De vreo lună jumate, Vlad a început cursurile de înot, la un bazin de la noi din cartier. Am tot stat și am căutat pe blog să văd când a început Eliza și, la vârsta pe care o are Vlad acum, Eliza începuse de ceva vreme să înoate.
La Vlad a fost o combinație de factori, pandemia, faptul că nu era pregătit, așa că a început înotul abia la 5 ani și 4 luni. Inițial am vrut să-l dăm la grădiniță la înot (au bazin chiar acolo), dar până la urmă ne-am decis să-l ducem noi seara, ca să vedem și noi ce se întâmplă acolo. Voiam un stil de predare care să se potrivească cu valorile noastre (fără aruncat în apă și militărie) și voiam să putem supraveghea bazinul prin fereastră, măcar la primele ședințe.
Cu ocazia asta am realizat că stăm într-o zonă destul de privilegiată, cu o multitudine de bazine și cursuri, inclusiv la școala 190, unde au bazin nou și unde știu că s-au făcut înscrieri și pentru cursuri gratuite.
Pentru că Vlad nu mai fusese la bazin, a trebuit să-l echipăm cu totul, mai ales că nu puteam să-l trimitem tot cu casca și ochelarii Elizei, cum l-am trimis când au avut petrecere la piscină la grădiniță 😀 Deși să știți că îi stătea foarte bine cu casca roz cu floricele!
Pentru că avem un magazin Decathlon aproape, întotdeauna e prima noastră alegere când vine vorba de echipament sportiv, cred că este magazinul în care cheltuim cele mai mari sume, anual, pentru că toți facem diverse sporturi sau activități de timp liber și avem nevoie de echipament.
Eu merg la yoga și kinetoterapie, Eliza face balet, soțul aleargă și merge cu bicicleta, iar acum a trebuit să-l echipăm pe Vlad pentru natație. Din fericire, au game de la super ieftin până la profesionist, așa că am de unde alege.
Pentru Vlad am ales o cască textilă, deși aveam pe acasă câteva din acelea de silicon, dar a vrut ceva care să se pună mai ușor pe cap. În materie de ochelari de înot, am ales ceva mai ieftin, pentru că Vlad se și joacă cu ei în cadă și măcar să nu-mi pară rău dacă îi strică. Eliza și-a ales o pereche de ochelari de înot cu lentile oglindă, dar la ea se justifică, pentru că nu mai crește și îi poate folosi mai mult timp.
În rest, prosoape avem o tonă din acelea de microfibră care se fac mici, pentru că le folosim mereu în concedii, și doar de slip (au unii super ieftini pentru copii) și halat a mai avut nevoie. În materie de slip am avut de dus bătălii cu Vlad, pentru că își dorea un costum întreg, este mai rușinos și nu voia să se dezbrace până la brâu. Dar când a probat unul în magazin, s-a răzgândit și până la urmă a ales varianta de slip.
Plute, aripioare și baghete de spumă noi aveam deja, pentru că le folosim când mergem la ștrand sau se mai joacă Vlad cu ele în cadă, dar n-a fost nevoie să le ducem pe ale noastre, pentru că aveau acolo tot ce trebuie pentru inițierea în înot.
Deocamdată, o să vă mărturisesc că Vlad nu este din cale-afară de încântat (nu-i place să bage capul în apă), așa că mă bucur că investiția în bani nu a fost mare, m-aș fi ofticat dacă luam ceva super scump și apoi el se decidea să renunțe. De aia mă bucur că am Decathlon la îndemână, mai ales la istoricul pe care îl avem noi cu sporturile, că ne apucăm și nu prea ne ținem de ele 😀 Mă rog, cu excepția drumețiilor, de alea chiar ne ținem și a meritat toată investiția în echipamente de calitate superioară.
Ne dorim foarte mult ca Vlad să învețe să înoate, nu e doar pentru divertisment, este o abilitate de viață, mai ales că noi explorăm și diverse activități legate de apă atunci când mergem în aventuri. Țineți minte că anul trecut am fost la rafting sau la plajă pe malul Crișului și e bine să ai un minim de abilități în caz că se răstoarnă caiacul cu tine 😀
În plus, înotul îl ajută mult la dezvoltarea coloanei, începusem să remarc o arcuire și ni s-a recomandat să meargă la înot. El e mai firav așa, din naștere, și înotul îl ajută foarte mult să-și dezvolte musculatura, ba chiar am remarcat că are și poftă de mâncare mai mare atunci când înoată. Deocamdată face doar o dată pe săptămână, dar pe măsură ce se va încălzi afară, va merge de două ori.
Copiii voștri fac înot? De la ce vârstă au început? Le place?
Articolul conține linkuri afiliate!
Să fie o adaptare ușoară. Foarte drăguțe casca și ochelarii de înot 🥰
As vrea sa dau copilul la inot, sa faca miscare si, de fapt, chiar si el mi-a cerut sa mearga.
Dar am o retinere …
Sotul meu a avut un abonament la inot timp de 1 an si chiar a mers sustinut, de 2-3 ori pe saptamana, a scapat si de kilogramele pe care le avea in plus.
Dar la final s-a ales cu o sinuzita si o alergie de la clorul din apa.
Cum procedati voi dupa cursul de inot pentru ca dupa o ora de stat in apa porii sunt deschisi, iar afara inca e foarte rece?
In primul rând, il uscam bine pe cap. Apoi il imbracam, are doar obrăjorii și năsucul afară, în rest e îmbrăcat bine și cu căciulă, iar mașina e parcată aproape de intrarea la bazin.