Am ajuns în Oradea după o săptămână întreagă petrecută la munte, departe de agitația și aglomerația unui mare oraș. Eram obosiți și era foarte cald și, cu toate astea, nu ne-am putut abține să nu plecăm direct în oraș la plimbare.
Ca orice turiști, evident că ne-am plimbat mai mult prin zona centrală, în cele două zile petrecute acolo, dar ce-am văzut ne-a plăcut foarte mult și ne dorim să revenim pentru că nu am putut cuprinde într-o singură vizită tot ce ne doream să vedem.
În prima seară ne-am plimbat pe jos, de la apartamentul prietenei mele, până la Cetate, unde nu am zăbovit mult pentru că era incredibil de cald, ne ardea pielea și copiii erau obosiți și plictisiți. În Cetate sunt muzee și diverse expoziții, dar la singura pe care am vrut s-o vedem (ceva cu Cavaleri Medievali), ni s-a închis ușa în nas de către un nene foarte nepoliticos, așa că am decis să plecăm spre centru.
Am trecut printr-un parc, am văzut o librărie micuță de care mai auzisem (Cair Paravel), dar era închisă la ora aceea, apoi ne-a atras atenția Palatul Vulturul Negru, cu ale sale vitralii minunate.
Vlad s-a extaziat la decorurile stradale:
În zona centrală sunt atât de multe clădiri superbe, renovate, că sigur o să stați cu aparatele foto mai mult pornite. În poza de jos se vede Palatul Episcopal Greco-Catolic, iar în spate se vede Turnul Primăriei, în care se poate urca. Noi nu știam că s-a redeschis, am citit după aceea la cineva.
Pentru cină ne-am oprit, aleatoriu, la o terasă din Piața Unirii (cred că fix așa se cheamă și terasa).
Mâncarea nu a fost excelentă (salata mea era ofilită și cam înecată în dressing), dar servirea a fost super amabilă și priveliștea frumoasă și o recomand oricând.
Palatul Vulturul Negru, altă intrare. Zmeul din imagine a fost agățat acolo cu ocazia Zilelor Art Deco, nu știu dacă e permanent.
După masă, Eliza a vrut un bubble tea (un fel de ceai cu niște biluțe gelatinoase aromate în el), așa că a trebuit să o bifăm și pe asta.
După aceea, ne-am plimbat pe malul Crișului și spre zona pietonală, plină de clădiri emblematice. Nici măcar nu am reușit să le fotografiez pe toate, iar unele erau acoperite de o învălmășeală de cabluri de telefonie (sau ce o fi fost) că nu reușeai să scoți o poză frumoasă.
A doua zi, am luat iar la picior zona centrală. Am vizitat casa Darvas La Roche, un muzeu absolut splendid, căruia îi voi dedica un articol separat. Apoi, am mers spre Podul Intelectualilor…
… printr-un părculeț frumos, unde un pian public își așteaptă virtuozii…
și din nou în zona pietonală, unde până și clădirile dărăpănate au farmecul lor:
Iată și un grup de intelectuali orădeni:
Aici am mâncat la Cyrano, un restaurant recomandat de prietena noastră, unde mâncarea a fost foarte bună. Nu mai țin minte ce am mâncat eu, dar cei mai mulți mesei au luat o ciorbă cu tarhon în pâine specifică zonei.
Apoi prietena noastră ne-a arătat o terasă foarte frumoasă, într-o curte interioară, pe lângă care am fi trecut, altminteri. M-a amuzat frontispiciul cu crocodili, pentru că e ceva ce am mai văzut în Oradea și nu pot să presupun decât că sunt un simbol art deco, pentru că i-am văzut și la Muzeul Darvas La Roche.
După aceea, ne-am urcat în mașină și am urcat pe dealul Ciuperca să vedem panorama orașului.
Apoi am încheiat vizita la Oradea cu o după-amiază relaxantă la complexul Nymphaea. Nu știu ce părere au orădenii despre acest complex cu ape termale, dar nouă ne-a plăcut la nebunie. Cel mai mult, ne-au încântat două lucruri: prețurile reduse după ora 17.00 și programul prelungit până la ora 22.00 😀
Pentru că ne-a rămas gândul la Sinagoga din zona centrală (era închisă când am vrut noi s-o vizităm) și la o vizită în Turnul Primăriei, cu siguranță vom mai reveni la Oradea în următorii ani, să le bifăm și pe acestea 🙂