Când s-a terminat, în sfârșit, școala on-line, la mijlocul lui iunie, am început să primesc tot felul de telefoane sau emailuri cu propuneri de tabere sau cursuri virtuale. Tuturor le-am dat același răspuns: ”mulțumesc frumos, dar nu sunt interesată. Fiica mea a petrecut prea mult timp în perioada asta la calculator și vrem să ne orientăm spre activități outdoor.”
Doar că activitățile astea outdoor, ia-le de unde nu-s. Am fost câteva zile la munte, dar apoi situația a început să se înrăutățească, numărul de cazuri a crescut și copiii mei tot în casă erau.
Pe măsură ce se scurgeau săptămânile lunii iulie, am realizat că, în ciuda programului impus (de lectură și alte activități), Eliza petrecea enorm de mult timp jucând Roblox sau pe alte aplicații (jocuri, TikTok, Instagram, Youtube etc), iar noi ne certam din ce în ce mai mult pe tema abuzului de tehnologie.
Dar, sincer, acum, eu stau 9 ore pe zi la laptop lucrând. Ce să facă un copil în casă atâtea ore? Cât poate să croșeteze sau să citească? Era normal să vireze ușor-ușor spre tehnologie în orice moment de plictiseală.
Așa că după ce s-a întors dintr-o excursie cu rulota împreună cu niște prieteni, unde ea și cu prietenii ei au stat aproape tot timpul doar pe telefoane, am zis că gata, nu se mai poate, schimbăm macazul. Și am ales două tabere on-line: una de editare video și una de limba engleză.
Și surpriză, surpriză: Eliza a fost mega dedicată și interesată, responsabilă, și-a făcut ”temele” de la curs cu foarte mult zel și mi-a spus ”mami, îți mulțumesc foarte mult pentru taberele astea!” (cine o știe pe Eliza știe și că e extrem de zgârcită cu mulțumirile 😀 , deh, generația care crede că totul i se cuvine).
Tabăra de Cultură Britanică de la Tabere internaționale online a fost, de departe preferata ei, pentru că a conținut tot ce iubeștea ea mai mult: limba engleză, Londra și Harry Potter.
De cel puțin doi ani, Eliza mă roagă să mergem la Londra (încă dinainte să fie fan Harry Potter). Am tot întors-o pe toate părțile dar nu prea am reușit să adun finanțele necesare pentru o excursie împreună. Apoi a venit pandemia și s-au dus pe apa… Tamisei orice planuri am fi putut avea.
Harry Potter este viața ei acum, are până și un cont de Instagram dedicat activității ei de fan 😀 😀 😀 O găsiți aici: elizahpfan
Iar engleza, deși nu o studiază de multă vreme, a devenit pentru ea a doua limbă. Eliza este, la școală, în clasă de germană, iar engleza a început-o târziu, în clasa a treia, cu meditații cu o doamnă (pe care Eliza n-o plăcea, dar care i-a pus puțină structură în modul de învățare), iar în clasa a cincea a luat-o de la zero, ca începătoare, la școală.
Imaginați-vă ce surprinsă am fost când, la testul inițial pentru stabilirea grupei, a avut rezultatul Strong Intermediate. Iar cel puțin două dintre cele patru ore zilnice ale taberei eu le-am petrecut în cameră cu ea. Nu mi-a venit să cred ce bine vorbește pentru vârsta ei și m-am simțit puțin rușinată că nu am știut asta dinainte.
Tabăra se desfășura doar în limba engleză: profesoara era vorbitor nativ din Marea Britanie, iar colegii au fost din Rusia și Italia. Deci exclus română, te descurci cum poți în engleză. Și chiar s-a descurcat. I-am spus că sunt mândră de ea, că vorbește bine engleza și parcă nu-i venea să creadă că o laud.
Tabăra de cultură britanică a avut mai multe tematici, le puteți vedea mai jos. Nu doar că a exersat limba, dar a și învățat o mulțime de lucruri despre orașul ei iubit, Londra.
Cei de la Tabere Internaționale oferă mai multe astfel de tabere, pe diverse tematici, în funcție de grupa de vârstă. Cele mai interesante mi s-au părut, de departe, cele pentru adolescenți, despre Adolescenții în Regatul Unit sau Mâncare, modă și tehnologie, dar au și pentru copii mai mici.
Eliza a fost atât de încântată că, la final, a făcut schimb de conturi de Instagram cu profesoara, doar ca să aibă senzația că mai ține legătura cu ea și, pentru că au avut niște activități de origami, Eliza mi-a zis că își dorește să-i trimită profesoarei o figurină origami făcută de ea.
Și, la fel ca și la celelate tabere în care a mai fost (fizice sau online), am rămas cu senzația că e nevoie de mai multe astfel de activități pentru că altfel copilul meu nu ar afla că există și profesori dedicați, amuzanți, pasionați, bine pregătiți și așa mai departe.
Pentru că de fiecare dată când o întrebam ”ei, cum e în tabără?”, invariabil răspunsul era: profesoara este foarte drăguță! Și asta mereu m-a făcut să mă gândesc la restul profesorilor cu care interacționează fii-mea în mediul școlar din care foarte puțini sunt ”drăguți” și mult prea mulți sunt dezinteresați, agresivi verbal, apatici sau nepregătiți.
Așa că pentru mine, cu siguranța, taberele online sunt un mare DA, mai ales dacă personalitatea copilului se potrivește pentru astfel de activități. Dacă aveți, de exemplu, un copil căruia îi place un program structurat și reușește să și-l facă singur, e foarte bine.
Dacă, însă, aveți, ca mine, unul care pare că se pierde printre sugestii de activități dar nu face niciuna până la urmă, atunci soluția taberelor educaționale online este una foarte bună.
Voi ce părere aveți? Vă tentează ideea?
Cover Image by StartupStockPhotos from Pixabay
Foarte interesant! Cate idei bune!!!
Multumesc mult!
Eu am descoperit ca avem un parc mai ,,aerisit” intr-un anumit interval orar. La sfarsit de saptamana mergem in drumetii. Eu sunt anti-ecrane. Timpul petrecut in online tb sa fie limitat.
Cati ani au copiii tai? Banuiesc ca sunt mai micuti. La 12+ deja nu prea mai ai cum controla timpul petrecut pe ecrane decat daca te pozitionezi super restrictiv si interzici (ceea ce va genera multe frustrari copiilor) sau oferi si alternative mai potrivite, ca sa nu stea doar pe retele sau pe jocuri.
Alternative sunt destule si vor fi!
Multumim, Laura, pentru articol. Datorita tie, l-an inscris pe M la tot felul de activitati care i-au placut: Morisca, Logiscool si acum sper eu, tabere online. Sunt total de acord cu tine: in Iunie era prea multa tehnologie, acum o cautam noi structurat. Or exista oare si copii care stiu sa-si imparta timpul si sa faca lucruri educative, fara sa fie impinsi de la spate de parinti?:)
Ce curs a facut la Logiscool? Eliza a facut recent cursul de editare video. De acum stiu cine imi editeaza si mie video-urile :)))
A facut cursul de designer junior. I s-a parut foarte interesant si interactiv. Multumesc inca o data si asteptam si alte sugestii.
La tabara online, ti se pare ca a meritat banii? E scumpicel fata de un curs obisnuit, chiar si fata de British Council, si sunt curioasa daca merita;)
Eu am comparat altfel. Ziceam in articol ca Eliza a facut meditatii la engleza, ma costau 50 lei ora. Aici a avut 4 ore pe zi timp de 5 zile si o zi cu 2 ore. Daca as fi calculat la 50 lei/ora, ieseau cam 1100 de lei pe toate orele 😀 Deci am iesit ieftin :)))) (glumesc, desigur, in mod evident costul e mare si e cam greu sa dai deoparte din bugetul familiei suma asta) si a putut sa exerseze vorbitul, pe mine asta ma interesa, mai mult decat gramatica. Sa o simt suficient de relaxata sa se exprime in limba engleza, cu ceva mai multa siguranta de sine, si sa interactioneze cu un native speaker. Si cred ca am atins obiectivul dorit.
Sa știi că m-a tentat când ai postat prima dată despre asta, dar Ema face destulă engleză și am zis ca vreau sa ia o pauza că începe iar peste o luna (ea știe engleza la nivel de clasa a cincea, merge de mică și oricum sta cu nasul în cărți). Dar sunt foarte interesante și cred că stârnesc interesul copilului cu temele abordate.
Cum face engleza? Studiaza singura sau are cursuri online?
Pai a mers de mică la un centru de limba engleza, acum face gramatica și vorbește oricum numai în engleză, așa a fost de la început de fapt. Profesorii vorbeau numai în engleză dacă erau în clasa. Și citește cărți în engleză. De când cu pandemia orele au fost online, abia a luat o pauza. Dar m-am uitat la temele taberelor și sunt foarte frumoase. Numai ca ea le știe deja, a făcut și la engleză, a fost și în Anglia de 3 ori, Cornwall și de doua ori în Londra. Și ii place mult.
Ce frumos ai povestit! si fetita mea(13 ani) iubeste limba engleza si mi-ar surade ideea de a o inscrie intr-o astfel de tabara on line (trebuie s-o intreb si pe ea inainte, bineinteles). Dar..merita sa dau un ochi. Multumesc pentru recomandare!
Cu drag, ea e mai mare si cred ca i-ar placea tabara despre adolescentii britanici!
am inscris-o pe Otilia in tabara initiata de ed. Corint si a fost super- incantata, abia asteapta ziua de azi! :). Cu siguranta o sa mai participam.
Si Teodora e fan Hary Potter 🙂
Azi e cel de ilustratie, nu? Noi maine avem pe cel de gatit.