Îi ziceam fiică-mii mai deunăzi că pe 18 iunie se comemorează 63 de ani de când a trecut în neființă (ce expresie ciudată, dar pe de altă parte ”a murit” sună prea sec) unul dintre cei mai faimoși câini din literatura română, Zdreanță.
Fii-mea, ca probabil alți preadolescenți de vârsta ei, a ridicat din umeri și a pus întrebarea care a declanșat scrierea acestui articol: cine-i Zdreanță?
Da, habar nu avea. Nu se întâlnise niciodată cu poezia lui Tudor Arghezi la școală și, ce-i drept, nici acasă nu prea am citit poezii, pentru că nu-i plăceau când era mică. Și uite-așa a ajuns să nu știe cine-i Zdreanță ”cel cu ochii de faianță”.
Așa că am luat-o frumușel de-o aripă (metaforică, desigur) și am mers într-o dimineață în vizită la Casa memorială Tudor Arghezi, care mai e și în apropierea noastră și pe care, recunosc, nici eu n-o vizitasem până atunci. Și nu doar atât, am plecat cu intenția de a face un quest (căutare de indicii) care era disponibil gratuit în aplicația Questo și care se desfășura chiar pe terenul Casei Mărțișor.
Amplasament
Casa memorială Tudor Arghezi se află pe strada Mărțișor nr 26. Se ajunge ușor acolo cu metroul până la Piața Sudului și apoi pe jos, sau cu autobuzele 313 și 381, troleibuzele 73, 74 și 76, sau tramvaiul 1.
O găsiți la capătul unei poteci lungi, mărginite de copaci cu roade bogate și cu multă verdeață.
Program: program de vară: marți-duminică (1.03-31.10) 10-18, program de iarnă (1.11-28.02) 9-17.
Tarife de acces: 10 lei bilet adulți, 5 lei copii (elevi, studenți) și pensionari.
Scurt istoric
Casa a fost construită de Tudor Arghezi pe un teren achiziționat în 1926 și a locuit aici până la decesul său în anul 1967. Conform dorinței sale, casa a devenit muzeu în anul 1974. Poetul a fost cel care a insistat la autorități ca strada să primească denumirea Mărțișor, denumire care s-a păstrat până în ziua de azi.
Exponate
Pe site-ul Muzeului Național al Literaturii Române scrie că are 18 camere, dar vizitabile nu sunt decât vreo câteva (cred că șase, maxim) și prin vizitabil se înțelege că la unele privești spațiul din cadrul ușii, dinapoia unui cordon. Personalul este antipatic, ca în mai toate muzeele din România și nici nu mă mir că nu sunt vizitate prea des, nu-ți vine să te duci cu copilul acolo. Eliza a și comentat: ”doamna asta n-are chef de muncă azi, mami.”
Nu știu dacă așa era, sau poate că avea foarte mult de muncă și n-avea chef de vizitatori, dar nu am putut să stăm să admirăm îndelung exponatele pentru că atitudinea femeii părea să spună ”hai mai repede, cărați-vă odată, că n-am timp să stau după voi”.
În fine, eu nu pricep de ce nu se pun camere de luat vederi în muzee, ca să lase vizitatorii să admire și să exploreze în voie, fără să fie presați în vreun fel să plece mai repede.
O altă inepție de-a muzeelor noastre este taxa de fotografiere pentru turiști. Având în vedere că au câte doi turiști pe zi, eu chiar aș încuraja fotografierea și postarea pozelor în social media pentru a încuraja și pe alții să vină. Dar probabil că nu trăiesc din vânzarea biletelor, așa că n-au nevoie de prea mulți turiști…
În orice caz, n-am avut chef să plătesc taxa, așa că nu am făcut nicio poză în interior, nici în casă, nici în tipografia pe care o găsiți în aceeași curte și la care Tudor Arghezi își tipărea ziarul Bilete de papagal. Mi-ar fi plăcut aici să avem un ghid, să-i arate fiicei mele literele de metal cu care se tipărea ziarul și să-i explice puțin procedeul de tipărire în acele vremuri. Așa am văzut doar niște mașinării și cam atât și i-am explicat eu cât m-am priceput.
Mult mai mult ne-a plăcut în exterior, unde am putut face poze. Domeniul de vreo 17 000 metri pătrați nu este vizitabil în întregime (chiar așa, eu sunt curioasă, ce se întâmplă cu toate fructele din livezi? or fi donate persoanelor nevoiașe?), ci doar o mică părticică dimprejurul casei, cu mormintele lui Tudor Arghezi, soției sale, Paraschiva, și fiicei, Mitzura.
Se mai văd și câțiva dintre stupii din prisaca de care se pare că se ocupa soția scriitorului.
Cel mai interesant pentru Eliza a fost că a putut face questul care cuprinde câteva întrebări despre exteriorul și interiorul muzeului și câteva informații sau curiozități despre scriitor. Questul nu durează 40 de minute în niciun caz, în maxim 10 minute l-ați terminat, dar s-ar putea să fie o modalitate potrivită prin care să-i atrageți pe copii către muzee.
În aplicația Questo mai găsiți încă un quest gratuit, cel de la Muzeul Aviației Române, despre care am scris aici.
Dacă mergeți la Casa Mărțișor, nu uitați să luați cu voi o carte de poezii și să citiți din ea poeme consacrate, precum Zdreanță, poeziile din volumul Prisaca, dedicate albinelor sau cele din Cartea cu jucării (sus în muzeu, veți vedea și jucării în camera copiilor), sau Cântec de adormit Mitzura, ale cărei ultime două versuri sunt înscripționate pe piatra de mormânt a fiicei scriitorului: ”Și când totul va fi gata/s-o muta la ea și tata.”
Alte articole din categoria Hai cu mine la muzeu.
Foarte frumos locul, am fost și noi acolo.
Noi am dat peste o doamnă amabilă, așa că am niște hinturi: la tipografie este un proiector și la cerere se poate proiecta un scurt film cu și despre Arghezi, în imagini poate fi văzut și Zdreanță cel adevărat. Este adevărat că trebuie așteptat până vine persoana care știe să pornească proiectorul, dar în fine. Spunea că organizează periodic și ateliere pentru copii (era înainte de pandemie), ne lăsase o adresa de mail să ne înscriem. Iar pe Youtube există poezia Zdreanță recitată chiar de Arghezi.
E aproape de noi. O trec pe lista!