Acum vreo două săptămâni, Elizei i s-a luat un interviu pentru un articol-portret și una dintre întrebări a fost ceva de genul: cum crezi că își pot gestiona adolescenții mai bine emoțiile (sper că îmi aduc bine aminte).
Și m-a surprins foarte mult că Eliza a răspuns că prin meditație (nu meditații la mate 😀 ) sau făcând yoga și pur și simplu acordându-ți ție momente în care să te liniștești și să te conectezi un pic cu eul tău interior.
Preadolescenții au multe emoții. E un tumult acolo interior pe care uneori nu-l pot stăpâni pentru că n-au uneltele necesare. Eu discut mult cu Eliza pe tema asta, dar uneori nu e suficient pentru că eu o consiliez din perspectiva părintelui și îmi vine mai greu să mă pun în papucii ei.
Și atunci îmi vin în ajutor specialiștii sau persoanele din exterior. Dacă simțiți că nu faceți față, să nu vă fie rușine să apelați la un terapeut sau un consilier, pentru că ei vă pot oferi și vouă, ca părinți, și copiilor, sfaturi practice și resursele necesare pentru a gestiona mai bine pubertatea cu toate provocările ei.
De mare ajutor Elizei i-a fost cursul Emoțiile la pubertate, făcut pe platforma Ateliere online. După fiecare curs, îmi împărtășea ceva nou învățat și îmi spunea cât de încântată este.
Sincer, rar am văzut-o așa de încântată de un curs și de un instructor, așa cum am văzut-o de acesta. Ba chiar m-am ”supărat” pe ea, după o discuție în care îmi spunea cât de cool e profesoara, în ciuda faptului că are 40 de ani. Ai zice că 40 de ani e un soi de 80 😀 😀 😀
Și pentru că, la fel ca la celălalt atelier, eu n-am fost acolo, am rugat-o pe Eliza să scrie ea feedbackul (nu am intervenit deloc pe textul ei)
”Impresii despre doamna care ține atelierul:
Mi-a plăcut foarte mult de ea, deoarece știe cum să se comporte cu copiii (mai ales fetele), pur și simplu părea că era de aceeași vârstă cu noi. Ne înțelegea perfect, și știa cum să ne raspundă, cu sfaturile perfecte, la orice întrebare.
La fiecare sesiune am putut să ne exprimam și să spunem ce gândeam și ce aveam pe cap, toate îngrijorările și fricile sau să vorbim despre ce adorăm să facem în timpul liber și despre pasiunile noastre.
Dar ca și la atelierul cu Curiozități si Legende, avea ceva ce trebuia să ne spună. Ne-a învățat tot felul de exerciții pentru a ne relaxa, sau diferite joculețe sau activități că să ne aruncam la gunoi grijile și stresul sau toate problemele.
Și acesta mi-a placut foarte mult (as putea să zic că un pic mai mult decât cel cu legendele, nu vreau să supăr pe nimeni), și clar o să mai particip dacă se vor mai ține.”
Și eu și Eliza vă recomandăm din inimă acest atelier, amândouă am simțit că a ajutat-o foarte mult și până și eu am remarcat că, în anumite momente, pare mai stăpână pe emoțiile ei, mai ales pe cele considerate, în general, negative.