Cărțile lunii mai 2020 – puțin umor nu a dăunat nimănui (1)

În luna mai m-am concentrat pe cărți mai amuzante sau, cel puțin, nu așa de pline de tragedii. Am început cu o carte de memorii, am continuat cu un thriller și apoi am trecut la cărți cu ceva mai mult umor, fie el și ironic.

Lumea era toată a mea. Amintirile unei prințese, Anamaria Callimachi, editura Corint

Memoriile unei artistocrate românce din perioada premergătoare Primului Război Mondial. Aflăm destul de multe despre înalta societate din acele vremuri, cum funcționa creșterea și educarea unui copil în funcție de sexul acestuia, cum funcționa societatea în interiorul și exteriorul familiei, cine trăgea sforile, cine decidea căsătoriile etc.

Cartea e plină de bârfe și picanterii despre o mulțime de personalități române și străine (politicieni, aristocrați, artiști, scriitori, pictori – inclusiv despre Regele Ferdinand și Regina Maria etc) ai acelor vremuri, mulți dintre ei foarte cunoscuți.

Mi-au plăcut referințele la mâncare, descrierea vieții mondene, a petrecerilor, a nunților, a călătoriilor, a întâlnirilor private încărcate de opulență în toate aspectele. De asemenea, m-au amuzat unele remarci făcute de autoare cu privire la anumite trăsături ale poporului român, trăsături care sunt valabile și în ziua de azi.

E o carte interesantă, deși încărcată de detalii și nume cărora le-am pierdut șirul la un moment dat. A reprezentat o lectură diferită de celelalte cărți care așteptau în teanc și a fost exact ce aveam nevoie pentru a începe luna mai.

Verity, Colleen Hoover, editura Epica

Cartea este un thriller în genul Pacienta tăcută, doar că avansează mai rapid și narațiunea e mai densă, nu se întinde atât de mult. Dacă aveți o oarecare experiență în materie de thrillere, o să vă prindeți de la început că ceva e în neregulă cu personajele, însă n-o să fiți siguri până spre aproape de final. Și finalul în sine te ia prin surprindere, îți dai seama că nu știi exact cine te-a manipulat până acum.

Lowen e o scriitoare cvasi-necunoscută, angajată să continue seria unei scriitoare de succes care se află în prezent în stare vegetativă în urma unui accident auto. Ajunsă în casa lui Verity și interacționând un pic prea îndeaproape cu soțul acesteia, Lowen descoperă un manuscris care pare a fi autobiografia lui Verity.

Capitol după capitol, pe măsură ce citește autobiografia, Lowen descoperă secrete cumplite din trecutul scriitoarei, pe care nu e sigură dacă ar trebui sau nu să le împărtășească soțului acesteia. Și, pe deasupra, e convinsă că Verity se preface și nu se află, de fapt, în starea în care pretinde că e.

Adăugați la asta morțile suspecte ale gemenelor cuplului, la șase luni distanță una de alta, și faptul că băiețelul pare să aibă înclinație spre auto-mutilare și avem tabloul complet al unei familii disfuncționale în care Lowen se simte acaparată din ce în ce mai mult.

O nuntă cu bucluc, Morgan Matson, editura Epica

Cartea asta este exact ce aveam nevoie în perioada asta: o carte cu umor, suficient de antrenantă cât să nu te plictisești (în ciuda numărului mare de pagini), personaje simpatice, cu bune și cu rele, și o acțiune stil scenariu de film de comedie cu încurcături.

Este weekendul în care sora ei se mărită, așa că Charlotte e super fericită că îi va avea acasă pe toți membrii familiei: cei trei frați și sora cea mare. Charlotte își adoră familia și îi consideră perfecți. Numai că pe masura ce se desfășoară weekendul, descoperă că familia ei perfectă de fapt nu există, că toți oamenii au și defecte și că asta nu te va face să îi iubești mai puțin.

Pe deasupra, Charlotte trebuie să se hotărască la ce facultate va merge, în ce direcție vrea să ducă pasiunea pe care o are pentru un prieten de-al fratelui ei și cum să accepte că unele lucruri se schimbă în ciuda faptului că ea și le dorește mereu neschimbate. Și că uneori schimbările, deși dificile și chiar dureroase, pot fi benefice pentru toată lumea.

Un roman numai bun de citit în liceu, targetul fiind YA, însă mie mi-a plăcut foarte mult, asa ca îl recomand și pentru adulți.

Autopsia unei așa-zise căsnicii banale, Marie-Renee Lavoie, editura Trei

Titlul în română nu i se potrivește deloc, titlul original “Autopsia unei femei banale” redă mult mai bine ideea cărții. Diane este o femeie de 48 de ani, mamă a trei copii acum plecați de acasă, angajată la o firma pe un job de birou și proaspăt părăsită de soț pentru o tipă mai tânără. Motivul trădării? Diane este anostă.

Așa începe, pentru Diane, o nouă etapă în viața ei: trebuie să descopere ce anume a dus exact la dizolvarea căsniciei, cât este vina ei si cât a celuilalt, cum a ajuns, mai exact, să fie considerată anostă. Diane merge la terapie, încearcă un flirt inofensiv, distruge lucrurile din casă, ba chiar angajează un detectiv să afle mizerii despre sotul ei.

În același timp, încearcă să iasă din rutina vieții, făcând tot felul de lucruri care se finalizează comic, mai ales dacă este implicată și prietena ei, Claudine, și ea părăsită de soț în aceeași manieră, dar cu provocările aferente parentingului de adolescenți dificili. La polul opus, copiii lui Diane o sprijină și încearcă să o încurajeze, solidari cu mama lor care, în secret, în ciuda trădării, speră ca soțul să se întoarcă la ea.

Am empatizat cu furia crescândă a lui Diane și cu felul în care a încercat să se purifice de ea și mi-a plăcut stilul în care e scrisă cartea, mai puțin exaltat decât cele americane, cu o poveste mai puțin hollywoodiană.

A fost o lectură agreabilă, în ciuda faptului că e o carte neașteptat de tristă, mai ales daca ai la activ experiența unui divorț sau a unei despărțiri dureroase.

A doua parte aici.