Cărțile lunii martie 2021 – autori români și nu numai

În luna martie îmi propusesem să citesc doar autoare românce sau cărți de autori români dar cu personaje principale femei, însă nu am reușit, s-au mai intercalat și altele sau am început pe unele și nu le-am terminat ori nu mi-au plăcut.

Să nu ne facem de râs în fața furnicilor, Iv cel Naiv, editura Trei

 O carte destul de stranie care m-a trecut printr-un carusel de emoții contradictorii. ”Să nu ne facem de râs în fața furnicilor” urmărește un an din viața unei fete pe nume Amanda, de la 12 la 13 ani, un an de mari schimbări fizice și emoționale și de experiențe noi, care o lasă și mai bulversată în drumul spre maturitate.

Romanul lui Iv cel Naiv nu este o carte pentru copii, deși, sincer, cred că ar fi fost mai bine dacă ar fi fost. Marele ei atu e că autorul a surprins foarte bine tumultul emoțional care vine o dată cu pubertatea și tot haosul acela din mintea unui pre-adolescent care nu-și mai găsește locul în structura în care a crescut până atunci (prin urmare, Amanda este convinsă că e înfiată), dar nici nu e la vârsta la care să-și fi definit deja rolul în societate.

Dacă ar fi fost adresată copiilor, cartea le-ar fi oglindit acestora propriile trăiri: neînțelegerile cu părinții, senzația că nu te mai înțeleg și că ești pui de cuc în cuib străin, primele tatonări pe terenul relațiilor amoroase, confruntarea cu propria sexualitate dar și cu presiunile din partea băieților, felul în care emoțiile vin șuvoi, uneori chiar contradictorii, și ai senzația că vezi viața în metafore (de altfel, Iv, de formație poet, dă o complexitate lirică acestui roman care trebuie disecată profund uneori – nu e genul de roman să-l citești rapid în tren sau în sala de așteptare la medic), faptul că te simți diferit de semenii tăi, că nu te integrezi nici printre ei, certurile cu prietenele, ascunsul de părinți (mai ales în ceea ce privește hainele și machiajul), confruntarea cu moartea, dorul etc.

Dar fiind o carte pentru adulți, probabil că publicul țintă este preponderent al părinților, care vor reuși să-și înțeleagă un pic mai bine propriul preadolescent, după ce vor citi acest roman. Eu sunt femeie și tot m-am simțit un pic stânjenită citind pasajele care descriau trezirea erotică a Amandei, pentru că mi-a creat senzația că mă uit pe gaura cheii în camera unei copile. Și știind că autorul e bărbat, m-a făcut să mă simt și mai aiurea citind toate acele fragmente sau descrierile destul de explicite ale corpurilor pubere ale fetelor.

Cred că e nedrept pentru autor să facem o comparație, pentru că până la urmă fiecare are stilul său, dar cartea m-a dus un pic cu gândul la Bunica… lui Fredrik Backman (mai ales în ceea ce privește fetița și imaginația ei debordantă, plină de metafore vizuale), dar și la Garcia Marquez, în special la episodul despre starea de somnolență care a cuprins orașul sau la epidemia de mierlită (deși acolo e clar o referință la pandemie). Dar în roman se petrec destul de multe lucruri ciudate, inexplicabile, cât să nu excluzi posibilitatea întrepătrunderii realismului magic cu partea mai prozaică a poveștii.

Es Mal Pas, Iren Mate, editura Curtea Veche

Es Mal Pas este o plajă sau un sătuc undeva în Spania și un loc de refugiu pentru autoare, unul la care revine atât în viața reală cât și cu gândul pe tot parcursul cărții. Eu mereu am citit titlul franțuzește și nu înțelegeam la ce se referă, așa că am ținut să lămuresc asta.

Cartea este scrisă sub forma unei autobiografii spirituale a autoarei, în care aceasta se definește prin relația ei cu strămoașele (bunica și mama, cel mai mult) dar și cu bărbații din viața ei (tatăl, fiul, soții sau partenerii). Autoarea ne povestește despre călătoriile ei, despre lecțiile de viață învățate, despre formația ei de matematiciană și alegerile de carieră ulterioare, despre preferințe și pasiuni, despre felul în care s-a raportat la anumite evenimente, despre ”motherhood” și ”womanhood” (scuze, sună mai bine în engleză!), totul presărat cu diverse introspecții sau fragmente cu înclinație filozofică sau poetică.

O lectură plăcută, feminină, deși nu știu dacă poți neapărat spune despre o lectură că e feminină, dar eu așa am simțit-o.

Ultima vară în oraș, Gianfranco Calligarich, editura Polirom

Citind astfel de cărți, îmi dau seama că unii oameni au vocație de ratați. Oricâte șanse le-ai oferi, ei tot ratați vor rămâne pentru că asta e scris în ADN-ul lor. De fapt, asta am scris prima oară pe Goodreads despre carte, dar după aia m-am tot gândit la ea, e genul de carte care nu-ți iese ușor din minte, și am luat în calcul posibilitatea ca protagonistul să fi suferit, de fapt, de depresie.

Un astfel de om este Leo Gazzara, un tip de 30 de ani, lucrător la un ziar sportiv (nu ca jurnalist, ci transcrie articole scrise de alții), care trăiește de pe o zi pe alta, ciupind câteva ceva de mâncat sau de băut de pe la prieteni, la limita alcoolismului și înconjurat doar de prieteni pentru care pierderea de vreme pare să fie un scop în viață.

Romanul îl urmărește pe Leo pe parcursul unui an din viață și trecând prin nenumărate schimbări: se mută de vreo două ori, se îndrăgostește fără speranță de o tipă cu ceva probleme psihice, îi moare un bun prieten, se angajează și demisionează în aceeași zi, mereu la limita supraviețuirii. Pe fundal, Roma anilor 50 (care, culmea, seamănă destul de mult cu cea din prezent – m-am amuzat să aflu că la ei deja se înfoliau cărțile în plastic, de ex), un personaj în sine, care contribuie la decăderea protagonistului.

Nu ne mai înțelegem deloc! Isabelle Filliozat, editura Trei

Despre cartea asta am scris pe larg un articol separat aici.

Copilul tău. Părinții tăi. Tu, Ioana Chicet-Macoveiciuc, editura Univers

Cartea asta mi-a plăcut foarte mult și cred că o voi ține aproape s-o reiau din când în când pentru că e genul de carte care te încurajează și te asigură că faci o treabă bună ca părinte, în ciuda istoriilor noastre personale care sunt destul de similare pentru cei care au acum 35-40 de ani.

Tocmai din cauza acestor istorii (și sunt convinsă că, pentru cei mai mulți dintre noi, sunt dureroase – de altfel, eu refuz să le dezgrop și încerc să-mi cresc copiii nu peste ele, ci în ciuda lor), ne-am dorit să ne creștem copiii altfel și cred că facem eforturi serioase în acest sens iar generația copiilor noștri va fi una mai curajoasă, mai încrezătoare, mai bună cu cei din jur și cu natura și, mai presus de toate, va fi una care va ști sigur și fără urmă de îndoială că a fost iubită.

Volumul îndeplinește scopul unei cărți de parenting dar fără morga aceea științifică și terminologia dificilă care le însoțește adesea pe acestea (dar cu referințe foarte bune spre unele cărți, dacă doriți să aprofundați unele subiecte). Pentru un părinte de copil nou-născut până la 8-9 ani, cred că e un instrument excelent care îl va ajuta să-și clarifice multe lucruri într-o manieră mai facilă. Evident că le știam și eu (în fond am deja un copil mare) dar mi-a prins bine să le recitesc din perspectiva cuiva care a trecut prin asta, o persoană pe care o pot cataloga mai ușor drept ”reală” și care mai recunoaște și că nu a ieșit totul mereu așa cum și-a propus.

M-am amuzat să văd că avem copii similari: fata cea mare mult mai ușor de ”crescut”, fiind un copil care respectă regulile și cu care se poate negocia, copilul cu care universul te-a păcălit că ești un părinte priceput, iar copilul mai mic este omul lui ”nu” spus din principiu și cu care nu am câștigat vreodată vreo bătălie și care a făcut toate crizele de tantrum din manual (lucru care a fost benefic într-un fel pentru că am scris o carte despre crizele de furie ale copiilor :)) – o să vă povestesc mai multe la momentul potrivit).

Volumul abordează cam toate lucrurile cu care ne confruntăm din momentul în care ne aducem copiii acasă de la maternitate și nu doar în relația cu aceștia, ci și cu noi însene. Asta îl face nu doar un volum de ”parenting”, ci și unul de ”mothering”. Vei învăța din el nu doar cum să crești copilul, ci și cum să crești mama din tine astfel încât să înflorească în acest rol și să dăruiască și mai multă iubire și nu să se ofilească neajutată, obosită, neiubită. În plus, vei învăța cum să dai copilului din tine tot ce nu a avut când era mic (atenție, grijă, dragoste, răbdare), ca să-l faci și pe el să se simtă iubit odată cu copilul din brațele tale.

Blestem, Ines Dumitriu, editura The Writing Journey

Mi-a venit greu să scriu ceva despre cartea asta pe Goodreads și adevărul e că mereu îmi vine greu să scriu recenzii negative autorilor români. Dar cartea asta, deși abordează o temă interesantă, cea a traumei transgeneraționale nevindecate care naște monștri, nu mi-a plăcut deloc și chiar mi-a stârnit reacții neplăcute câteva zile bune după lectură.