Cărțile lunii martie 2020 – lecturi ușoare de izolare

Luna asta pur și simplu nu am putut să citesc nimic ”serios”. De când a început nebunia cu coronavirusul, parcă sunt incapabilă să mă concentrez și nici nu mai am așa de mult timp. Culmea e că am mai puțin timp pentru citit decât înainte, când mergeam la serviciu. Atunci aveam măcar ora aia la dus și ora la întors de la job. Sau seara după ce se culcau copiii.

Acum sunt non-stop acasă cu ei. Vor mâncare, ajutor la teme, entertainment. Am de lucru de acasă. Mereu parcă fac ceva. Iar când apuc totuși să stau, butonez televizorul. Dacă prind vreo emisiune decentă pe Paprika sau o reluare la un film polițist, sunt mulțumită.

De (re)citit am reușit doar câteva cărți polițiste, o carte pentru copii și o carte de lifestyle.

Miracolele Mirandei, Siobhan Parkinson, editura Corint

O carte emoționantă pentru copii în care autoarea nu se sfiește să abordeze subiecte precum moartea și boala dar dintr-o perspectivă naivă, a copilăriei. Miranda are o soră grav bolnavă, dar părinții nu discută cu ea despre asta. Miranda simte ca are multe de pierdut din cauza bolii surorii, ba chiar i s-a anulat și o petrecere de zi de naștere.

E foarte sinceră cu privire la sentimentele ei față de soră: deși o iubește, detestă faptul că nu are parte de atenția părinților, că trebuie să ascundă boala surorii față de prieteni, că nimeni nu discută cu ea și se simte lăsată la o parte.

Sunt sigură că părinții din carte fac tot ce pot, ca orice părinte de copil bolnav/atipic + sănătos, însă comunicarea este clar o mare hibă a acestei familii. Nici bunica nu este mai presus, deși ea e cea care are grijă de Miranda mai mereu.

Miranda este foarte inteligentă, cu spirit creativ și cu o pasiune pentru cuvinte și știință, dar ea nu știe să-și gestioneze emoțiile, așa că ajunge să se refugieze într-o lume imaginară în care se petrec tot felul de miracole. Evident, își dorește un miracol și pentru sora ei și, deși miracolele nu se întâmplă exact cum ni le dorim noi, finalul este optimist, cu speranțe pentru viitor.

E o lectură foarte bună pentru toți copiii, însă în special pentru cei care au un frate/soră care are nevoie de mai multă atenție din partea părinților. Și din punctul acesta de vedere e indicată și părinților care trebuie să gestioneze astfel de situații și se simt depășiți uneori.

Fiicele paznicului, Jean E. Pendziwol, editura RAO

Prima carte de la editura Rao pe care o citesc în opt sau nouă ani 😀

O lectură plăcută deși obositor-descriptivă pe alocuri si cu prea multe note de subsol despre viața unei familii izolate pe o insuliță din sălbăticia Canadei în perioada 1918-1945. Tot ce se întâmplă în acei ani are repercusiuni în prezent, iar povestea pendulează între trecut și prezent prin vocea uneia dintre protagoniste și a jurnalelor citite de cealaltă.

Deși autoarea pare să dea ea însăși spoilere (aflăm destul de multe lucruri dinainte și cumva am simtit că asta, în loc să îmi ațâțe curiozitatea, mă făcea să citesc doar ca să ajung acolo, la întâmplările respective), mai sunt destule mistere de dezvăluit până la final. Sunt o cititoare destul de antrenată, dar tot n-am putut sa îmi dau seama de o chestie (deși le intuisem pe celelalte) până nu am citit sfârșitul.

Mi-au plăcut, în special, aspectele despre cum se desfășura viața în acea perioadă și în acele condiții, mai ales ca stăm în casă acum, în perioada coronavirusului si ne plângem că ne e greu. Citind ce făceau ei, de ex, în iernile lungi și înghețate în care nu ieșeau din casă, parcă nu prea îți mai vine sa te plângi.

Omul de la capătul firului, Rodica Ojog Brașoveanu, editura Nemira

Orice carte de ROB e un regal, dar recunosc că cele cu maiorul Minerva Tutovan mă cam enervează puțin. În orice caz, sunt singurele cărți pe care le-am putut citi zilele astea, singurele care mă acaparează total chiar și la recitire și care îmi pun mintea un pic pe pauză.

Am dat link spre ebook-ul de la editura Nemira, dar eu am niște ediții mai vechi, pline de greșeli de ortografie, publicate prin 2007 la editura Universitară.

O toaletă a la Liz Taylor, Rodica Ojog Brașoveanu, editura Nemira

I-aș fi dat 5 stele pe Goodreads, dar e ultimul roman cu Melania și cred că m-aș fi bucurat de alt final, așa că i-am dat doar 4. Deși e o escroacă, e greu să nu empatizezi mai degrabă cu bătrânica simpatică Melania decât cu maiorul Cristescu.

Spionaj la mănăstire, Rodica Ojog Brașoveanu, editura Nemira

Acceptabilă, deși cam alambicată. Comparativ cu romanele cu Melania, cele de spionaj cu Minerva parcă nu sunt la fel de reușite.

Cianură pentru un surâs, Rodica Ojog Brașoveanu, editura Nemira

Mereu mi-au plăcut cărțile în care ajungi, până la urmă, să ții cu personajul negativ, pentru că n-ai cum să n-o placi pe Melania, bătrâna cu o inteligență remarcabilă și apetit pentru contrabanda cu opere de artă. Ingenioasă, adaptabilă, calmă și copilăroasă, Melania e un personaj care mi-a plăcut dintotdeauna.

Cred că mereu mi-au plăcut oamenii care au eleganța intrinsecă de a arăta ca niște aristocrați chiar și cu picioarele până la genunchi în troaca porcilor 😀 Nu mai zic de capacitatea extraordinară de a tolera orice fel de oameni și chiar de a ajunge să te înțelegi cu ei. Seria cu Melania mi se pare una dintre cele mai bune scrise de Rodica Ojog Brașoveanu, deși recunosc că m-a încântat deopotrivă și seria cu logofătul Andronic.

Fii ZEN – Miss Trendy, editura Minerva

O carte de lifestyle, o colecție de sfaturi despre cum să identifici ce anume îți strică zenul, si cum să fii mai relaxată și să savurezi micile plăceri ale vieții. Ar trebui s-o avem pe noptieră, să o răsfoim din când în când, pentru că presimt că o sa ne cuprindă des disperarea în următoarea perioadă.

Conform acestei cărți, totul ține de atitudine: putem fi bogați și nefericiți sau săraci și fericiți. Putem să ne bucurăm de lucrurile mărunte sau putem să ne împiedicăm de cele mari. Sfaturile autoarei se referă la acele lucruri mici pe care le putem face pentru noi ca să ne condimentăm viața.