Clasa Elizei are, ca temă la educație civică, de făcut un proiect despre moduri în care putem face România mai bună (sau ceva de genul). O grupă face despre ecologie, alta despre combaterea discriminării rasiale iar alta, surpriză, despre prejudecăți și homofobie. Temele sunt alese de către copii și nu sunt sugerate în niciun fel de către profesor.
Fetele mi-au povestit despre asta într-o zi când au venit la prânz la mine și una dintre ele a remarcat pe raft cartea Roșu, Alb și Sânge Albastru de Casey McQuiston de la editura Leda Edge. Mi-a spus că a citit-o altă colegă și am întrebat-o cum i s-a părut colegei și mi-a răspuns: ”emoționantă, a plâns la ea.”
Am vrut să aflu dacă știe despre ce e vorba în ea și da, știa, despre iubirea dintre doi băieți. Mi-am dat, astfel, seama că mulți preadolescenți sunt, inerent, mai toleranți decât credem noi (asta dacă nu-i influențează adulții) și iau cărțile ca pe ceea ce sunt: povești frumoase, emoționante, amuzante, captivante, fără să le catalogheze în cărți ”bune” (cu protagoniști heterosexuali) și cărți ”rele” (cu protagoniști de același sex).
Așa că am pornit printre rafturi în căutarea altor cărți pentru tineret (Young Adult) cu protagoniști de același sex. Și, spre surprinderea mea, aproape toate pe care le aveam erau de la Leda Edge, un imprint al editurii Corint.
Asta m-a făcut curioasă și am vrut să știu cum au fost receptate aceste cărți de către publicul român. La întrebările mele, a răspuns Ioana Bâldea Constantinescu, brand manager, Grupul Editorial Corint.
Atenție: articolul este despre literatură, așa că nu voi permite sub nicio formă pe blog comentarii homofobe.
Intenția
”Trăim într-o lume diversă, cu o literatură pe măsură. Ne bucură faptul că putem publica, inclusiv pentru cititorii mai tineri, cărți care să combată discriminarea, să contribuie la eliminarea stigmei sociale, să construiască toleranță și flexibilitate în gândire.
Nu ne-am gândit că am arunca acest tip de literatură într-o societate tradiționalistă, nu mizăm pe un potențial exploziv. Ce ne dorim este o lărgire a orizontului de așteptare și o expunere a publicului la orice tip de ficțiune cu valoare literară.
Nu considerăm că suntem autorii unui act de curaj, ci că ne înscriem într-o normalitate necesară, ca mentalitate și atitudine, într-un secol XXI pe care ni-l dorim consumator de carte și rezistent la discriminare.”
Cărțile
”Credem în autorii pe care-i publicăm, în literatura lor și în nevoia unei societăți de a nu cenzura actul artistic și creativ pe motive de apartenență sexuală, rasială, religioasă sau de orice altă natură. Nu ne raportăm la cărțile pe care le publicăm ca literatură LGBTQ, ci ca la cărți bune, care surprind nuanțe, care acoperă zone vaste ale expresiei sufletului omenesc, care demontează prejudecăți.”
Cititorii
”Nu împărțim publicul cititor în tradiționalist și netradiționalist, ci credem în gustul cititorului pentru imaginație, inovație narativă și valoare artistică. De altfel, publicul nostru a primit aceste cărți cu un firesc pe care ne bucurăm că l-am prevăzut.
Vânzările acestor volume vorbesc despre o nevoie existentă în piață, despre un gol pe care ne bucurăm să-l mobilăm cu o literatură valoroasă, a cărei cunoaștere nu poate decât să îmbogățească biblioteca interioară a oricărui cititor.
În același timp, suntem deschiși, atunci când ea e argumentată și lipsită de violență de limbaj, la orice dezbatere generată de volumele pe care le publicăm, susținem diversitatea opiniilor și discursul echilibrat în spațiul public.”
Iată și o listă a cărților cu protagoniști de același sex sau atipici în materie de orientări sexuale, publicate la Leda Edge și Corinteens.
Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemeni și Ghid de jupoane și piraterii pentru doamne, Mackenzi Lee
Cele două cărți urmăresc aventurile lui Henry ”Monty” Montague (prima carte) și ale surorii sale, Felicity Montague (a doua carte), spirite neîmblânzite și deloc pregătiți să se supună rigorilor sociale ale vremii. Henry este îndrăgostit de prietenul său cel mai bun, iar Felicity nu are absolut niciun interes romantic, singurul ei scop în viață fiind să devină medic.
În afară de faptul că este o poveste dragoste, cartea este o delicioasă ficțiune istorică pentru pasionații de aventuri și călătorii, centrată în jurul unui mare mister. Abordează tematici precum identitatea de gen, discriminarea rasială, sexualitatea, dizabilitatea și abuzul fizic în secolul 18, fără să fie prea ”educațională”.
Manuscrisele Roșii ale Magiei, Cassandra Clare & Wesley Chu
Același subiect – o călătorie prin Europa și doi prieteni buni deveniți iubiți – dar tratat într-o manieră fantasy, complet diferită. Manuscrisele Roșii ale Magiei este primul volum din seria „Blesteme străvechi”.
În carte apar două cupluri de același sex (Alex și Magnus/Aline și Helen), dar nu asta e cel mai important, ci subiectele abordate: dragoste, iertare, împăcarea cu trecutul și cu cine ești, a doua șansă. Și pe lângă asta, mister, aventură și umor.
Roșu, alb și sânge albastru, Casey McQuiston
O poveste de dragoste contemporană între două personaje complet fictive: fiul președintei Statelor Unite se îndrăgostește de Prințul de Wales. O poveste, așa cum vă imaginați, care ar putea arunca în aer politica celor două țări.
Balul, Saundra Mitchell
Carte bazată pe un musical de pe Broadway, care a fost și ecranizat de Netflix, în 2020, cu o grămadă de actori cunoscuți pe generic (pe care n-am apucat să-l văd, uf!). De data asta, în prim plan două protagoniste de același sex care își doresc foarte mult să vină la balul de final de liceu împreună.
Numai că cele două fete locuiesc într-un orășel tradiționalist, unde așa ceva nu este posibil. În ajutorul lor sar două vedete de pe Broadway, care mai mult ațâță scandalul decât îl potolesc și care transformă micul orășel într-un veritabil front de război.
Autoboyografie, Christina Lauren
O carte cu doi protagoniști de același sex și o provocare: să scrii o carte în doar patru luni. Cartea abordeaza tematici precum bisexualitatea, religia, prietenia, relația cu familia.
The Priory of the Orange Tree, Samantha Shannon, în curs de apariție
Un fantasy cu protagoniste de același sex.
Primul roman YA la care am lucrat (cred ca am facut corectura, daca imi amintesc bine) era unul cu protagonist homosexual. Citeam pentru prima data asa ceva, dar povestea de dragoste era atat de frumoasa, incat pur si simplu nici nu conta ca obiectul iubirii baiatului era un alt baiat. E drept, povestea de dragoste era oarecum subsidiara intrigii principale, dar avea importanta ei. Atat de tare mi-a placut, incat am plans la sfarsit (se termina tragic idila), desi nu era deloc-deloc genul meu de carte :-)))
In realitate, eu recunosc ca nu mi-as dori sa am un copil asa, viata e foarte grea atunci cand esti diferit de majoritate in acest sens.
Iti mai aduci aminte titlul?
Se numea „Jumătatea pierdută”, de Sally Green. Ultimul volum din trilogia „Half Life” şi prima mea redactare (am verificat acum, că nu îmi aminteam asta…).
Interesant! 🙏🙂
Cartile acestea umplu clar un gol existent pe piata noastra.
In primul rand, mi se pare genial ca la scoala Elizei se abordeaza astfel de teme, cu siguranta e mare nevoie de asa ceva pentru a creste o generatie mai toleranta si mai deschisa decat e a noastra si cea a parintilor nostri.
Legat de carti, eu n-am citit nimic de acest gen si chiar as fi curioasa. Mi-am pus pe lista de lecturi “Rosu, Alb si Sange albastru” (desi sunt Adult fara Young in fata 😀 ). Sunt convinsa ca e important sa citim despre orice subiect, chiar si atunci cand nu impartasim 100% convingerile sau alegerile personajelor, pentru ca fiecare iesire din bula noastra ne ajuta sa crestem si sa vedem lumea, cum ai spus si tu, cu mai multa toleranta.