Mici afaceri din Iași cărora merită să le dați banii în 2021

Pentru că am o legătură afectivă cu orașul Iasi, dar și pentru că încurajez genul acesta de comportament, atunci când ajung în orașul meu natal, încerc întotdeauna să cheltui niște bani și pe produse și servicii locale, evident în măsura în care bugetul îmi permite.

Asta poate însemna orice, de la o fustă cumpărată dintr-un magazin de fabrică, la a merge într-o cafenea care e mică afacere și nu lanț, la a accesa servicii pentru mine sau pentru copii care aparțin unor oameni pe care îi cunosc, personal sau virtual, sau a comanda legume și fructe produse în preajma orașului.

Am tot vrut să scriu și în vară despre micii producători de la care am mai comandat legume și produse din carne și brânză în perioada de izolare, dar nu am reușit atunci.

Însă de data asta, vreau neapărat să vă povestesc despre oameni și mici afaceri care merită susținerea voastră. Sunt locuri în care am mers sau de la care am comandat și am dat banii cu încredere. Nu am fost remunerată în niciun fel, pe majoritatea nu-i cunosc personal și probabil nici nu știu că scriu de ei.

Magazin Creativ 

Pe Mihaela Albianu, proprietara Magazin Creativ, chiar o cunosc, nu mai știu din ce context, dar cum amândouă suntem pasionate de meșterit, nu e greu de imaginat.

De la Magazin Creativ am comandat seturi de felicitări, figurine de ipsos și materiale pentru cursurile de pictură ale Elizei. Aici am găsit cele mai ieftine seturi de felicitări cu elemente pre-tăiate, perfecte pentru zilele în care nu ai timp să supraveghezi copiii să facă ceva de la zero, sau pentru orele de abilități practice de la școală.

În magazin, găsiți elemente pre-decupate pentru toate anotimpurile (pentru felicitări și alte seturi creative), cărți, jocuri, rechizite, materiale pentru arte și abilități practice.

Puteți comanda online și primi comanda prin curier sau o puteți ridica personal, în Iași, în zona Podul de Fier.

Drag de artă cu Irina Andriesei

Pe Irina nu o cunosc personal, cursurile ei mi-au fost recomandate de Vavaly, o altă bloggeriță. Eliza a participat la două ateliere online și este extrem de încântată.

În cadrul atelierului, adulții și copiii vor fi ghidați să picteze un tablou de la cap la coadă. Eu am rămas uimită de ce a putut ieși din mâinile Elizei, sub îndrumarea cuiva care știe ce face. Acesta din poză este primul tablou în stadiu de creație, iar acum lucrează la unul cu o femeie cu pălărie, iar Eliza este așa de mândra de rezultat cum n-am văzut-o niciodată.

Genul acesta de ateliere nu sunt doar de distracție (deși nu pot decât să mă bucur când văd că nu se ridică de pe scaun două ore, absolut fascinată de ce se petrece acolo), dar copiii vor învăța despre proporții, despre cum geometria ne ajută la pictat, despre tehnici de pictură, amestecul culorilor etc.

Irina este însărcinată, așa că nu știu cât timp va mai ține atelierele, dar cât timp le ține, vi le recomand. De menționat este că veți primi factură și veți achita online taxa.

Mufftangerie

De ei am aflat de pe Facebook, nu-i cunosc, nu știu cine e în spatele acestei mici afaceri. Au niște brioșe decorate absolut delicioase, am comandat de două ori cutia cu brioșe de Crăciun și am mai luat și separat. Sunt foarte gustoase, la prețuri decente. Preferata mea e cea cu cremă de lămâie (am trecut și azi pe la ei, dar am ajuns prea târziu și era închis 😀 )

Păcat că nu au un spațiu într-o zonă mai centrală, ar fi fost o atracție turistică, dar îmi imaginez că spațiile pe bld Ștefan cel Mare sunt foarte scumpe, mai ales că ei au laborator în spate și totul e vândut proaspăt.

Îi găsiți în zona Dacia (vizavi de Piața Dacia) și au și livrare la peste 12 brioșe comandate. Sunt perfecte pentru zile de naștere acasă și la birou, pentru sărbători, pentru a duce cuiva o atenție dulce sau pentru a face o surpriză unei persoane dragi, fără nicio ocazie.

Cofetăria de acasă

O cofetărie care produce dulciuri de la zero, fără prafuri sau alte tipuri de premix. Am comandat de două ori de la ei, o dată un tort mix și o dată un tort Red Velvet, fără îndoială cel mai bun tort Red Velvet mâncat de mine vreodată, la un juma de preț față de faimoșii Nedelya (bucureștenii știu despre ce vorbesc) și de două ori mai delicios.

Au și prăjituri făcute după rețete de casă (faguri, nuci), dar și rețete internaționale (eclere, choux, cannoli). Îi găsiți în zona Nicolina. În perioada de izolare livrau și la domiciliu, nu știu acum dacă mai livrează.

5 Replies to “Mici afaceri din Iași cărora merită să le dați banii în 2021”

  1. Multumesc pentru recomandari, nu stiam de niciuna, toate sunt utile.
    Cel mai mult mi-au placut briosele si cursurile online de desen.

    Daca ai putea sa scrii de la ce producator local ai cumparat branza (de vaci?) in perioada de carantina, tare m-as bucura. Nu am incredere sa testez pur si simplu din piata, am rezerve mari pentru ca branza se consuma si nepreparata termic. Tare mi-ar placea sa cunosc o batranica de incredere de la care sa cumpar saptamanal (pentru copil). Dar ca sa am sanse sa cunosc una … trebuie sa cumpar din piata :)) si asa sunt intr-un cerc vicios.

    1. Buna! Copiii mei nu prea mănâncă brânză dulce de vaci, noi consumăm mai mult telemea și caș. Pentru plăcinte și cheesecake, cumpăr găletușa de 1 kg de brânză pentru prăjituri de la Lidl, iar pt mămăliguță cu brânză și smântână, iar brânză Moldovița, care e fix ca brânza cu smântână din copilăria mea (spre deosebire de Făgăraș, pe care eu o detest 😀 ) Mama mea ia brânză de vaci din piața Nicolina, de la hala de brânză, mereu a fost foarte buna.

      1. Multumesc pentru sugestii! Poate imi fac curaj sa iau din Nicolina.
        Nici copilul meu nu manca deloc branza de vaci. O prietena mi-a spus cum procedeaza cu fetita ei cand refuza un fel de mancare: o data la jumatate de an ii da iar sa guste putin din acel fel. I-am ascultat sfatul si i-am mai dat sa guste, din cand in cand, in ideea ca poate-poate incepe sa-i placa, poate isi mai schimba preferintele, iar acum mananca branza de vaci in unele combinatii simple, cum ar fi: budinca de paste (spaghete sau oricare altele) cu branza si stafide sau clatite cu branza si stafide, sau paine prajita cu branza de vaci + o cana de lapte, sau paine prajita cu branza de vaci si rosii + o cana cu ceai, sau mamaliguta calda cu branza de vaci simpla. Succesul nu era garantat, dar incercarile au meritat, sfatul prietenei a fost bun. Mie imi mai plac tartinele cu branza de vaci, un pic de smantana, ceapa verde, sare si marar, dar copilului deloc.

  2. tot din iasi e una din vechile retete de ceaune de fonta: https://www.turnatoriefonta.ro/

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.