Când copiii pleacă de acasă: interviu cu un “empty nester”

Am blogul ăsta de 11 ani, l-am deschis cu câteva luni înainte să se nască Eliza. Am trecut prin perioada de bebelușie, de preșcolar, de școlar mic și ne apropiem de adolescență. Și mereu m-am întrebat cum o să fie viața și casa mea după ce va pleca de acasă.

Între timp a apărut și Vlad, așa că știu că atunci când va pleca Eliza, cel puțin o vreme va mai rămâne Vlad. Avantajul copiilor făcuți la distanță mare unul de altul 😀 Însă mereu am fost curioasă cum e atunci când, după aproape 20 de ani de avut grijă de altcineva, brusc rămâne casa goală și tu continui să faci tot atât de multă ciorbă fiindcă nu reușești să calibrezi porțiile la noua dinamică de familie.

Așa că am luat-o la întrebări pe Marilena Iovu, agent literar, pe care o cunosc de câțiva ani și știu cât de ocupată, energică și plină de viață este. Acum doi ani, singura ei fiică, Irina, a plecat la facultate în străinătate, așa că am vrut musai să știu cum e viața post-copii mici 😀

La ce vârstă a ta și a ei, a plecat Irina din cuib la facultate? Cum te-ai simțit în primele săptămâni?

Irina avea 19 ani împliniți, iar eu 49. Trebuie spus că nu a zburat singură din cuib spre zări necunoscute, ci a fost însoțită de părinți. Am plecat toți trei în Anglia, la Birmingham cu trei valize mari. Am însoțit-o la înscrierea la facultate, am participat la festivitatea de deschidere, am ajutat-o să se mute la cămin, am mers împreună la bancă pentru a-și face cont, i-am cumpărat toate cele necesare, am explorat orașul alături de ea.

Am stat 5 zile acolo, timp în care ea s-a acomodat și a făcut cunoștință cu colegele de cămin (trei englezoaice și o taiwaneză). Am lăsat-o acolo fericită și zâmbitoare. La întoarcerea noastră acasă, știam că făcusem tot ce se putea pentru ca ea să aibă un start bun la facultate și eram încrezători că totul va fi bine. Firește că am avut amândoi sentimentul că s-a golit casa, însă am privit plecarea ei ca pe o etapă necesară și o oportunitate, un lucru benefic pentru ea.

Primele săptămâni cred că au fost mai stresante pentru ea, nu pentru noi. Totul era altfel decât în România, vorbeam des la telefon și pe skype, fiindcă trebuia, de pildă, să opteze pentru materiile pe care vrea să le studieze și se sfătuia cu noi ce să aleagă, îi dădeam idei despre ce să își gătească și tot felul de alte sfaturi gospodărești.

Cum e relația ta cu ea acum? Vorbiți des la telefon? Îți povestește de toate?

Au trecut doi ani de atunci. Nu mai vorbim atât de des la telefon, doar o dată la câteva zile, suntem bucuroși atunci când vine în vacanțe, însă, una peste alta, ne-am obișnuit să o știm plecată din cuib, cum spui tu. Nu îi cer prea multe amănunte, nici ea nu e genul să turuie despre tot ce i se întâmplă.

Acum suntem într-o fază nouă. După ce a terminat anul doi de facultate, Irina a avut opțiunea să se înscrie în anul trei sau să facă un fel de stagiu, numit placement, un program structurat în care ea, ca student, lucrează timp de un an de zile în specialitatea ei (marketing), iar apoi își continuă studiile. Deci anul acesta nu va mai avea vacanțele acelea în care venea acasă câte o lună, o vom vedea și mai puțin.

Ce faci când ți-e dor de ea, mai ales că e așa departe?

Trebuie spus că nu sunt genul de mamă care vrea să știe în fiecare minut ce face copilul ei, hărțuindu-l cu mesaje și telefoane. Mi-e dor de ea, însă știu că se descurcă și îi este bine acolo, deci nu sunt copleșită de tristețe și nu vărs râuri de lacrimi. Și eu am plecat de acasă la facultate, e drept, nu într-o altă țară, ci la București, la câteva sute de kilometri depărtare de orașul copilăriei și adolescenței mele.

Am învățat de pe atunci să accept și să mă obișnuiesc cu aceste despărțiri temporare de familie. În zilele noastre, tehnologia ne ajută să comunicăm foarte ușor și îți alini dorul atunci când vezi acea persoană pe un ecran, oricât de departe s-ar afla. Iar cu avionul pot ajunge la ea în câteva ore. Însă pentru mine, anul se măsoară în lunile în care e plecată la facultate și cele în care este acasă, în vacanță.

Zi drept, i-ai transformat deja camera în birou pentru tine?

M-ai prins! Recunosc, după plecarea ei, m-am mutat cu cărți și dosare în camera ei, care mi-a devenit birou. Firește, când se întoarce acasă în vacanțe, îmi reiau locul (of!) în sufragerie.

Ai reușit să micșorezi porțiile de mâncare gătite sau gătești în continuare ca pentru trei?

Acesta e un lucru pe care nu l-am luat în calcul când a plecat. La început, cumpăram în continuare ca pentru trei și găteam mai mult, din obișnuință. Dar după un timp, am înțeles că suntem doi și nu avem trei burți 🙂

Care e gradul de îngrijorare părintesc referitor la ce face când e acolo, departe de tine? Te gândești mereu dacă e bine, dacă e fericită, dacă are ce mânca, dacă are prieteni sau dacă e în siguranță?

Firește că urmărim știrile din Marea Britanie, mai mult decât pe cele din România, dar, sincer, îmi fac griji mai puține acum, am încredere în ea și în alegerile ei. Când era acasă, mă îngrijoram dacă pleca undeva, de pildă la club – o dădăceam despre pericole, dormeam iepurește, mă trezeam în zori să văd dacă e în pat.

Acum nu știu când pleacă, nu știu când se întoarce acasă, mă uit doar pe fb să văd când se aprinde punctulețul verde care semnalizează că e online, așa o verific discret.

Îi lipsește mâncarea de acasă, clar, dar nu flămânzește, își cumpără semipreparate, sau își gătește. Nu are atâția prieteni câți avea aici, dar nici timp să se gândească la asta. Știu că îi place ce studiază, s-a înscris în tot felul de asociații, face voluntariat, sunt sigură că se bucură de această independență și e mulțumită de ceea ce a realizat până acum.

Ai simțit vreo schimbare în relatia de cuplu de cand a plecat Irina? (în bine, v-ați mai apropiat, sau în mai puțin bine, v-ați mai înstrăinat?)

Indiferent cât de mult te pregătești sufletește pentru perioada asta, nu poți prevedea totul. Nu îmi dau seama dacă s-a schimbat ceva între noi, dar clar nu ne-am înstrăinat. Noi ne înțelegeam foarte bine și înainte să o avem pe ea, acum într-un fel retrăim acea perioadă. Uneori avem păreri divergente legat de felul în care trebuie să facă Irina anumite lucruri, sau dacă ar trebui să le facă, însă așa era și când o aveam lângă noi.

Avem în continuare o preocupare comună: fericirea ei, iar spre acest lucru ne canalizăm toate eforturile.

Reușești să faci mai multe lucruri pentru tine, pentru pasiunile tale?

Treburile casnice s-au înjumătățit și am mai mult timp liber, pe care însă îl dedic în totalitate muncii. Lucrez mai mult de când a plecat, fiindcă am timp și condiții, dar și pentru că a face facultatea în străinătate e un efort mai mare din punct de vedere financiar. Tu știi că  activitatea de agent literar și de traducător e pentru mine meserie, dar și cel mai drag hobby, particip la evenimente culturale, merg la cluburi de carte, dar lucrurile acestea le făceam și când era ea acasă. Cu alte cuvinte, nimic nu e diferit, deși s-a schimbat totul.

 

__________

Dacă vrei și tu să povestești cititorilor mei despre viața de ”empty nester” și despre cum te-ai adaptat la plecarea copiilor din cuib, dă-mi un email la idei_pentru_mamici_si_copii@yahoo.com și scriu un articol și despre tine!