Fram, ursul polar, atunci și acum: de la Cezar Petrescu la Adrian Barbu

Zilele trecute o prietenă cu o fetiță de clasa a treia mi-a trimis o listă de lecturi recomandate de vacanță, întrebându-mă dacă am câteva dintre acele cărți. Pe listă erau o mulțime de cărți nepotrivite pentru vârsta aceasta, printre care și Fram ursul polar, varianta integrală scrisă de Cezar Petrescu, carte publicată inițial în 1931.

Întâmplarea face că aveam în casă atât o ediție din 1974 a volumului, cât și o repovestire, publicată în 2018 la Curtea Veche prin intermediul proiectului Lumea lui Fram.

Așa că m-am apucat frumușel să le citesc pe amândouă, să fac o comparație. Nu-mi aduc aminte dacă am citit în copilărie Fram, ursul polar varianta lui Cezar Petrescu.

Poate că da, pentru că subiectul, în mod evident, îmi era cunoscut. Sau poate că nu, pentru că sigur aș fi rămas marcată de scenele de cruzime la adresa animalelor din carte.

Dar literatura clasică pentru copii este plină de scene de cruzime la adresa oamenilor și animalelor, așa că probabil pe vremea aceea nu mi s-ar fi părut nimic ieșit din comun. Să nu uităm că mare parte din valoarea textelor clasice este dată de contextul social în care au fost scrise și la care acestea fac referință.

Recitind acum textul integral al lui Cezar Petrescu, din perspectiva unui adult, și trecând peste scenele de abuz asupra animalelor și descrieri cu prea multe detalii ale vânătorii, am simțit cartea ca pe o parabolă a omului care este smuls din mediul său, educat altfel și care, în cele din urmă, nu-și mai găsește locul în niciuna dintre cele două lumi.

Fram este un pui de urs polar căruia îi este omorâtă și jupuită mama de față cu el, apoi este vândut unor vânători de balene care, la rândul lor, îl vând la circ. Lui Fram îi place circul, îi plac copiii și devine vedeta spectacolului itinerant. Celelalte animale nu sunt la fel de norocoase ca el, iar autorul povestește nenumărate scene în care animalele sunt abuzate pentru a fi dresate.

Brusc, însă, pe Fram îl cuprinde depresia, nu-și mai găsește locul, nu mai vrea să joace în spectacole. Este trimis înapoi la Pol unde, însă, descoperă că nu știe ce să facă. Îi este prea milă de animale să le omoare singur, așa că mănâncă doar leșurile lăsate în urmă de alții. Nu știe să ia urma prăzii, să adulmece prădătorii, să se bată cu alți urși pentru teritoriu și mai presus de orice, îi este frig. Organismul său nu mai este adaptat la temperaturile de la Pol.

Așa că Fram rătăcește de colo-colo până când găsește o ocazie de a se întoarce. Nu știm exact la ce anume se întoarce, cartea se termină cu Fram urcându-se într-o barcă și refuzând să mai privească înapoi.

Ca adult, mie mi-a plăcut cartea, în ciuda fragmentelor dure (și da, mă uit pe National Geographic la documentare dar când citești despre oasele sfărâmate ale craniului și organele calde și sânge etc parcă e altceva). Are câteva defecte de stil (multe repetiții, probabil pentru emfază, dar mie mi s-au părut un pic exagerate), dar limbajul e curat, autentic, plin de farmec.

Însă dacă ar fi s-o dau unui copil s-o citească, nu aș da-o mai devreme de 12 ani. În niciun caz lectură recomandată la clasa a treia. La 9-10 ani nu ai suficiente cunoștințe despre contextul social, de exemplu, pentru a o înțelege.

Evident, lectura ei poate prilejui conversații despre faptul că în prezent este interzis sa mai folosești animale la circ, despre faptul că există (sau ar trebui să existe) un sistem de protecție și conservare a animalelor, despre reintegrarea treptată în sălbăticie a animalelor crescute în captivitate, despre expedițiile la Pol și pericolele asociate cu acestea.

Dar există o vârstă pentru toate și cred că e mai indicat să începem cu o lectură mai ușoară și anume cu varianta edulcorată Aventurile lui Fram, ursul polar, repovestirea lui Adrian Barbu cu ilustrații de Alexandra Abagiu, apărută la editura Curtea Veche.

Mutând focusul de pe senzația de inadaptare și sufocare a animalului născut liber, dar crescut în captivitate, către sentimentul de uimire al copilului care descoperă lucruri noi pe măsură ce explorează și crește, varianta lui Adrian Barbu păstrează ideile principale ale lui Cezar Petrescu, dar îndulcește sau elimină scenele mai grele din punct de vedere emoțional.

Fram descoperă lumea cu ochi de copil. Este încântat sau speriat de tot ce vede nou: de aurora boreală, de răsăritul soarelui arctic, de animale, de plante și de oameni. Vrea să se joace și nu se preocupă de treburile adulților, cum ar fi procurarea hranei.

Se simte în siguranță la pieptul mamei sale. Fram este copilul nostru, cel care fuge de lângă noi să încerce și să descopere lucruri noi dar care se întoarce mereu la protecția oferită de brațele mamei.

Împușcarea mamei lui Fram este sugerată atât de discret, prin intermediul ilustrațiilor, încât e posibil nici să nu-ți dai seama. În prim plan e faptul că Fram se pierde de mama lui, îndepărtându-se pe un sloi de gheață plutitor.

Apoi Fram se întâlnește cu eschimoșii și cu marinarii și toți sunt prietenoși. Nu este vândut unui circ, ci alege să locuiască acolo pentru că pare distractiv. Fram vrea să descopere lumea și să călătorescă împreună cu circul. Dresorul e cumsecade, iar celelalte animale nu sunt fioroase, doar se prefac.

Volumul pe care îl am eu se termină exact când Fram este trimis înapoi la Pol, așa că nu știu cum este abordată cealaltă jumătate a poveștii, însă ce am citit până acum m-a convins.

Între capitole, avem și secțiuni scurte cu informații despre viața la pol, despre animale și locuitori, despre expedițiile polare, despre circ (și chiar se menționează că animalele nu mai au ce căuta la circ în ziua de azi), despre diverse obiective turistice etc.

Vlad a avut foarte multă răbdare cu această carte, i-am citit cam trei sferturi din ea, înainte să se plictisească (are aprox 240 de pagini cu text mare și aerisit), lucru care m-a surprins până și pe mine. Cu siguranță voi achiziționa și volumul al doilea, chiar vreau să știu cum se sfârșește povestea lui Fram în varianta aceasta.

Recomand cărțile lui Adrian Barbu pentru 3+. De asemenea, pe site-ul proiectului Lumea lui Fram mai găsiți și alte cărți în care ursul Fram este personaj principal, împărțite în două serii: Emoțional și Educațional.

2 Replies to “Fram, ursul polar, atunci și acum: de la Cezar Petrescu la Adrian Barbu”

  1. Adrian Barbu says: Reply

    Mulțumesc pentru cuvintele frumoase și, mai mult decât atât, pentru că ai… intuit? …descifrat? …asimilat? din start ideea acestei repovestiri. Cum am ajuns la decizia de a repovesti peripețiile lui Fram (și după câte tribulații) voi povesti cândva pe larg; deocamdată spun doar că dacă, așa cum ai precizat, Fram cel original a fost probabil o carte care, pentru publicul anilor ’40 , nu sărea în ochi prin cruzime sau limbajul ușor greoi, emfatic sau declamativ, o versiune contemporană, adresată unui public de vârstă mai mică, nu putea fi decât adaptată vremurilor și cerințelor actuale (în primul rând fără detaliile care mie, copil fiind, mi-au dat coșmaruri). În plus, m-a încântat ideea unei relatări la persoana întâi, cu toate stângăciile și naivitatea copilului care descoperă lumea și o interpretează „pe limba lui”. Sper doar că am integrat în (re)poveste destul suspans și umor încât să delectez deopotrivă adulți și copii – sau, mai precis, copii de toate vârstele :). Și da, volumul 2 e cel puțin la fel de bun 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Cu drag, ați făcut o treabă foarte bună cu această poveste!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.