Parcă până mai ieri principalele noastre probleme erau eritemul fesier, juliturile sau bubițele de cauză necunoscută, pe care le pozam și le trimiteam pediatrului pe Whatsapp. Și, parcă peste noapte, copiii noștri s-au făcut mari și au început să aibă alte probleme: coșuri, puncte negre, păr prin tot felul de locuri și, în general, o grămadă de chestii neplăcute pe pielea lor fină pe care altă dată o acopeream de sărutări.
Deși ni se pare, pubertatea nu se petrece peste noapte. Ea vine treptat, uneori fără să ne dăm seama pentru că ignorăm semnele, în încercarea noastră de a ține copilul ”mic” cât mai mult timp. Am discutat deja despre menstruație, despre epilat, despre primul sutien, ba chiar și despre întâlniri. Iată, însă, că a venit vremea să discutăm și despre cum îngrijim tenul preadolescenților și adolescenților, în special dacă au probleme vizibile, specifice acestor vârste.
În acest sens, m-am ținut câteva luni de capul uneia dintre cele mai bune și mai dragi prietene ale mele din copilărie și de acum, care face, cu pasiune, o meserie pe care și-a ales acum vreo douăzeci de ani: este cosmeticiană. Raluca are un mic salon în Iași, pe strada Gării nr 10 (Tres Jolie) și în 2019 a luat Premiul I pentru cea mai bună cosmeticiană la concursul de tratamente faciale din București. Și eu i-am fost model 😀
Iată, deci, câteva indicații generale despre cum se îngrijește tenul adolescenților. Aș vrea, înainte de asta, să menționez că diagnosticarea oricărei formă de acnee se face atât la cosmeticiană cât și la dermatolog.
Unele forme de acnee trebuie tratate doar la dermatolog sau în tandem cu o cosmeticiană calificată, sau, dacă situația este mai gravă, în echipă cu medicul endocrinolog, ginecolog și/sau nutriționist. Nu apelați la tot felul de tratamente empirice și în niciun caz la vreo medicație sau regim fără să aveți recomandarea personalizată a medicului și uneori chiar a doua opinie! Pot avea urmări foarte grave în viața adultă!
Când începem să ne preocupăm de îngrjirea tenului copiilor noștri?
”Așa cum bine știi, mă trag dintr-o familie cu tradiție în cosmetică, mama fiind la rândul ei cosmeticiană. În comparație cu perioada preadolescenței noastre, am observat ca tenul fetițelor de 8-9 ani deja începe sa dea primele semne de acnee, băieții având problema asta în jurul vârstei de 10-12 ani.
Cam în preajma acestor vârste mamele ar trebui să urmărească cu atenție și să ghideze copiii. În sensul acesta, zi de zi trebuie acordată atenție spălatului pe față, pentru a crea obiceiul zilnic al îngrijirii, la fel ca spălatul pe dinți. Deseori mamele se plâng că nu au cu cine vorbi, că dimineața nu le ajunge timpul să facă totul și copiii nu respectă indicațiile.
Recomand mamelor ca de când sunt mici copiii, atenția să fie îndreptată spre curățenie, iar ei sa fie responsabilizati pentru că, uneori, când apar primele semne de acnee, le mai trebuie câteva luni de nervi și stres, care e mai dăunator.
Al doilea lucru pe care aș vrea ca mamele sa îl facă ar fi acela de a le implementa ideea ca sunt frumoși așa cum sunt, deoarece acneea este o expresie a devalorizării imaginii fizice, copiii fiind măcinați mai mult decât ne dăm seama de transformările pe care le suferă, într-o societate în care imaginea contează mult mai mult decât ar trebui.
Aceștia sunt primii pasi, foarte importanți: mâini curate, obiceiul de a se spăla pe față și pe dinti și de a nu pune mâinile la nas, la ochi și pe față.
Când ajungem la cosmeticiană?
Când deja au apărut primele puncte negre cred că e momentul optim de a colabora cu o cosmeticiană. În această etapă, în funcție de gravitate (dupa părerea specialistului, nu a mamei), se alege un produs special de spălat fața și eventual curățate strict punctele negre sau folosite geluri dermato-cosmetice care să ajute la eliminarea mizeriei. Din păcate, dacă sunt ignorate, ele nu trec, ci se înmulțesc.
În aceasta etapă e foarte important să-i învățăm și să-i urmărim pe copii sa nu pună mâna pe față, iar mamele să acorde mai mare atenție igienei lucrurilor care iau contact cu pielea copilului (în special fața de pernă care trebuie schimbată des si dezinfectată-spalată la temperaturi ridicate >60° și călcată la minim 180°). Părul fetelor ar trebui strâns și evitate orice substanțe puse direct pe ten, oricât de inofensive ar părea.
Sigur, vizita la cosmeticiană ar trebui să fie cât mai agreabilă pentru copil, pentru că ceea ce se întâmplă acolo nu este aproape niciodată plăcut. Ne trebuie foarte multă răbdare în faza asta, și familiei și cosmeticienei.
Aș preciza că e o perioadș foarte specială în viața familiei pentru care cu toții trebuie să fim pregătiți din timp. Pentru un specialist este o muncă de Sisif care niciodată nu aduce suficiente satisfacții pentru că urmarirea trebuie făcută constant, la câteva zile, săptămânal, pentru că fiecare pustulă care apare trebuie îndepărtată delicat si eficient.
Tenul acneic
Poate ar trebui să prezint, pe scurt, ce găsim pe tenul acneic. În primă fază, avem puncte negre. Sebumul, în loc să se elimine natural, oxidează în contact cu oxigenul din atmosferă, se înnegrește, se închistează și obturează porul.
Acest punct negru, daca nu e îngrijit corect, se transformă în comedon, adică o acumulare grăsoasa de dimensiuni mai mari care poate să se suprainfecteze și să se transforme în pustulă (denumită generic ”coș”). Orice tentativa de o scoate cu unghiile și de a curăța superficial coșurile de pe față este foarte dăunătoare, pentru că nu e suficient să iasă infecția alba, ci trebuie scoasă și rădăcina și mai apoi bine dezinfectat. Nu faceți acasă asta oricât de ușor ar părea! De ce nu??
- Conținutul poate sări pe zona înconjurătoare fără să ne dăm seama și, astfel, întindem focarul de infecție.
- Nu scoatem bine rădăcina și se suprainfectează.
- Putem leza foarte usor țesutul.
- Nu dezinfectăm corect înainte și după.
Dacă aveți un copil cu acnee, numaidecât tratați cu cea mai mare seriozitate subiectul, mergeti la specialiști și asigurați-vă că faceți tot ce vă stă în putință să fie respectate indicațiile. Amintiți-vă că e mai ușor să previi decât să tratezi, iar uneori tratamentul este foarte lung, costisitor și lasă semne adânci pe tenul și în sufletul copiilor.
Când epilăm mustața?
Un alt motiv pentru care vizităm cu fetițele (și nu numai) cosmeticiana este pilozitatea. Care este vârsta optimă? După părerea mea, vârsta potrivită este aceea la care copilul este pregătit să suporte ceva atât de dureros. Fata mea, în varsta de 9 ani, a venit supărată de la școală și m-a întrebat daca ea are mustață si de la ce vârstă poate să se epileze.
Vorbind cu ea, mi-a povestit că o colegă a râs de ea arătând cu degetul și spunând și altor copii despre mustața ei. Am fost mirată, pentru că până atunci am privit-o cu ochii mamei care are un copil minunat. Am analizat mult timp dacă e potrivit, ce repercusiuni are epilatul asupra unui copil.
Eu aveam 12 ani când mama m-a epilat pe gambe și axilele și mă durea și țipam. Dar îi mulțumesc și azi pentru ca nu a abandonat. Dacă pentru copil este important și vrea și rezistă de ce să rămânem închistați în idei poate vechi că nu trebuie să epilăm? Aș alege pasta de zahar, deoarece mi se pare mai protectoare cu pielea copilului, sau ceara.
Desi, din punct de vedere științific, părul ras este la fel cu cel epilat (rămâne în aceeași cantitate), practica ne arată că un păr ras devine mai aspru și mai puternic, iar epilarea cu ceară slăbește rădăcina și îl face din ce în ce mai rar. Iarăși cred că metoda de înlăturare a părului trebuie aleasă în funcție de rezistenta copilului.
Daca fetelor voastre nu li se potrivește epilarea cu ceară, atunci recomand rasul cu lama, NU crema epilatoare care are același efect asupra parului, dar este toxică pentru piele. Cu epilarea de tip progresiv-definitivă (IPL, laser) se intervine abia după maturizarea completă a organismului.”
Dar epilatorul este potrivit pentru adolescente?
Ma refer la un epilator simplu, clasic, care are un atenuator de durere
(NU iau in considerare epilatoarele care au tehnologie IPL etc.)
Multumim!
Da, sigur ca da, daca ele suporta.
Chiar asteptam acest articol. Foarte bine ca scrii despre asta.
Multumesc pentru detalii. Fetita mea isi epileaza singura mustata cu benzi de la Farmec, de anul trecut (11 ani). Tot anul trecut a inceput sa se epileze cu crema depilatoare. Acum , citind articolul, imi dau seama ca trebuie sa schimbam metoda de epilare. Am primit de curand un aparat de incalzit ceara si o sa incerc acesta metoda. Nu stiu la axila cum sa procedez? tot cu ceara? eu ma fac cu lama, dar parca pentru ea as vrea ceara..se mai rareste parul1
Eliza foloseste ceara la axila si e foarte incantata de rezultate.