Ce mai facem în vremuri de coronavirus: gânduri și mai nimic

Trăim niște vremuri nesigure. Nu aș zice grele, mi-ar fi rușine să zic grele, când bunicii noștri au trecut prin război, iar noi avem de toate și stăm în casă fără pericolul de a ne cădea bombe în cap.

Însă, sunt, cu siguranță vremuri nesigure. Mă gândesc cu îngrijorare la micii antreprenori, la artiști, la elevii de clasele a opta și a douăsprezecea, la gravide și mamele cu sugari, la medicii și polițiștii din prima linie, la bolnavii de cancer și la toți cei cu boli autoimune. La oamenii care au de pierdut mult în perioada asta.

Noi nu suntem genul panicarzi, ba dimpotrivă, soțul meu e foarte rațional și relaxat. Eu sunt mai degrabă anxioasă. Nu știu exact de ce, avem tot ce ne trebuie, deocamdată sunt în concediu, pe viitor am sprijinul companiei să lucrez de acasă. Din punct de vedere financiar, eu personal nu sunt afectată. Probabil soțul meu va fi afectat, pentru că i se vor scădea niște sporuri. Dar ne vom descurca.

Încercăm acum să-i sprijinim pe alții, pe cei care chiar sunt afectați rău. Un sprijin mic pe Patreon pentru un artist (eu îl susțin pe Marius Matache, puteți alege pe cine doriți, desigur. Eu am decis să susțin doi artiști, deci mai recomandați dacă mai știți), o donație la Dăruiește viața (toate donațiile merg în sprijinul luptei cu Covid-19).

Mai puteți comanda un ebook cumpărat direct de la un autor, un print direct de la un ilustrator cu livrare mai târziu, un bilet la un spectacol online (Opera Comică pentru Copii, Unteatru, Opera Națională București, Opera din Iași transmit spectacole live – unii gratis, alții cu bilet). Alții comandă mâncare de la bistrourile foarte mici sau cumpără din băcănii/piață/mici producători, în loc de supermarket.

Vă ziceam că sunt în concediu pentru că la ora asta trebuia să iau petit dejuner la o brasserie din Paris și să am telefonul plin de poze ridicole cu beretă în față la Turnul Eiffel. Aveam planificată o vacanță romantică la Paris. Evident, am anulat tot, nu suntem inconștienți să ne punem pe noi și pe alții în pericol. Dacă supraviețuim statului în casă atâta timp și nu ajungem la cuțite, mergem la Paris la anul 😀 😀 😀

Cel mai greu e, n-o să vă mint, cu copiii (și chiar nu mi-e rușine să recunosc). Vlad e bucuros că stă acasă (evident, nu mă plâng că stă acasă, dar gândiți-vă că voi plăti integral grădinița privată două luni!), deși nu pricepe de ce. Oricum nu se dădea în vânt după grădiniță.

Am încercat să-l organizez puțin, să facă și el niște activități. După ce a consumat pe jumate tuburile de vopsele și a mâzgălit toate foile din blocul de desen, a vărsat apa pe parchet și a țipat la sor-sa să nu se apropie de culorile lui, am lăsat-o baltă.

Eliza nu are chef de nimic, cum o scap din ochi, cum pune mâna pe telefon. Noroc că are restricții, dar probabil i le voi mai ridica. A reușit să ne convingă să o lăsăm să instaleze Tik Tok (în anumite condiții) și probabil o să piardă vremea pe acolo.

În afară că și-a făcut temele, a mai citit câteva pagini din Harry Potter și a făcut vreo două decorațiuni pentru cameră (a pirogravat o balerină similară cu cea făcută de mine cu licheni, doar că i-a făcut rochie din note muzicale decupate cu perforatoul, și a pictat o ramă mare pe care să agațe luminițe și poze), s-a uitat doar la televizor (Disney Channel rules!) și a stat pe telefon.

Școala Elizei nu mișcă nimic în front în materie de cursuri online. Deh, primarul a dat bani să îi vopsească fațada cu rachete și planete, sistem informatic ceva, niște calculatoare pentru profesori, bănuiesc că nu sunt.

Doar profesoara de engleză a trimis ceva pe whatsapp, o lecție, nici măcar nu am deschis fișierul. Eliza e disperată că o să le ia din vacanța de vară și sincer vă spun că nici mie nu-mi convine, trebuia să plecăm în concediu, avea tabere programate, complicat, dar o să trecem și peste asta.

Am ieșit o singură zi din casă, înainte de starea de urgență, la pădure. Am stat câteva ore într-o pădure pustie, am cules urzici, leurdă, ne-am aerisit. Sincer, nu știu dacă a ajutat sau nu. Seara se băteau la fel ca și până atunci și tot cu greu i-am culcat.

Ora de culcare e o mega bătălie pentru amândoi copiii. La Vlad durează vreo oră jumate să-l culcăm și sfârșim amândoi prin a fi epuizați nervos. Elizei trebuie să-i spun de zece ori să se pregătească și să meargă la culcare și tot n-o face. În cea mai mare parte a timpului se ceartă pe orice prostie, se împing sau se bat.

Am făcut curățenie, am reorganizat șifonierul Elizei (și am pus niște haine în bazarul nostru online aici), am făcut ordine prin jucării, am identificat cărți pe care vrem să le citim (dar nici nu le-am deschis).

Cam greu cu cititul când copiii țipă unul la altul și fac crize de nervi din te miri ce. Aleargă prin casă și țipă. Vecinul de jos ne ura deja, probabil în perioada asta ne-ar fi urât și mai tare, dacă n-am fi plecat. Suntem la mama acum, apartament mai mare, două băi, două balcoane și fără restricții de zgomot.

Și pot avea grijă ca mama să nu iasă din casă. Singura ”problemă” e că aici nu avem smart tv, deci exclus Netflix, HBO Go sau Youtube pentru lecții sau vizionări de spectacole.

Sper, de azi, să reușesc să o organizez măcar pe Eliza puțin, să facă niște lecții. Ca să fiu complet sinceră, ai mei nu-s genul de copii care vizitează muzee virtuale sau se uită la documentare cu plăcere. Deși ne-am uitat pe Netflix la România neîmblânzită și ne-a plăcut. Dar fii-mea n-ar da reluările din Soy Luna și Bia sau filmele cu Harry Potter pe un documentar despre nimic. Iar Vlad nu se uită decât la Cățeluși și deja nu-i mai suport.

Am în plan pentru Eliza niște testări pe Brio.ro (română și mate – au oferit testări gratuite pentru profesori și părinți), un curs de germană pe Proedus și să ne mai uităm împreună prin manualele de biologie, istorie și geografie. Vă spun cu toată sinceritatea că nu știu ce vom reuși să facem. Acum sunt în concediu, dar odată ce voi începe jobul, cu siguranță nu voi mai avea același timp la dispozitie și aceeași răbdare.

E greu să fii și părinte și să și lucrezi în același timp, să faci și lecții, și jocuri, și activități, să te uiți și la teatru, să faci și mâncare și curățenie și așa mai departe. Ni se cere să fim super eroi în perioada asta și nu cred că e ok să punem atâta presiune pe noi.

Eu o să fac tot ce pot și dacă asta include și program mai lejer de televizor sau telefon sau să-i las pur și simplu în pace fără să încerc să le organizez în fiecare secundă timpul, atunci așa voi face. Nu e o perioadă obișnuită și nici noi nu trebuie să cerem atât de mult de la noi. E ok să fii mai indulgent sau mai delăsător, mai nervos, mai stresat sau mai leneș în perioada asta.

O să trecem cu bine și peste vremurile Covidului și o să ne reluăm viața la un moment dat. Oricât va dura, va trece. Rezistați acolo, în casă, oricât de greu v-ar fi. O să fie bine! Voi ce faceți, cum vă descurcați în casă cu copiii și cu toate celelalte responsabilități?