Cărțile lunii ianuarie 2020 – prima parte

Pentru că nu reușesc decât rar să dedic articole separate fiecărei cărți pe care o citesc și, uneori, nici n-aș ști ce să scriu despre ele ca să acopăr un articol întreg, am hotărât ca, de anul acesta, să public la finalul fiecărei luni un articol sau două în care să scriu câteva vorbe despre fiecare carte pe care am citit-o și să pun câteva citate care mi-au atras atenția (dacă au fost).

Eu îmi țin evidența în Goodreads și acolo, la finalul fiecărei cărți, dau un rating și scriu câteva cuvinte atunci, pe moment, când impresia este încă proaspătă în minte. Așa că o să mă folosesc de Goodreads și la redactarea acestui articol.

Știința lucrurilor fragile, Tae Keller, editura Nemira

”Se pare ca nu poți să protejezi mereu lucrurile fragile. Inimile și ouăle se sparg și totul se schimbă, dar mergi mai departe oricum. Pentru că știința înseamnă sa pui întrebări. Iar viața înseamnă să nu-ți fie teamă de răspunsuri.”

Natalie este în clasa a șaptea și la ora de științe primeste tema de a-și pune o întrebare din domeniul științific și de a experimenta timp de un an de zile pentru a găsi un răspuns la intrebarea respectivă. Preocupată de problemele de acasă, Natalie nu reușește să găsească nicio întrebare științifică la care să vrea răspuns. În schimb, ar vrea răspuns la alte întrebări: de ce mama ei nu se mai duce la serviciu? De ce nu mai iese din cameră? De ce nimeni nu vorbește cu ea despre asta?

Văzând-o atât de pierdută, profesorul de științe o sfătuiește să se înscrie la un concurs de aruncat ouă, în speranța că, în căutarea unei metode de a proteja oul pentru a nu se sparge, Natalie va găsi întrebarea potrivita pentru proiectul de la școală.

Operațiunea Oul pare, la prima vedere, marea șansă a lui Natalie: nu doar că și-ar face proiectul pentru școală, însă premiul câștigat ar putea s-o ajute s-o salveze pe mama ei. Lui Natalie i se alătură Twig, prietena ei cea mai bună, și Dari, tocilarul singuratic al clasei. Cei trei fac o echipă formidabilă până în momentul în care lucrurile scapă un pic de sub control.

“Știința lucrurilor fragile” este o carte despre depresie și despre cum cei din jurul unei persoane suferinde de depresie încearcă să găsească diverse mecanisme de a face față tuturor situațiilor asociate cu asta.

Mai abordează teme precum divorțul părinților, statutul de multirasial in America, prietenia dintre copii, loialitatea dintre adulți, școala, psihoterapia, schimbările psihice și fizice care apar la adolescență. O recomand pentru 10+ și adulți. Deși abordează un subiect atât de delicat este scrisă într-un limbaj ușurel, specific cărților pentru middle-grade.

Confess, Colleen Hoover, editura Epica

”Ești uimit ca oamenii pot minți atât de bine?
Clatin din cap.
– Nu, sunt ușurat să știu că toată lumea o face. Simt ca viața mea nu-i chiar atât de ratată precum credeam. “

Nu e o carte neapărat proastă dar nu a fost pe gustul meu. Mi s-a părut inutil de lungă, destul de previzibilă și teribil de plictisitoare, cred că pur și simplu nu mai sunt în targetul acestei autoare, destul de apreciată la nivel mondial.

Singura chestie interesantă a fost cum Owen făcea artă din cele mai adânci secrete ale oamenilor. Auburn, personajul feminin mi s-a părut prostuță, lipsită de orice fel de ambiție și superficială. Nu am empatizat cu ea deloc. E o carte pentru adolescenți, 16+, cred. S-a făcut și un serial după ea, am văzut trailerul și pare simpatic.

Adio, lucruri! Fumio Sasaki, editura Humanitas

O carte despre minimalism, de data asta din perspectiva unui bărbat. Curios e ca toți cei care proslăvesc minimalismul locuiesc singuri și nu au copii. Bănuiesc că e ușor să fii minimalist la sânge când nu te împiedici de piese Lego și Stikeez sau Flizz-uri prin casă.

Ceva mai puțin sentimentală decât cartea lui Kondo (mi-a plăcut mai mult felul în care era scrisa Magia Ordinii, cumva aia apela la corazon, asta apelează la rațiune) dar cumva cu sfaturi mai directe și cu explicații care te duc la motivația gestului de a păstra sau arunca ceva. Acum că am citit cartea asta, înțeleg mai bine de ce a pornit așa un val de minimalism în Japonia și de ce a prins așa de bine la public, iar explicația mi se pare rezonabilă.

M-a enervat constanta atenție a autorului la brandul obiectelor, zici ca e un omagiu adus brandului Apple și lui Steve Jobs. Dar per total, a meritat lectura, o recomand celor care vor să înceapă un stil de viață minimalist, s-ar putea să se lase convinși mai ușor de cartea asta decât de sentimentalismele lui Marie Kondo. Am scris despre ea pe larg aici.

Una din noi e de prisos, Sidonia Drăgușanu, Cărțile Tango

Am început cartea asta cam fără chef, o aveam de ceva timp dar nu mă atrăgea deloc. De altfel, am tras de mine să citesc primele 50 de pagini, mă plictisea teribil punctul de vedere unidimensional, iar eroina mi se părea naivă, prostuță și complet neinteresantă.

De pe la pagina 55 încolo, însă, lucrurile au devenit interesante. M-am trezit că e 11 și ceva noaptea și eu încă citesc la ea, că mă ține în priză cu multiplele răsturnări de situație și că toate patimile, mai reale sau mai închipuite ale protagonistei, puse în contextul potrivit, mă captivează.

Romanul este epistolar și este format aproape exclusiv din scrisorile Aurorei către prietena ei cea mai bună din liceu, Catrinel. Toată informația este trecută prin filtrul personal al Aurorei, nu aflăm punctul de vedere al altcuiva decât așa cum îl știe sau îl percepe Aurora. Acțiunea are loc între 1933 și 1945, o perioadă de bunăstare și boemie pentru București și apoi perioada de război, cu toate greutățile: antisemitismul, legionarismul, cutremurul din 40, bombardamentele.

Mi-a plăcut foarte mult cartea, aproape că nu mi-am dat seama, până să fac calculul, cât a trecut din viața personajelor de la prima până la ultima pagină. La fel ca și în viață, unii învață niște lecții, alții nu, alții reiau aceleași tipare distructive la nesfârșit. În special, dragostea romantică este prezentată cu multiplele ei fațete și, deși Aurora prezintă doar punctul ei de vedere, mereu suntem conștienți de faptul că orice monedă are două fețe și că lucrurile pot fi văzute din mai multe unghiuri.

Chiar dacă romanul se referă la o perioadă de mult apusă, acțiunea din el poate fi la fel de actuală și azi, chiar dacă în loc de telegrame și centrale telefonice avem smartphones, iar în loc de rețeaua socială de prieteni și cunoștințe care să te sprijine sau să te bârfească avem Facebook.

Atât doar, aș menționa, că personajele din carte aveau o viață socială foarte activă, ieșeau mult din casă, cultivau relații reale, citeau, mergeau la spectacole, mâncau în oraș (ne referim desigur, la o clasă de mijloc aici) și nu concepeau să nu stea, în cea mai mare parte a timpului, înconjurați de oameni reali (de altfel, romanul e o frescă excelentă a traiului clasei de mijloc intelectuale din acele vremuri.) La asta, noi, oamenii moderni, mai avem de lucrat.

”Mi-am dat seama, dragă Catrinel, că tot ce ne vine bun sau rău, frumos sau urât, nu ne vine decât din lăuntrul ființei noastre.”

”De altminteri, Miluș a trăit fiecare dragoste până la capăt, a consumat-o, a epuizat-o și a ieșit complet eliberată din ea. Mi-a spus odată că ea nu se desparte de un bărbat oricât de nemulțumită ar fi, oricât de prost s-ar purta cu ea până când nu își isprăvește ea dragostea ei, că numai în felul acesta rămâne întreagă, că numai în felul acesta, după expresia ei, ”nu încurcă lucrurile”, adică nu vine într-o dragoste nouă cu fantome dintr-o dragoste veche.”

”Tu spui, Catrinel, că Ileana trebuie să ajungă singură la concluzia că face rău ceea ce face și, dacă nu este lăsată să-și ducă până la capăt experiența, cu toate riscurile ei, nu va avea niciodată convingerea intimă că a greșit. Va rămâne cu regretul de a se fi lăsat influențată, de a nu fi acționat conform cu firea și necesitățile ei sufletești.”

”Vezi, Aurora, îți spun tot ce s-a petrecut cu mine ca să înțelegi că un om nu este niciodată într-un singur fel, ci în mai multe feluri și poate fi sincer de fiecare dată oricât de diferit ar simți și ar crede de la o dată la alta.”

 

va urma