În anul acesta școlar, Eliza s-a dus la școală fix două săptămâni. Întrebând printre prietenii din alte orașe, cam asta e media și la copiii lor, plus-minus în orașele mai mici, care au intrat mai târziu în scenariul roșu.
Zilele trecute stăteam de vorbă cu fina mea despre școala online. Îmi povestea că la ei se face școală serioasă, că profesoara de română i-a înscris în nu știu ce proiect Erasmus și că au o mulțime de cărți de citit și teme și proiecte de făcut. ”Wow”, i-am zis eu, uimită de capacitatea profesorilor ei de a se adapta și de a face o treabă așa de bună la o școală din mediul rural.
”Da, dar ne logăm doar 3-4 copii”, spune ea. Păi și câți sunteți în clasă? o întreb eu. ”24”, răspunde ea.
Deci în clasa ei, o clasa a cincea, dintr-o comună din județul Iași, doar 3-4 copii din 24 se loghează la ore. Restul nu au niciun fel de dispozitiv în casă prin care să poată ține legătura cu învățătorii și profesorii. Nici măcar părinții nu dețin telefoane cu acces la internet.
Iar fără dispozitive electronice, fără internet și uneori chiar fără curent electric, acești copii sunt izolați nu doar din cauza virusului, ci și din cauza lipsei unei metode de comunicare la distanță cu profesorii lor. În absența cursurilor fizice, ei pierd ”kilometri” întregi din drumul lor spre obținerea unei atât de necesare educații.
Din fericire pentru unii dintre acești copii, însă, există asociații care, împreună cu branduri private, reușesc să-i ajute să-și continue studiile în varianta virtuală.
Una dintre aceste asociații este Narada, un ONG la care lucrează o prietenă bună de-a mea, care, la inițiativa Petrom, prin stațiile Petrom, și susținută de Mastercard, a lansat campania Drumul spre școala online.
Narada este o comunitate formată din antreprenori, manageri, oameni de acțiune al cărei scop este acela de a oferi soluții eficiente și rapide de modernizare a educației.
Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est care a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007-2019, compania a alocat aproximativ 66 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.
În cazul de față, Petrom susține cu 90.000 de euro achiziția de tablete și abonamente de internet pentru a înlesni accesul a aproximativ 2.000 de elevi din medii defavorizate la orele de școală desfășurate în mediul digital.
Intenția acestei colaborări este ca, până la finalul acestui an școlar, un total de 10.000 de copii să aibă acces la educația digitală și, pentru că nu totul se poate realiza doar cu inițiative private, ci și cu sprijinul comunității, vă invităm ca, prin intermediul platformei Drumul spre școală, să donați pentru ca intenția să devină realitate.
Intră pe platformă, calculează distanța parcursă de copilul tău până la școală și donează contravaloarea acesteia în sprijinul copiilor defavorizați. Dacă ți se pare prea puțin, cum e în cazul nostru (pentru că școala e foarte aproape), rotunjește cifra sau donează direct suma de care te poți lipsi.
Știu că din confortul caselor noastre, majoritatea dotate cu cel puțin un smartphone și un calculator, ne vine greu să înțelegem situația copiilor care nu au niciun fel de ecran cu care să acceseze cursurile școlare. Dacă nu aș fi mers la țară, dacă nu aș fi stat de vorbă cu mătușa mea (educatoare în mediul rural) sau cu fina mea, poate că nici eu nu m-aș fi conectat la această realitate, mai ales că toți colegii fiicei mele se loghează zilnic la școală.
Dacă nu te-am convins, iată încă trei motive pentru care să deschizi platforma și să donezi măcar contravaloarea a două bilete de autobuz pentru acești copii:
- Peste 32% dintre copiii români nu au acces la internet sau dispozitive care să-i ajute să acceseze cursurile școlare.
- Ileana e colega de clasă a finei mele. Îi plăcea foarte mult la școală și venea zilnic, dornică să-și schimbe viața în bine. Acum nu se loghează deloc la orele online pentru că nu are internet și, pe măsură ce va trece timpul, va pierde nu doar materie, ci și entuziasmul inițial cu care a abordat perspectiva unei educații.
- Schimbarea socială ține și de tine, de mine, de noi toți. Nu putem aștepta mereu să vină din altă parte!
Sper sa doneze cat mai multi. O vom face si noi.