După cum vă spuneam și în articolul precedent, pe Vlad îl prind cel mai greu de mușteriu când vine vorba de lucrat chestii creative. În primele zile de stat acasă, am încercat una sau două activități recomandate de grădiniță (dactilopictură, amprentare), dar eșecul a fost mai mult decât răsunător, așa că, în cele din urmă, nici n-am mai deschis filmulețele trimise de directoarea educațională a grădiniței.
Însă cum speranța moare ultima, am tot încercat ba una, ba alta. Cel mai mare succes l-a avut creta, cu care a desenat pe o măsuță făcută de mine mai demult cu vopsea tip tablă neagră. Măsuța, făcută atunci pentru Eliza, a eșuat în boxa mamei și am readus-o la viață acum.
În rest, jocurile și activitățile încercat până acum nu prea au reușit să îi mențină atenția vie pentru mai mult de 3-5 minute De altfel, pe pagina mea de Instagram blog_laura_frunza găsiți filmulețe și poze sub hashtagul #3minute, în care vă povestesc ce jocuri mai simple sau mai complicate pregătesc eu pentru Vlad, pe care el sfârșește prin a le ignora.
Tabloul acesta cu peștele este singurul pe care Vlad l-a dus până la sfârșit. A fost foarte mândru de el, iar eu l-am lăudat cu generozitate, sperând că, astfel, îl voi învăța să mai ducă la sfârșit lucrurile și altă dată.
Idee e preluată de pe Facebook.
Materiale necesare
O coală de carton (eu am folosit o copertă de la un caiet cu foi colorate), câteva tuburi de la hârtie igienică, pistol cu silicon fierbinte, un creion sau o cariocă, foarfecă, pensule, vopsele.
Mod de lucru
Pe coala de carton se deseneaz un pește mare cu un creion sau cu o cariocă. Din tuburile de la hârtie igienică se taie inele de aproximativ jumătate de centimetru. Eu le-am făcut din ochi, evident că nu sunt egale.
Se lipesc ”solzii” pe corpul si coada peștelui, folosind pistolul de lipit. Nu știu dacă merge și cu alt adeziv, suprafața de contact e destul de mică.
Copilul va trebui să picteze fiecare solz după cum dorește, cu acuarele sau cu carioci. Poate fi o simplă activitate distractivă sau un mod interesant de a ne ajuta copilul să coloreze în contur, dacă ne interesează acest aspect.
Hei, multumesc inca o data pentru idee 🙂 Am incercat si noi si Pavel a fost relativ incantat – voiam sa sa adaug doar ca am lipit solzii cu aracet si au tinut destul de bine 🙂
Eu i-am taiat asa de stramb ca nici daca voiam nu se lipeau cu aracet :))))
Utile aceste postari. Multumim! 🙂