Calendar de Advent cu activități – idei de anul trecut

Calendar de Advent cu activități – idei de anul trecut

Anul trecut am păstrat toate bilețelele puse în Calendarul de Advent al copiilor (deși mai mult Eliza a avut activități, că Vlad era mic), ca să le public și pe blog anul acesta, în caz că aveați nevoie de idei. După ce au zăcut bilețelele la mine pe birou aproape un an, iată că am…

Am fost expozant, invitat și vizitator la Gaudeamus 2019

Am fost expozant, invitat și vizitator la Gaudeamus 2019

S-a încheiat și târgul de carte Gaudeamus, un târg la care am fost mai implicată decât de obicei: am avut două evenimente, un interviu și am stat două zile de dimineața până seara la un stand. Experiența per total a fost minunată și aș vrea să vă povestesc despre ea. Prima oară am ajuns în…

Aventuri în Bercenistan: cum supraviețuim marii reabilitări socialiste

Aventuri în Bercenistan: cum supraviețuim marii reabilitări socialiste

În sfârșit, marea renovare și anvelopare a blocurilor din sectorul 4 a ajuns și la noi, în Berceni. Știam deja de la vecinii de pe spate cam ce înseamnă: multă gălăgie, praf și luni de zile de stat cu lucrurile vraiște prin sufragerii, mai ales acolo unde se dărâmă și fațadele balcoanelor (poveste lungă, nu…

Recomandări și idei de activități pentru 1 decembrie

Recomandări și idei de activități pentru 1 decembrie

Rareori se întâmplă să postez articole cu idei și sugestii pentru 1 decembrie pentru că am remarcat că puține școli sau familii fac acasă activități legate de Marea Unire și sărbătoarea națională a României. Ca să fiu sinceră, și eu am făcut în ultimii ani din ce în ce mai puține sau chiar deloc. Eliza…

Maria, Regina României – recomandare de film

Maria, Regina României – recomandare de film

Maria, Regina României este un film artistic lansat în cinematografele din România pe 8 noiembrie și pe care l-am văzut și vreau să vi-l recomand ca pe un film la care e musai să mergeți. În general, evit să folosesc cuvinte prea mari când laud un film. Uneori îmi mai scapă, recunosc, pentru că aprecierea…

Storia Books lansează Storia Plus, colecția de cărți pentru cititorii adulți

Storia Books lansează Storia Plus, colecția de cărți pentru cititorii adulți

Dacă la apariția pe piață, Storia Books s-a poziționat ca o editură destinată copiilor și adolescenților, iată că în apropiere de Gaudeamus 2019 și la trei ani de la apariția pe piața editorială, echipa de la Storia ne surprinde anunțând apariția unei colecții destinate cititorilor adulți: Storia Plus. Trei cărți alese pe sprânceană vor fi…

Ursulețul de pluș care îl aștepta pe Moș Crăciun

Ursulețul de pluș care îl aștepta pe Moș Crăciun

E Ajunul Crăciunului și Smiki, ursulețul de pluș, se pregătește de culcare împreună cu prietenul lui cel mai bun, Vlăduț. Smiki și Vlăduț sunt prieteni de vreo zece luni, de când băiețelul a primit ursul cadou de la o prietenă de-a mamei lui. De atunci, cei doi au devenit de nedespărțit, spre disperarea părinților care…

Trei cărți romantice de Crăciun de la editura Litera, 2019
|

Trei cărți romantice de Crăciun de la editura Litera, 2019

Am tot recomandat eu cărți de Crăciun pentru copii, dar adevărul e că pentru adulți anul ăsta nu s-a publicat absolut nimic cu specific festiv. Noroc că totuși, pentru cele dintre voi care citesc cărți romantice, în 2019 editura Litera a publicat (sau republicat) în colecțiile Alma, Lira si Iubiri de poveste trei cărți romantice…

Revolta: un spectacol de balet inspirat din Revoluția de la 1989

Revolta: un spectacol de balet inspirat din Revoluția de la 1989

Aveam în plan de mai demult să vă povestesc despre Revolta, un spectacol de dans, la care am fost în București, și care se va juca pe 16 decembrie și la Timișoara, dar pur și simplu nu am avut timp. Revolta este un spectacol organizat prin proiectul Regal de balet (la care am fost și…

Fabricat în România – Antreprenoriat cu punct și de la capăt

Fabricat în România – Antreprenoriat cu punct și de la capăt

Să fii antreprenor, nu doar în România, dar mai ales aici, înseamnă să pleci la drum cu multe proiecte și cu multe visuri. Înseamnă să dai de multe piedici și să le depășești. Mai înseamnă și să te poticnești, să crezi că vei eșua, să te auto-depășești și uneori să pui punct și s-o iei…