Nevermoor, apărut în 2019 la editura Nemira, este romanul de debut al scriitoarei australiene Jessica Townsend. Asemănată cu Harry Potter, dacă nu neapărat prin intrigă, măcar prin felul în care îi face pe cititori să se simtă, Nevermoor a devenit bestseller în scurt timp și a câștigat deja și un premiu important în lumea literaturii pentru copii: Book of the Year Award, premiu oferit de Australian Book Industry Awards.
Pentru că am avut ocazia să îi iau un interviu autoarei, am vrut s-o întreb mai multe despre cum e să ai un roman de debut cu atât de mult succes la public, care sunt sfaturile ei pentru scriitorii începători și, desigur, care sunt planurile de viitor.
1. Nevermoor e romanul tău de debut, un succes instantaneu. Care este cel mai important sfat pe care l-ai dat unui scriitor debutant?
Încearcă să încetinești ritmul și să te bucuri. Tot ce s-a întâmplat cu Nevermoor a fost pe repede înainte, un lucru nebunesc după altul. Abia acum, privind în urmă, pot să apreciez cu adevărat cât de minunat a fost totul.
Dintr-o perspectivă mai practică, aș spune că trebuie să te simți confortabil să vorbești despre tine pentru perioade mai lungi de timp. Dacă nu poți sta în fața a 400 de elevi să vorbești despre tine timp de o oră, atunci meseria asta poate nu e pentru tine! (Dar nu e chiar așa de înfricoșător pe cât sună!)
2. Care a fost cartea ta favorită în copilărie și care e cartea ta favorită pentru copii acum?
Cartea mea preferată a fost și încă este Fiicele doctorului March de Louisa May Alcott (Little Women). Încă mai am ediția aia veche și ponosită de la Reader’s Digest, publicată în anii 50, care i-a aparținut bunicii mele. E o alegere sentimentală, dar întotdeauna mi-au plăcut poveștile despre surori.
De asemenea, când aveam 11 ani am început să citesc Mâine, când a început războiul (Tomorrow, When the War Began) de autorul australian John Marsden și seria aceea mi-a rămas în suflet de-a lungul timpului. O altă carte care m-a impresionat profund când eram copil a fost Nicio armă pentru Asmir (No Gun for Asmir) de Christobel Mattingley, o poveste adevărată despre un băiețel care a evadat împreună cu familia din Bosnia, în perioada războiului.
3. Câte cărți nepublicate sau câte ciorne pe jumătate scrise ai? A fost Nevermoor respinsă vreodată înainte să fie publicată?
Nevermoor a fost prima carte pe care am scris-o. Am o mulțime de fragmente și idei pentru cărți pe care le-am adunat de-a lungul anilor – dialoguri sau bucăți de proză pe care le-am scris și le-am păstrat, sau planuri pentru cărți pe care poate le voi scrie pe viitor – dar Nevermoor a fost prima idee care m-a pasionat suficient cât să o duc până la capăt (deși mi-a luat zece ani să fac asta).
Desigur că unii agenți literari sau unele edituri nu au fost interesate – așa funcționează industria. Dar, deși fiecare respingere m-a durut un pic, ca să fiu sinceră n-a mai contat așa de mult, pentru că majoritatea răspunsurilor au fost pozitive. A durat mult timp să termin cartea și să ajung într-un punct în care să fiu suficient de mulțumită încât să-i las pe alții să o citească, dar din ziua în care am început la modul real să caut agenți literari, lucrurile s-au întâmplat destul de repede.
4. Citești recenziile cărții tale? Te afectează cele negative?
Uneori le citesc. Le iau pe toate cu un pic de înțelepciune. Am ajuns în punctul în care recenziile îmi intră pe o ureche și îmi ies pe cealaltă, indiferent dacă sunt pozitive sau negative. Trebuie să înveți să te detașezi puțin și să nu te lași dus de val. Mie îmi pasă doar să spun povestea așa cum vreau eu s-o spun și să urmez planul pe care îl am în minte.
5. Cum arată succesul literar pentru tine?
Ceea ce mi-am dorit cel mai mult când am vrut să devin scriitoare – și ceea ce am crezut eu că va fi țelul meu suprem – a fost să am libertatea financiară de a scrie fără să mai am altă sursă de venit. Am crezut că poate va dura câțiva ani până să se întâmple, dar am fost incredibil de norocoasă. Am putut astfel să-mi dau demisia de la locul de muncă (vindeam asigurări la un call center) după ce am semnat primul meu contract de publicare, iar acum sunt scriitoare full-time de trei ani. Asta e cea mai mare binecuvântare.
6. Care a fost scena cel mai greu de scris din Nevermoor?
Capitolul cu Proba Urmăririi a fost cel mai greu de finalizat. Arăta foarte diferit în prima ciornă, era o cursă mult mai simplă – și nu se potrivea foarte bine în context. Când am rescris-o am transformat-o, mai degrabă, într-un joc de strategie.
7. Care sunt planurile tale viitoare pentru această serie?
Am semnat cu editorii mei de limbă engleză pentru șase cărți în această serie, dar am plănuit, de fapt, să fie nouă. Știu multe despre această lume, despre personaje și despre direcția în care se îndreaptă povestea (am milioane de notițe despre subiect și despre această lume) dar o să las și loc să mă surprind pe mine însămi. Pentru că dacă nu mă pot surprinde pe mine, ca scriitoare, cum aș putea să-i surprind pe cititori?
8. Familia te susține să fii scriitoare?
Cu siguranță! Familia mea m-a susținut necondiționat indiferent ce am vrut să fac în viață. Și cred că toată lumea a știut că vreau să devin scriitoare, pentru că asta le-am tot repetat încă de când aveam șapte ani.