Între realitate, așteptări și clișeele filmelor de Crăciun

Ăsta este exact tipul ăla de postare în care o să bat câmpii, doar pentru că am blog și pot 😀 Și azi o să bat câmpii despre filmele de Crăciun de pe Netflix sau Diva.

Eu sunt mare fană a acestor filme, duminica mă așez în vârful canapelei cu o cană de vin fiert sau ciocolată caldă și mă uit la filme de Crăciun o zi întreagă. Îmi dau o stare generală de bine, chiar dacă mă mai enervez pe alocuri și îmi mai dau ocazia să port diverse conversații cu Eliza.

Problema acestor filme (nu la toate, dar la cele mai multe) este că sunt construite în jurul unui clișeu care pe mine mă calcă pe nervi. Avem așa: o tipă (mai rar și un tip, dar cele mai multe sunt cu femei) care are o carieră în marele oraș (lucrează la corporație, în Finanțe, în publicitate, vânzări, imobiliare, ba chiar medic la un spital important etc) și nu știu ce motiv o aduce într-un orășel de provincie (o moștenire, o vizită la părinți sau la alte rude, o decepție care o face să cumpere un bilet spre cel mai îndepărtat loc).

Acolo, evident, îl va întâlni pe bărbatul visurilor ei, de obicei meșterul local (musai să aibă o meserie din asta ”manuală” dar și studii înalte/o fostă carieră, ca nu cumva să fie mai prejos decât doamna de la oraș). La început sunt antagoniști, pentru că ea e o corporatistă enervantă (se poate mai clișeu de atât?) care cere double Americano cu lapte degresat și frișcă de soia la cafeneaua locală și se încalță cu pantofi cu toc în Alaska iar el e eroul local devotat comunității, văduv cu un copil sau decepționat de scurtul interludiu petrecut la oraș în tinerețe.

Apoi bineînțeles, apare scânteia, ea devine implicată cumva în viața comunității (salvează ceva pe acolo, participă la festivitățile de Crăciun etc) și, după un moment de tensiune generat de dorința ei de a se întoarce în marele oraș, ea decide să se mute acolo pentru a fi cu iubirea vieții ei și a coace prăjituri (sau a se ocupa de vreun magazin/afacere de familie) pentru tot restul vieții ei.

Și, uite așa, ea renunță la carieră, la viața pe care o ducea până acum, la prieteni, la casă, la tot, practic, pentru a se muta cu totul în provincie, unde, evident, ni se sugerează că va duce o viață foarte împlinită.

N-am nimic împotriva dragostei care te face să te muți la cinci mii de kilometri distanță pentru a fi cu cel iubit. Dar, de obicei, faci asta după ce ajungi să-l cunoști foarte bine pe cel pentru care te muți. Și mai faci asta atunci când acolo unde te duci poți face în continuare lucrurile pe care le făceai cu drag și înainte. Și atunci când îți dorești cu adevărat și crezi că e timpul pentru o schimbare de direcție.

Pentru că atunci când renunți la tot ce însemna viața ta pentru a o lua complet de la capăt în altă parte, doar de dragul cuiva, în urma unei decizii de moment, mi se pare că nu au cum să nu apară la un moment dat niște resentimente, mai ales în momentele mai dificile ale unei căsnicii.

Nu mai spun cât de tare mă calcă pe nervi demonizarea vieții la oraș, demonizarea carierei (practic filmele de la Diva sugerează că n-ai cum să fii fericită având o carieră și un apartament cu vedere la parc într-o metropolă) și idealizarea vieții de la țară, măritată cu tâmplarul (scuze de exemplu, n-am nimic cu tâmplarii, doar că, statistic, foarte mulți protagoniști din filmele de pe Diva, lucrează cu lemnul 😀 )

Deci dragi tinere care vă uitați la filmele de Crăciun: e ok să locuiești într-un oraș mare și să-ți placă asta, e ok să-ți placă jobul pe care îl faci, e ok să te simți bine și single (în română se pare că avem doar cuvântul singur pentru cineva necuplat și nu mi se pare potrivit, doar pentru că nu ai partener nu înseamnă că ești singur/ă), nu, meseriile de manufactură nu sunt musai peste cele de birou, și nu, viața într-un mic orășel/sat nu e cea ideală dacă nu asta e ceea ce-ți dorești.

Mi-aș dori să văd un film de Crăciun în care ea se duce în vizită în orășel, are un flirt cu burlacul eligibil al satului și apoi, la final, spune ”mi-a făcut plăcere” și se întoarce mulțumită la viața și la promovarea ei 😀 Mă rog, acum sunt Grinch, știu. Amor omnia vincit improbus și toate alea, bla, bla 😀

Dar, eu mă uit în continuare la filme de Crăciun și chiar sunt câteva frumușele care nu se încadrează în acest mare clișeu cu ”fata pierdută de la oraș care întâlnește meșterul priceput de la sat”.

Îmi place unul despre o tipă care scrie articole de parenting pentru o revistă online și toată viața ei e mega organizată pentru că știe că altfel nu ar face față, dar apoi întâlnește un tip cu un stil mai haotic de parenting și își dă seama că nu trebuie mereu să aibă viața pusă în cutiuțe mici pregătite dinainte. Și apoi face un interviu cu un mare expert în parenting pe care îl admira și, din discuțiile cu el, își dă seama că omul avusese o grămadă de ajutor și că abia își văzuse copiii și că sfaturile lui era pur teoretice și valabile doar pentru cineva cu mult ajutor în jur.

Mi-a mai plăcut unul despre o tipă care administra magazinul familiei și își dă seama că nu vrea să mai facă asta, că își dorește altceva în viață. Începe să se intereseze de alternative educaționale pentru a deveni psiholog, dar descoperă că are o boală degenerativă. Este bazat pe o poveste reală și faptul că tipul cu care abia începuse să se întâlnească decide să rămână alături de ea, în ciuda bolii și a experiențelor sale trecute de viață, mi s-a părut foarte emoționant.

Și cu siguranță mai sunt și altele și nu mi le aduc eu aminte acum. Vouă ce filme de Crăciun v-au plăcut? Și vedeți că duminică sunt o grămadă de noutăți, abia aștept să le văd!