Secrete din industria de carte – Ileana Achim, editura Frontiera

Cu fiecare interviu pe care îl realizez în cadrul proiectului Secrete din industria de carte, sunt și mai încântată că mi-a trecut prin minte să fac așa ceva. Răspunsurile sincere, emoționante ale acestor oameni mă aduc și mai aproape de ei și de cărțile lor și sper să aibă același efect și pentru voi. Astăzi vorbim cu Ileana Achim, proprietara editurii Frontiera.

Când ai deschis editura? Cum te-ai decis să deschizi o editură? Ce formare anterioară ai? 

Laura, mulțumesc pentru invitația ta și mă bucur să răspund la întrebările legate de acest proiect pe care îl iubesc mult – Editura Frontiera.

Eu am terminat Literele în 1997, dar mi-a plăcut mult literatura și am căutat să mai rămân o vreme în preajma școlii, așa că am mai urmat studii postuniversitare de teorie literară și literatură comparată la Litere, studii culturale britanice la Facultatea de Limbi Străine, apoi studii medievale la Facultatea de Arte din Bristol.

După ce am încheiat toți acești ani de studiu, s-a născut Maria, primul meu copil, care a avut probleme mari de dezvoltare și care m-a trecut pe tușă vreme de aproape 15 ani. Am lucrat sporadic în tot acest timp ca profesor de engleză, traducător și redactor de carte, dar am fost în principal full-time mother, cum se spune, și totodată terapeutul propriului copil.

Citeam multă literatură de specialitate în limba engleză, scotoceam netul… La un moment dat, am început să traduc materialele de specialitate pe care le citeam și să le ofer părinților cu care făceam schimb de opinii. Pe urmă, m-am gândit de ce nu aș publica aceste traduceri, astfel încât să aibă acces la ele mult mai mulți părinți?

Așa a pornit Editura Frontiera în 2010, ca o editură de nișă (de frontieră!), dedicată terapiilor de recuperare a copiilor cu dizabilități. În timp, energia și interesul meu pentru acest domeniu au scăzut. Copiii mei creșteau, căutam cărți frumoase pentru ei, așa că am început să fiu tot mai atrasă de cartea pentru copii și de intersecțiile ei cu Arta și Povestea. Așa se face că, la sfârșitul anului 2016, am rotit cârma corabiei și am început să navighez spre frontiera poveștilor. Prima carte Frontiera de acest fel a fost Willie Fulg de Nea.

Din 2018, pe corabia Frontiera s-a urcat și Bogdan Tăut, un bun prieten care s-a regăsit în visul cărților frumoase pentru copii înțelepți. Împreună, facem o echipă pentru care sunt extrem de recunoscătoare.

Cât de dificil este în România să deschizi o editură (dpdv al hârțogăraiei, găsit oamenii potriviți) și s-o faci cunoscută pe piață?

Hârțogăria nu cred că a fost foarte complicată, din câte îmi amintesc. Mult mai complicat este să găsești oameni potriviți și să apoi să îți faci cunoscut proiectul pe piață. Recunosc că eu nu am pornit de la acest capăt practic al problemei. Am pornit de la celălalt, mai puțin practic, dar mult mai consistent pentru mine – și anume, de la credința mea că am ceva de spus prin selecția de carte pe care o pot face. Pe urmă, am lăsat lucrurile să crească organic și foarte încet. De fapt, nici nu aș fi putut face altfel, având în vedere că eram singură.

De când mi s-a alăturat Bogdan, lucrurile au început să funcționeze și pe partea practică. Dar este nevoie de multă energie și atenție pentru asta, precum și de o bună armonizare între noi doi. Iar ceilalți oameni buni pe care îi avem în jur au venit spre noi firesc, pe măsură ce a devenit evident că ne ocupăm de lucruri de calitate și avem o poveste de transmis lumii.

Cum alegi titlurile pe care le publicați?

Nu ținem neapărat să fim în pas cu noutățile și nu ținem neapărat la bestselleruri. De fapt, e și greu pentru noi să ne batem cu edituri mai mari pentru a cumpăra drepturile pentru un autor de succes. Pe de altă parte, ideea de succes comercial al unui autor străin nu prea este un criteriu de bază la Frontiera.

Ne orientăm mai degrabă spre recuperarea în limba română a unor autori pe care îi considerăm importanți în istoria cărții pentru copii prin stilul lor narativ sau grafic. Evităm cărțile care punctează temele efemere zilei și ne interesează mai degrabă cărțile care transmit valori profunde și universale.

Dar dincolo de alegerea traducerilor, ce ne caracterizează în mod deosebit este, cred eu, interesul pentru alte literaturi decât cea de limbă engleză. Am publicat autori francezi, germani, polonezi, ruși, lituanieni. Și, cel mai important, facem un efort creativ constant de a propune autori și ilustratori români.

Suntem conștienți că este enorm de făcut în direcția asta și mai avem multe de învățat, dar ne place, așa că suntem perseverenți. (Ar fi multe de spus despre ce înseamnă să faci o carte de la zero – efortul este incomparabil față de a publica o traducere care vine la pachet cu macheta, conceptul editorial și poate chiar promovarea autorului. Dar asta este o cu totul altă discuție.)

Ați publicat și autori români. Care este ponderea? Preferați mai multe texte ale autorilor români sau mai multe traduceri? Cum ați ales aceste titluri, ce v-a făcut să spuneți da, să credeți în ele? V-ați dus voi spre ei sau ei spre voi?

În acest moment, cam un sfert din portofoliul nostru este reprezentat de autori români. Nu cred că putem mai mult deocamdată, pentru că se lucrează foarte mult pe o carte făcută de la zero, iar noi suntem o echipă mică.

La început, i-am căutat noi pe autorii români, dar de la o vreme au început ei să ne caute pe noi. Luăm asta ca pe un semn îmbucurător că am început să reprezentăm o voce distinctă pe piața de carte. Am publicat autori consacrați precum Nina Cassian, dar și debuturi. Mie nu-mi plac căile bătătorite, așa că am o adevărată frenezie când descopăr un autor român bun – cum a fost cazul Marinei Debattista, căreia i-am publicat o primă carte de poezii pentru copii.

Recomandă-ne două sau trei titluri de la editura Frontiera pe care e musai să le avem în casă.

E musai de avut în casă Povestea a doi pui de tigru de Nina Cassian, la fel cum sunt musai de avut Crocodilul Ghena (faimoasa carte rusească pentru copii) și Haiku siberian (un excepțional roman grafic lituanian). După cum vezi, am recomandat un român, un rus și un lituanian J Nu e un banc, ci o alegere care spune o poveste despre Frontiera.