul la familiile de care s-au pierdut sau care le-au murit, copiii E, I, U, R, B, U își petrec timpul în tabăra de refugiați visând la o viață mai bună și jucându-se. Nu au jucării dar își improvizează. Nu merg la școală dar se învață între ei diverse lucruri. Au diverse vârste, de la 3 la 16 ani, dar devin buni prieteni, ceea ce, în timp de pace, probabil că ar fi fost imposibil. Însă ei au grijă unul de altul, se încurajează, se înveselesc reciproc, fac diverse sacrificii personale unul pentru celălalt.

Copiii de refugiați sunt, în esență, tot copii. Visează la jucării, torturi de ciocolată, timp petrecut cu familia. Și la pace.

Recomand pentru 12+.

O mare de lacrimi, Ruta Sepetys

Este a doua carte a Rutei Sepetys pe care o citesc, după Printre tonuri cenușii și cred că poate fi considerată o continuare, sau o carte în paralel, dacă vreți, întrucât unul dintre protagoniști are o legătură cu protagonista din cealaltă carte.

În stilul care a consacrat-o pe Ruta Sepetys, autoarea a documentat sub forma unui roman de ficțiune istorică încă una dintre tragediile cvasi-necunoscute ale istoriei: la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, din porturile nemțești au plecat vase încărcate cu mii de oameni care fugeau din calea rușilor. Unul dintre aceste vase este și Wilhelm Gustloff, la bordul căruia se îmbarcă peste zece mii de oameni. Nouă mii dintre aceștia își vor pierde viața când vasul va fi lovit de torpilele unui submarin rusesc.

Cartea urmărește, în paralel, gândurile și acțiunile a patru personaje: Joana, Emilia, Florian și Alfred. Joana, Emilia și Florian se intersectează pe drum, fugind din calea armatei rusești, fiecare cu propriile secrete și poveri, purtându-și suferințele ca pe un scut, iar Alfred este lucrător mărunt pe vasul pe care ceilalți trei se vor îmbarca.

Toți patru sunt tineri, cu vârste între 15 și 20 de ani, și au, fiecare, visele și năzuințele lor, dorindu-și libertatea, viața și pacea mai presus de orice. Însă, din păcate, războiul nu ține cont de ceea ce-și doresc acești tineri. Războiul este dur, urât și mizerabil, iar personajele noastre vor simți din plin acest lucru.

Recomand pentru 14+, sunt destul de multe pasaje despre violența sexuală din WWII și dacă pe mine m-au afectat, cred că pe un copil mai mic l-ar afecta și mai tare.

Găsiți cărțile în librăriile online (pe elefant le-am văzut), dar și direct la editură. Site-ul nu este actualizat, însă cărțile sunt pe stoc. Vi le recomand din toată inima.