Parcă nici nu-mi vine să cred că scriu asta, pentru că mă chinui să scap de suzetă de vreo doi ani și până acum nu am reușit. Deja nu-mi mai făceam speranțe și chiar mă sfătuisem cu părinți ai căror copii folosiseră suzeta pe termen lung, pentru a vedea ce consecințe au fost, în materie de dinți, vorbire, alimentație etc.
Copiii mei au folosit amândoi suzeta încă de la început. Nouă ne-a fost de mare ajutor și dacă ar fi să o iau de la capăt, cu siguranță că aș face același lucru. Dar, în timp ce Eliza a fost un copil care se adapta ușor la schimbări și a renunțat la suzetă foarte repede, undeva până în doi ani, Vlad a fost și este fix la polul opus.
La Eliza am folosit una dintre cele mai populare metode (să nu râdeți, vă rog, voi cei care sunteți părinți de copii mai mici 😀 ) și i-am zis că a păpat-o cățelul. Atât m-a dus capul acum 10 ani și, drept să vă spun, a funcționat brici. Nu-mi aduc aminte dacă a plâns sau nu după ea, dar probabil că nu, pentru că era genul de copil care răspundea destul de bine la schimbări și la raționamente.
Vlad, în schimb, detestă schimbările de orice fel (protestează inclusiv când îi schimb lenjeria de pat) și orice soluție am încercat pentru eliminarea suzetei a fost în zadar. Apoi a venit pandemia și am sistat orice încercare pentru că simțea nevoia de suzetă și de jucăria de atașament pentru momentele când avea nevoie de confort emoțional suplimentar.
Dar asta nu înseamnă că nu am mai încercat, discret, să-l împingem în direcția aceea. Înainte de pandemie, am fost și la pediatru, care i-a spus să renunțe la suzetă pentru că e mare și îi strică dințișorii. Nu a avut niciun rezultat îndemnul.
Am încercat și alte variante, mai mult sau mai puțin ”ortodoxe”, în funcție de gradul nostru de disperare, dar ce nu am încercat a fost să i-o luăm și să i-o ascundem definitiv. Mai degrabă am apelat la puterea noastră de persuasiune decât la măsuri drastice. Cumva ni s-a părut aiurea să-l forțăm, dacă el nu era pregătit.
Apoi, prin mai, am primit o carte de la editura Casa: Luca și suzeta. I-am citit-o lui Vlad de câteva ori, i-am propus să facem și noi ca băiețelul din carte (să agățăm suzeta în pom pentru Zâna Suzetelor și să primească la schimb o jucărie), dar a refuzat și subiectul a fost închis. Am considerat atunci că acea carte nu ne-a ajutat deloc.
Dăm pe repede înainte două luni mai târziu: venim la mama și apoi plecăm un week-end la țară. Și uităm omida și suzeta acasă (absolut neintenționat!). Și ne dăm seama abia seara la culcare.
Sincer, vă spun, a fost groaznic cât a plâns după suzetă și omidă până a adormit. Am încercat amândoi să facem ascultare activă (”da, știm că ți-e dor de ele, știm că nu poți adormi, dar uite mami și tati sunt aici, ne poți ține în brațe” etc) și să-i oferim compasiunea noastră. Am încercat să oferim și ceva în loc dar fără succes.
A doua zi, Vlad s-a trezit foarte senin, nici măcar nu le-a mai cerut și nu a mai insistat să ne întoarcem acasă după ele. Și apoi eram cu el afară și nu mai știu de la ce a venit discuția, cred că zicea ”eu sunt băiat mare” și eu i-am zis: ”dacă ești mare, ești pregătit să renunți la suzetă și să primești o jucărie în schimbul ei?” și el a zis ”da”.
Și spre mirarea mea, care am crezut că acea carte nu a avut niciun ecou, Vlad a completat ulterior: ”dar vreau să o agățăm în pom la grădiniță și să vină Zâna Suzetelor după ea, să-mi aducă mașina de pompieri a Patrulei”. Deci după două luni de la lectura inițială a cărții, Vlad încă își amintea perfect conținutul ei, chiar dacă noi nu am mai vorbit deloc despre asta.
Am realizat atunci că nu știi niciodată cu adevărat ce ecou au cărțile citite în sufletele copiilor. I-am răspuns că cel mai probabil Zâna a luat deja suzeta cât eram noi plecați (sincer nu am vrut să mai risc să o găsească și să se răzgândească) și îi va aduce în loc o jucărie cu Patrula.
Duminică seara când am ajuns acasă, am ascuns repede suzeta și i-am zis că a doua zi vine Zâna. A mai comentat un pic, s-a foit până a adormit, dar nu a mai plâns. Doar a mai bombănit că el nu a văzut nicio zână și că vrea mașina de pompieri.
Și azi dimineață soțul s-a trezit devreme și s-a dus la Carrefour (unde văzuse Vlad mașina aia) și a cumpărat sediul Patrulei (era mai ieftin cu 100 de lei decât mașina de pompieri 😀 ). Ghinionul a fost că Vlad s-a trezit înainte să se întoarcă „Zâna”, așa că a trebuit să-i spunem că a plouat toată noaptea și Zâna are aripile ude și după ce și le usucă, vine.
Și am reușit să-i strecurăm ditamai jucăria în pătuț fără să vadă, iar bucuria a fost, vorba reclamei, de neprețuit. Nu pot exprima în cuvinte cât de mult s-a bucurat și cum a spus ”este ce mi-am dorit” și ”îmi place sediul meu”. Și gata, am încheiat și epopeea suzetei.
Ca în orice etapă de creștere a copilului, nu există rețete sigure. Nu pot să vă spun că o să vă ajute sigur x sau y metodă. E o sumă de conjuncturi care ține de împrejurări, maturizare emoțională, fermitatea părinților și, poate, un strop de magie. Și de atenția noastră pentru a identifica momentul potrivit.
Voi cum ați scăpat de suzetă?
Bună! Felicitări pentru reușită, sunteți oricum foarte creativi! Bine ca totuși nu a supt degetul, ar fi fost mult mai greu! Eu am 3 copii, acum majori toți… 😊 Toți 3 au folosit suzeta și au renunțat la ea singuri, până în 2 ani… Nu am făcut eu nimic, la fel și la alăptat tot singuri au renunțat… 🤔 Cu scăpat de pampers a fost ceva mai greu cu unul din baieti…
Da, sa stii ca de asta nici nu am insistat asa mult cand nu era pregatit, tocmai ca sa nu suga degetul si sa ne facem probleme si mai mari 😀
Bravooooo, Vlad!
La mine doar Ioan a avut suzeta. Pana la 7 luni,cand a renunțat singur :))). A avut ghinionul sa facă rosu în gat. I-am dat cu chiu cu vai sirop nurofen, pe care l-a vomitat în 5 secunde, plângând. Crezând ca se va liniști, i-am plasat suzeta. N-a mai vrut-o. Am mai insistat de câteva ori, degeaba. Bafta mea :))).
Ana și Maria nici n-au vrut s-o vadă, deși am încercat sa le păcălesc sa o ia, gândind ca îmi va fi mai ușor. La Simion, nici nu s-a pus problema. Nu știe ce e o suzeta, n-a văzut, n-a mirosit :)))). Dar nici nu l-am înțărcat încă am zis ca îl las pana nu mai vrea. Sa vedem cât ma mai țin……….stii tu ce :)))
😀 😀 😀 Fiecare cu provocarile lui!
Aproape am uitat cum s-au petrecut lucrurile..ai mei sunt mai mari si a trecut o buna bucata de timp. Fetita nu a avut deloc suzeta, mereu a respins-o; in schimb fratele ei avea mereu suzeta in gura: odata l-am pozat avand 2 suzete in gura, atat de mult ii placeau! nu-mi aduc aminte efectiv momentul in care am scapat de ea, dar a fost dupa 3 ani sigur!
Si Vlad era la fel intr-o vreme, daca gasea doua, le lua pe amandoua :))
Noi tot surprinzator de usor, cu catelul. Dupa ce am nascut, o vreme m-am incapatanat sa nu ii dau suzeta fiica-mii, asa mi se parea mie ca e mai intelept, fara. Si a venit soacra-mea intr-o zi pe la noi si i-a pus o suzeta in gura copilului si am reusit si eu sa ma odihnesc cateva ore legate. Asa ca am renuntat la teoriile anterioare si am continuat cu suzeta. Nu mai stiu pe la cati ani, parca vreo 2 jumate, a inceput sa mi se para ca e suficient cat a stat cu “tete” (asa ii zicea ea suzetei). Si eram intr-o seara pe canapea si ne-a intrebat: “Unde e tete?”, pentru ca o ratacise prin casa, iar taica-sau i-a spus, intr-o doara: “A mancat-o Lord”. Copilul a zis: “Ah, da?” si asta a fost tot. Am fost pur si simplu siderati, tot schimbam priviri pe la spatele ei si ne tineam cu greu sa nu murim de ras. Nu a mai cerut-o niciodata de atunci, a fost incredibil. Si nici nu a bagat degetele in gura sau orice altceva dupa aceea. Pur si simplu, a fost un moment potrivit si firesc pentru renuntare, atata tot.
Si Vlad tot tete i-a zis o vreme. Dar macar la voi catelul a fost real :)))
Ilinca a fost singura cu suzeta, si a renuntat la ea fara probleme, nu mai stiu in ce context.Celelalte au refuzat sa ia suzera, oricat am insistat eu 😁
La noi, a fost o internare la spital cu afte bucale pe toata gurita si care l-a facut la nici 2 ani sa renunte la biberon si suzeta la mancare la orice. Accepta doar cana cu cioc. 4 zile se spitalizare si am iesit si fara bube si fara suzete: sau biberoane. Nu am avut niciun aport aici decat faptul ca am realizat ca 2 zile nu a vrut-o si i-am ascuns-o fara sa il intreb. Cred ca a mai intrebat odata de ea dar i-am zis ca a ramas la spital ca era plina de infectii :))