Vlad la patru ani: fermecător, jucăuș și vesel

Timpul a trecut și Vlad a crescut și eu realizez că, dacă despre Eliza și dezvoltarea ei scriam mai des, despre Vlad nu am prea scris. Nu știu de ce, ori n-am vrut să vă plictisesc cu detaliile, ori pur și simplu am simțit că-mi vine greu să exprim în cuvinte personalitatea complexă a lui Vlad.

Nici despre petrecerile lui nu am povestit nimic, poate pentru că nu au fost cine știe ce, majoritatea fiind acasă sau doar în cerc foarte restrâns. De altfel, nu avem prieteni cu copii de vârsta lui Vlad pe care să-i putem invita la o potențială petrecere. Deh, așa e când faci copil mai la bătrânețe 😀

La un an, în 2017, i-am făcut lui Vlad acasă o reuniune intimă de tăiere de moț. M-am chinuit un pic să-mi aduc aminte ce a ales de pe tavă: o cheie franceză, o seringă și o perie de păr. Decorațiuni minimale, cu baloane (preferatele lui) și tort de la o cofetărie fără fasoane pentru că oricum nu a mâncat din el.

La doi ani, în 2018, tot așa, au venit pe rând, nașii, unchiul și mătușa și mama. Nu cred că am fost toți o dată acolo. Am avut un tort foarte bun, (după rețeta prăjiturii Albă ca zăpada), comandat la o cofetărie care lucrează doar rețete de casă, Lulu Cakes, precum și un tort de morcovi făcut de mătușa lui.

La trei ani, în 2019, a fost singura încercare de petrecere. Am mers în parcul Lumea Copiilor, am ocupat un foișor din zona specială pentru petreceri și am invitat câțiva apropiați. Am avut tematică cu Mickey, pizza, baloane și o vreme absolut superbă afară. Tortul a fost cu nuci, tot de la Lulu Cakes.

La patru ani, într-un 2020 pandemic, nici nu se punea problema de petreceri. Am avut o reuniune intimă acasă, doar cu oameni cu care ne-am mai văzut în ultima vreme (mama, sora mea și o prietenă). Evident, am avut iar baloane, un tort comandat la o cofetărie de cartier, care s-a dovedit o alegere foarte inspirată, deloc dulce, cu frișcă din aia grasă, naturală, foarte bun.

Dacă stați în sectorul 4, cofetăria se cheamă Sweet Moments și livrează și la domiciliu. Tortul lui Vlad e al treilea comandat de noi luna asta (și Eliza tot de aici, dar varianta Oreo, și am mai luat pentru mătușa o variantă tortul casei + macarons la 108 lei).

Mâncarea a gătit-o mama și a fost varianta clasică de friptură cu cartofi și niște piftie de curcan pe lângă 😀 Și gata și cu petrecerile lui Vlad.

Să încerc totuși să vă povestesc ceva și despre el, n-aș vrea să crească și să îmi reproșeze că n-am zis nimic de el fiindcă nu aveam nimic bun de spus 😀 😀 😀 E adevărat că Vlad e poza din dicționar de la cuvântul ”năzdrăvan”, dar probabil că așa sunt mulți dintre copiii din generația lui.

Încă de mic, Vlad a fost un copil foarte activ. De fapt activ nu e tocmai termenul potrivit, dar nu am altul. S-a cățărat înainte să meargă și a căzut de atâtea ori că dacă ar fi pățit ceva (și, prin cine știe ce miracol, nu s-a rănit), am fi fost acuzați de neglijență. Era imposibil să întorci o secundă capul, că imediat Vlad era pe masă sau pe dulap sau pe altundeva.

Dintotdeauna i-a plăcut să cotrobăie peste tot. Nimic nu a fost și nu este în siguranță cu el. Găsește orice ascunzi (v-am povestit că a găsit cadoul de ziua lui în avans), răscolește și scoate tot. Când e Eliza plecată, îi umblă peste tot, de trebuie să fac curățenie general înainte să se întoarcă ea ca să nu își dea seama că Vlad i-a umblat în lucruri.

E un copil care, deși la grădiniță dă randament bun într-un program mai riguros, refuză acasă orice încercare de-a noastră de a-i stabili un ritual. Dacă la Eliza aveam ritual de baie+poveste+somn, la Vlad e cum dă Dumnezeu cu somnul, face baie doar dacă are chef și citim doar când vrea el, la orice oră și musai mai multe cărți odată. E mai pasionat de enciclopedii decât de povești, deși îi plac mult cărțile din seria  Conni, de la editura Casa, poate pentru că sunt mai realiste și despre subiecte apropiate lui.

Este pasionat de mașini unelte, are mașini doar utilitare (excavatoare, mașini de pompieri, de gunoi, basculante, betoniere) și vehiculele din Patrula Cățelușilor. Are o mulțime de jucării cu Patrula și acum își strânge bani pentru avionul patrulei. Nu o să vă vină să credeți, dar are un portofel unde a pus 100 de lei primiți de la mătușa lui de la Brașov și la care a mai adăugat câte 5, câte 10, câte 1 leu de care ne-a tapat pe toți de-a lungul timpului 😀

Este mega fascinat de serialul Disney Bluey. Nu l-am auzit niciodată râzând cum râde la Bluey, efectiv nu îmi dau seama ce anume îl amuză așa. Și are un râset superb, ca o cascadă, ca un șir de clopoței, parcă e sania lui Moș Crăciun, râsul lui aduce atâta bucurie, nu vă pot explica senzația. Îmi pare rău că nu-l pot înregistra, râsul lui perfect merită să fie ringtone la telefon. Și așa a fost mereu, încă de când a început să râdă în hohote. Și Vlad chiar nu râde din orice, ba chiar s-a născut morocănos și greu a zâmbit după naștere.

Vlad e un copil care a înțeles greu ce înseamnă cuvintele ”te iubesc” și foarte greu le-a și spus înapoi. Pentru el iubirea era și este ceva ce se simte, nu se spune musai. Își iubește enorm sora și, de cele mai multe ori, dacă suntem pe undeva plecați, întreabă tot timpul dacă nu-i luăm și ei ceva. Și e foarte atent la detalii pe care noi le considerăm insesizabile.

De exemplu, de ziua Elizei a venit la noi o prietenă care i-a adus Elizei cadou și pentru că nu-l mai văzuse pe Vlad de mult, i-a adus și lui ceva, un mărunțiș. Și aceeași prietenă a venit și de ziua lui Vlad și i-a adus doar lui cadou atunci. Și Vlad a remarcat și a întrebat: de ce Cristina a adus cadou doar pentru mine? ca la ziua Elizei a adus și pentru mine. În felul lui, e foarte atent să nu fie Eliza nedreptățită cu ceva.

Să nu vă imaginați că relația lor e numai lapte și miere. Dimpotrivă. Vlad are momente când se înfurie și o troznește pe Eliza destul de serios. A avut și momente când arunca cu lucruri. Încă mai aruncă, deși după ce m-a lovit în cap cu o chitară ”zburătoare” (cam nasol), s-a mai potolit. Au momente când se bat parte în parte, doar că Vlad e mai drama king așa, și dacă Eliza îl atinge puțin, Vlad face o mega scenă dramatică despre cum l-a altoit soră-sa. Îi place foarte mult să facă spectacol și să fie în centrul atenției.

Vorbind de asta, la Vlad am înțeles cu adevărat ce înseamnă crizele de tantrum. Dacă la Eliza nu mă confruntasem decât o singură dată cu asta, la Vlad ele sunt omniprezente în viața noastră de la vârsta de doi ani. Am încercat toate variantele posibile de potolire și gestionare a acestor crize de mă consider deja expertă în așa ceva 😀 😀

Însă realitatea știți care e? Nu am câștigat niciodată o bătălie cu Vlad. Nu îl poți face să facă ceva ce nu vrea. Are o personalitate atât de puternică, încât nu ai cum să-i impui ceva. Fie îl convingi cu argumente, fie îl păcălești, fie încerci în joacă, pentru că forțat nu va face nimic niciodată. Și, drept să vă spun, rareori l-am convins. Am mai reușit cu păcăleala sau joaca, dar cu argumente niciodată pentru că ți le întoarce de nici tu nu mai știi ce voiai.

De asemenea, nu are în vocabular cuvântul răbdare. Totul trebuie să se întâmple acum, aici, și nu acceptă niciodată un refuz. Nu crede că jucăriile vorbesc (mi-o trântește sec, ”sunt de pluș, mami”) și nu-l poți păcăli că jucăriile au făcut sau spus ceva. Nu prea se joacă jocuri de rol cu jucăriile, preferând jocurile de rol cu noi 😀  Crede, însă, în Moș Crăciun (care aduce jucării și copiilor obraznici, doar că mai puține) și în Zâna Suzetelor sau Zâna Măseluță.

Noi îi spunem ”combinatorul”, pentru că e foarte cuceritor când vrea ceva. Are un întreg arsenal de uitat galeș, vorbit pe un ton fermecător, pupat și altele asemenea (mami, ești așa drăguță!), că până la urmă cedezi. Nu mai zic cât e de insistent când vrea ceva. Nu există să uite sau s-o lase baltă dacă i s-a pus pata pe ceva.

Din păcate, Vlad este foarte mofturos la mâncare, lucru care mie îmi dă stări de anxietate. Când e acasă, sunt mereu neliniștită pentru că cere încontinuu ceva din frigider, dar de fapt nu vrea nimic de acolo. Mănâncă o gamă foarte restrânsă de alimente și trebuie să fac tot felul de acrobații ca să-i includ toți nutrienții necesari în dietă. Pentru mine e un stres continuu treaba asta, mai ales că azi mănâncă ceva, mâine nu mai mănâncă acel ceva și atunci nu știi niciodată ce să-i gătești. Și nu, nu funcționează să-l lași flămând (a se vedea paragraful anterior 😀 )

Deși nu mănâncă, se laudă mereu că are ”super mușchi de Șopi” (și chiar e un copil destul de puternic) și ”pisi-viteză”, atribute ale unor personaje dintr-un serial, Eroi în pijama. Mereu m-am întrebat cum de salvează copilașii ăia lumea noaptea, pentru că eu dorm foarte prost din cauză că Vlad se frăsuie mult prin pat, iar părinții lor dorm duși și nu-i aud că se transformă în super-eroi 😀 Ora de culcare e o bătălie cu Vlad, care nu se culcă niciodată când îi spunem noi, ba ne și freacă încă vreo oră că mai vrea apă, lapte, pipi, nu știu ce jucărie, la noi în pat, la el în pat etc etc

Vlad face multe prostioare și șotii dar nu le ascunde niciodată. De altfel, unul dintre motivele pentru care nu te poți supăra pe el sau enerva cu adevărat e că e foarte senin cu privire la orice face și îți oferă niște explicații atât de sincere, că te pufnește și râsul. Dacă varsă, sparge sau strică ceva, te cheamă să vezi și îți și explică cum s-a întâmplat treaba respectivă. Nu ascunde nimic niciodată.

Pe Vlad e greu să-l cerți sau să-l pedepsești pentru că se amuză pe seama ta și, în funcție de dispoziția mea din acel moment, o las baltă sau mă enervez și mai tare. Faptul că mă sfidează mă scoate din minți și am momente când trebuie să mă retrag eu undeva să mă liniștesc ca să nu comit vreo nefăcută.

Cred că sfidarea e ceva ce îl definește foarte bine pe Vlad (acasă) pentru că sfidează regulile, nu-i pasă dacă ne-am supărat sau enervat pe el și nu-și cere scuze decât rar și atunci printre dinți, fără să le simtă cu adevărat. De altfel, ne-a și spus odată ”e o porcărie să spun îmi pare rău pentru că nu-mi pare rău pentru ce-am făcut”. Na, mai fă ceva dacă poți!

Spuneam că acasă e așa, pentru că la grădiniță a fost mereu lăudat de doamne ca fiind un copil glumeț și afectuos cu ele. Mie mi-a picat fața auzind asta, știind că acasă nu ne lasă să-l pupăm, îmbrățișăm sau mângâiem. De altfel, Vlad mai mereu a respins manifestările fizice de afecțiune, lucru care ne-a înnebunit pe toate femeile din familie 😀 😀 😀 Dar se pare că atunci când vrea să fie fermecător, își regalează doamnele de la grădi cu îmbrățișări și altele asemenea.

De glumeț știam că e glumeț (”doar glumeam și eu” e expresia lui preferată), de altfel Vlad a prins sarcasmul încă de când era bebeluș non-verbal. Îmi aduc aminte odată eram în mașină și nu știu despre ce discutam și tatăl lui Vlad a zis ceva pe un ton sarcastic și Vlad a făcut ”pffff”, pe tonul ăla perfect al cuiva care a înțeles exact ce vrei să spui. Cred că treaba asta e înnăscută pentru că Eliza nu pricepe sarcasmul nici acum 😀 😀 😀

Cred că Vlad va fi exact tipul acela de bonom care va anima grupurile și va face oamenii să se înțeleagă mai bine. Adică așa sper 😀 S-ar părea că seamănă puțin la personalitate cu bunicul dinspre tată, dar rămâne să vedem când mai crește cum se dezvoltă și în ce fel îl va afecta integrarea în școala românescă de stat (lucru pentru care eu nu sunt deloc pregătită!).

Deocamdată, dintr-o întâmplare a destinului (nu am prins loc la nicio grădiniță de stat doi ani la rând), Vlad e la o grădiniță privată unde îi merge foarte bine și unde poate fi un pic mai mult el însuși decât într-o instituție similară de stat. Dacă Elizei i-a mers foarte bine la grădinița de stat unde a fost, cred că în cazul lui Vlad lucrurile nu ar fi stat la fel și până la urmă, m-am bucurat că s-a întâmplat așa, chiar dacă pentru noi e un efort financiar foarte mare.

Ca să-l rezum pe Vlad în câteva cuvinte, după toată polologhia asta, e un copil fermecător, ghiduș și un pic șmecher, genul care te face să faci sau să-i dai ce vrea. Nu știu dacă șmecheria asta o fi de bine sau de rău, asta rămâne să aflăm după ce mai crește 😀