Trei lecții de viață și parenting de la un vlogger de 18 ani

Săptămâna trecută am fost la Webstock, poate cel mai mare eveniment anual din industria de online, și am avut ocazia să ascult mai mulți reprezentanți din acest domeniu vorbind despre ceea ce fac, despre misiunea și principiile lor.

Unul dintre acești vorbitori a fost vloggerul Andrei Șelaru, de 18 ani, cunoscut ca Selly în rândul tinerilor. Deși el e foarte faimos (înțeleg că are peste 2 milioane de subscriberi pe YouTube), eu o să vă mărturisesc că nu sunt foarte la curent cu influencerii care se adresează adolescenților.

Fie n-a ajuns Eliza acolo încă, fie nu mi-au ieșit în cale deloc (nu urmăresc niciun vlogger, de nicio vârstă, pe niciun segment, preferând blogurile), dar numele Selly îmi era nefamiliar până să apară în luna martie a acestui an un articol în revista DoR, care documenta drumului acestui tânăr de la elevul Andrei Șelaru la vloggerul Selly. Articolul se numește Selly Supreme și a stârnit foarte multe controverse și un val de reacții negative la adresa redacției DoR.

Documentarul mi s-a părut bine realizat (dar nu, nu m-a făcut curioasă să-l caut mai departe pe YouTube – așa cum a recunoscut și el la conferință, publicul DoR nu este publicul lui) și am simțit încă de pe atunci că sigur o să mai auzim de el, într-un context sau altul.

Când am auzit că vine ca vorbitor la Webstock (unde media de vârstă a publicului e clar mai mare decât a lui), am fost chiar curioasă ce are de spus. Fără să intenționez să-l laud prea tare, o să recunosc că mi-a plăcut felul în care a vorbit: coerent, argumentat, onest, matur. Părea să știe bine ce vrea să facă, să aibă un plan, o viziune.

Și din tot ce a spus, am reținut trei lucruri, care ar putea foarte ușor să devină niște lecții bune de viață și de parenting.

Doar pentru că voi nu înțelegeți un lucru, nu înseamnă că e o prostie

Selly a povestit despre o vloggeriță din România care are peste 4 milioane de abonați și care face slime pe canalul ei. Și a zis că poate nouă ni se pare o prostie, că nu face altceva decât să se joace cu o mâzgă, dar uite că joaca aia a ei cu mâzga i-a adus 4 milioane de abonați (și probabil și niște venituri consistente).

Copiii noștri vin cu multe idei. Unele ni se par ridicole, pe altele poate le încurajăm sau îi susținem până se plictisesc. Se poate întâmpla ca ei să dea lovitura cu ceva ce nouă ni se pare stupid. Eu recunosc că n-o las pe Eliza să-și facă un canal de Youtube unde să facă slime și să se joace cu LOL-uri. Pentru că deja mi se pare că există deja milioane de astfel de filmulețe și ceea ce ar face ea nu ar aduce nimic nou.

Și i-am explicat și ei că, atât timp cât nu vine cu o idee originală, nu o las să adauge la mizeria deja existentă pe internet. Dacă e bine sau rău, nu știu. Dacă părinții lui Selly i-ar fi spus că e o prostie ce face el și nu l-ar fi ajutat, poate nu ar fi ajuns cine e acum. N-avem de unde ști.

Realitatea e că, în materie de online, nu contează neapărat ce faci, ci cine a fost primul. Tre să te prinzi ce anume are viitor și ce nu și să fii pe valul acela inovator care te va duce cât mai sus.

E doar un lucru: lucrurile ajută, dar nu sunt așa importante

Tot Selly a povestit cum a dăruit el unei tinere vloggerițe la început de drum prima lui cameră profesionistă cu care și-a făcut la început vlogurile. Și cineva din sală (cred) a întrebat dacă nu i-a părut rău că a dăruit acel obiect cu valoare sentimentală. Și el a zis că da, a ținut la camera aceea pentru că l-a ajutat la început de drum, dar că e doar un lucru. Și că dacă acel lucru poate ajuta pe cineva la fel cum l-a ajutat pe el, de ce nu?

Mi-a plăcut ideea asta de a ne învăța copiii să nu mai țină atât de mult la valoarea materială a lucrurilor. De a se folosi de lucruri pentru a-și atinge obiectivele și de a le da mai departe apoi, pentru a-i ajuta și pe alții. Și mi-a plăcut ideea în sine de a ajuta pe altcineva, chiar pe același domeniu, fără să ai niciun interes, doar pentru că ai văzut ceva în ochii acelei persoane care ți-a adus aminte de tine și de ambiția ta de la început.

Jucați-vă cât mai mult cu copiii voștri

Pentru un vlogger, care trăiește din numărul de vizualizări pe care îl face, sfatul de a nu ne abandona copiii la ecrane pare paradoxal. Însă Selly a povestit că părinții lui nu-l lăsau la nesfârșit la televizor sau pe net, ci se jucau cu el. Și a părut să aprecieze foarte mult treaba asta.

Așa că dați-le voie copiilor să se uite la vloggeri și la tv, dar nu ca activitate principală. Petreceți timp împreună în familie, jucați-vă și fiți atenți la ce vă povestesc, la nevoile, planurile și visurile lor.

 

Cover photo credit: Webstock

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.