Copilul meu are examenul de evaluare și nu pare să-i pese!

Prima parte a interviului cu Urania Cremene despre provocările parentingului de adolescenți o puteți citi aici.

În a doua parte a interviului, am întrebat-o pe Urania două lucruri care mă preocupă pe mine personal plus încă o întrebare pentru toți părinții din lume care simt că nu s-au descurcat prea grozav atunci când copiii lor erau mici și vor acum să repare lucrurile.

În preadolescență apare unul dintre cele mai importante examene din viața unui copil, evaluarea națională, care va decide accesul său la următorul nivel de învățământ. Cum ne echilibrăm mesajul ca părinți, ca să nu punem presiune excesivă pe copil, dar nici să nu-l lăsăm de capul lui, într-o etapă atât de importantă a vieții?

Foarte frumos spus ”Cum ne echilibrăm mesajul.” Pentru că e drept că mult din stresul și lipsa de motivație a copiilor pornește din felul în care percep ei dezamăgirea sau presiunile pe care le resimt în relația cu părinții. 

Și e drept că punem presiune pe ei și vrem să-i motivăm pentru că ne facem griji pentru viitorul lor, însă stresul nu îi ajută, comparațiile cu notele altor colegi nu îi ajută, să le spunem că îi iubim sau că suntem mândri de ei doar când au note mari, nu ajută. Ba chiar doare și dă naștere la blocaje. 

Ce aș sfătui orice părinte care are un copil în prag de examen, dar nu numai, căci e valabil la orice vârstă, e să schimbe puțin perspectiva și să îl învețe pe copil așa: 

”Dragul meu, tu nu înveți pentru note, ci pentru Libertate. Dacă tu ai note bune, dacă înveți cu responsabilitate, vei ajunge foarte bun pe domeniul pe care îl vei alege. Adică vei putea TU să alegi unde și cu cine să lucrezi, ce salariu să ceri, cum vrei să arate viața ta, în loc să aștepți să te aleagă ceilalți.

Vei putea tu să alegi cât lucrezi, de unde lucrezi, pentru că vei fi conștient de valoarea ta și nimeni nu îți poate lua asta. Însă, până să ajungi acolo, haide să vedem cu putem face ca să treci cu bine peste acest examen.”

Pentru că, în realitate, nu putem să învățăm sau să dăm examene în locul lor, dar putem să îi ajutăm să învețe cu drag și cu consecvență la materiile pe care le iubesc și putem să-i îndrumăm înspre o direcție unde se vede că au înclinare, că sunt buni și că pot face performanță. 

Putem să fim acolo ca să le reamintim că pot și că le suntem alături și atunci când au parte de un succes, dar mai ales când le este greu, când greșesc sau când au parte de un eșec (de o lecție mai dureroasă, aș spune eu).

Preadolescentul meu vrea mai multă libertate și eu nu sunt pregătit(ă) să i-o dau. Îmi este foarte frică de lumea exterioară și de ce i s-ar putea întâmpla, așa că îi interzic să iasă cu prietenii sau să plece singură pe stradă. Cum echilibrez nevoia ei de independență cu nevoia mea de siguranță?

Adolescența și preadolescența vin cu multe schimbări atât la nivel fizic, organic, cât și la nivel emoțional. Copiii noștri încep să se definească ca personalitate și să-și pună întrebări despre cine sunt și ce își doresc. 

Încet, încet apare și dorința firească de a închide uși în urma lor și de a avea nevoie de intimitate, nevoie pe care sunt de părere că trebuie să o respectăm. Tocmai de aceea este atât de important să construim o relație bazată pe cooperare, pe respect și pe încredere reciprocă.  Această încredere, această sudare a relației, vine cu timpul și e la noi, la părinți, să lucrăm la ea. 

Ce putem face în această direcție este să evităm pedepsele și să discutăm mai degrabă în termeni de consecințe și lecții. La ce mă refer? 

Copiii greșesc. Adolescenții greșesc. Și adulții greșesc, nu-i așa?!

Dacă fiecare greșeală este pedepsită sau copilul este rușinat, umilit sau i se transmite ideea că trebuie să se simtă vinovat, toate aceste lucruri sapă relația și încrederea. 

Mai exact, copilul începe să se teamă sau să se rușineze să îți mai spună ce se întâmplă în lumea lui sau să vină la tine când are o problemă, pentru că fiecare ceartă sau pedepsire aduce cu sine doar suferință, nu lecții de viață. Deci copilul va căuta să evite suferința și se va feri să îți vorbească. 

Deci, pasul 1: lucrăm la încredere, pentru ca noi să știm că orice s-ar întâmpla afară, copilul știe să vină să ne spună, să ceară ajutor. 

Și mai e ceva: dacă copiii nu experimentează lumea, independența pas cu pas, cum se vor descurca atunci când vor da piept cu realitatea? Realitate care nu este mereu cea mai grozavă, știm cu toții. 

Tocmai de aceea, pasul 2 ar fi să începem să discutăm cu ei despre responsabilitate, despre alegeri sănătoase și să le explicăm, fără să le transmitem fricile noastre, care sunt acele situații sau persoane pe care să le evite. 

Și nu în ultimul rând, stabilește și fă transparente așteptările tale. Spune-i că vrei să știi ce prieteni are, numele lor, lucruri legate de școală sau probleme de sănătate, chiar și chestiuni mai intime. Acceptă că nu vei ști tot, dar explică-i ce dorești să afli pentru a avea tu mai multă liniște și pentru a putea să îl ajuți, dacă este cazul.

Simt că nu m-am descurcat prea grozav ca părinte când era copilul meu mic și nu m-am pliat corespunzător pe nevoile lui emoționale de la vârstele mici. Mai pot salva relația noastră de la vârsta asta încolo?

Nu e niciodată prea târziu, cât suntem în viață. Nu este niciodată prea târziu să îmbunătățim o relație, mai ales pe cea cu copilul, fie că are 3 ani sau 30, fie că e în casa noastră sau la casa lui. 

Relația părinte-copil e o relație pentru totdeauna. Și noi suntem parte din viața lor și după ce nu mai suntem fizic cu ei, prin tot bagajul cu care ne ies pe ușă: convingeri, emoții, amintiri, lecții de viață…

E drept că schimbările se întâmplă mai greu la vârste mai mari, pentru că deja sunt întipărite convingeri și tipare, însă odată ce am pornit pe o ”cale a remedierii” e important e să fim consecvenți și să avem metodele necesare. Atunci când îmbini fermitatea și căldura, ești ghid și ești partener de călătorie, copilul simte că tu lucrezi conștient la relația cu el și schimbările încep să apară. 

Dacă alegem să scoatem anumite metode nepotrivite și să punem altceva în loc, e ideal să știm ce să punem în schimb ca să creștem o relație care nu e bazată pe frică sau rușine, ci pe cooperare și disciplină. 

Cei mai mulți dintre noi am fost educați cu astfel de metode și e o muncă de autoeducare, în primul rând, muncă cu noi și cu convingerile noastre. Deci e important să lucrăm la relația cu copilul, la consolidarea ei, cu ”armele potrivite”. 

Tocmai pentru că mulți părinți își pun astfel de întrebări, că au înțeles că așa nu se mai poate, că drumul bazat pe frică și pedepse nu duce decât spre prăpastie, eu și echipa mea am decis să facem accesibile o serie de informații care să aducă puțină lumină, informații care să răspundă la întrebarea: ”Dacă până acum nu am știut cum să fac altfel, mai are rost acum?” 

Așa a apărut campania de comunicare ”Educă azi, ca să nu vindeci mâine!”, o campanie destinată părinților cu copii de toate vârstele, prin care ne propunem să le oferim părinților tehnicile potrivite și informațiile necesare pentru ca ei să ajungă la o relație echilibrată cu ai lor copii. 

Și de aceea, atât eu, cât și colegii mei, susținem zilnic webinarii live și postăm articole și videouri informative care îi ajută pe părinți. 

Sunt webinarii gratuite la care poate participa orice părinte care vrea să știe cum să scape de pedepse, cum să comunice mai eficient cu copilul și cum să îl motiveze să ajungă la performanță sau, pur și simplu, să îl ajute să devină cea mai bună variantă a lui în această viață. 

Până acum, 290.000 de părinți au participat la webinariile All About Parenting și oricine dorește să participe, poate accesa link-ul de mai jos și poate să aleagă acel webinar care îi oferă răspuns la întrebările și provocările pe care le are acum în relația cu copilul: https://bit.ly/3tOGybH