Dacă tot am scris pe blog despre prima tabără de schi a Elizei în ianuarie 2017, atunci se cuvine să scriu și despre a lui Vlad, deși, dacă n-ar fi fost împreună cu Eliza, probabil că n-aș fi aflat mai nimic, pentru că Vlad răspunde cu „bine” la toate întrebările 😀
Am ales Tabere pe Terra pentru această tabără, din motive de costuri mai reduse decât la alte tabere la care ne-am uitat, zonă (puteam să mergem ușor să ducem copiii până acolo și să-i aducem) și faptul că le cunoșteam deja pe Paula și pe Iulia și știam că vor avea grijă ca totul să fie ok și pentru Vlad. În plus, echipamentul a fost inclus în preț (schiuri, clăpari, căști), ceea ce a cântărit destul de mult la decizia finală, pentru că am achitat extra doar schi-pass-ul.
Am decis ca pentru prima lui tabără cu copii necunoscuți (Vlad a mai fost în tabără cu grădinița, am scris aici despre prima lui experiență) să meargă și împreună cu Eliza. Copiii au stat separat (Eliza în cameră cu prietenele ei și Vlad în cameră cu alți doi băieți mai măricei) și au fost separați și la grupele de schi: Vlad la începători, Eliza la grupa intermediară.
Vlad a fost extrem de entuziasmat de această tabără. Nu a spus nicio clipă că nu se duce, n-a plâns la plecare (nici măcar nu i-am dus noi, i-a dus o altă familie), nu s-a agățat de mine, nu m-a sunat din tabără să-l iau acasă, n-a plâns nici acolo.
Suntem norocoși că Vlad și Eliza au o relație bună, iar Eliza este o soră responsabilă. Știa că îl are pe Vlad în grijă și s-a ocupat să-l ajute la masă, de exemplu (să-i taie carnea în bucăți), să se îmbrace corespunzător cu echipamentul de schi, să se spele pe dinți, iar seara l-a mai luat și la ea în cameră până era gata de culcare. Crescând cu o soră mai mare, Vlad se simte mult mai confortabil în compania copiilor mari, decât a celor de vârsta lui. S-a jucat cărți cu cei mari, au ascultat muzică, au făcut jocurile pregătite de organizatori, au avut seară de dans etc.
Pe de altă parte, i-am explicat lui Vlad de acasă că Eliza nu va fi bona lui. Că poate apela la ea pentru probleme serioase, dar că ea e acolo cu prietenele ei și nu trebuie să stea mereu lipit de ea. Eliza nu s-a plâns că Vlad ar fi incomodat-o, deci eu zic că totul a fost ok.
Vlad a fost încântat de lecțiile de schi și a participat cu entuziasm la toate orele, fără să se văicărească (asta din ce feedback am primit). Nu mă așteptam să fie chiar atât de entuziast, dar i-a plăcut mult să schieze. Sper să putem cultiva această pasiune și pe mai departe.
Cursurile s-au făcut cu școala de instructori de schi Snowline din Azuga, atât Eliza, cât și Vlad și-au lăudat instructorii (Adelina la grupa de începători la Vlad, și Florin la grupa intermediară).
Eu sunt foarte obsedată (poate un pic prea obsedată) de siguranța personală a copiilor mei, așa că, înainte de tabără, i-am ținut lecții lui Vlad și despre siguranța corpului, mai ales că urma să împartă camera cu băieți necunoscuți. Și, pentru siguranță sporită, i-am luat și pijama dintr-o piesă, care se închide cu fermoar, pijama pe care a purtat-o și la petrecerea cu costume, pentru că arăta ca un costum de astronaut. Am găsit-o super ieftină la Sinsay (vreo 30+ de lei a fost, nu mai știu exact), din păcate nu mai e pe site, dar găsiți altele, de exemplu una ca o salopetă de pompieri.
Bagajul a fost minimalist și l-am făcut împreună cu el ca să știe ce are acolo și care sunt lucrurile lui, mai ales că unele erau noi. A avut două lenjerii termice de schi, pantaloni + geacă de zăpadă, cagulă, ochelari de schi, două perechi de șosete de schi, un polar. Pentru statul la cazare, a avut adidași de interior, pantaloni de trening, bluză, hanorac. Evident, lenjerie de corp și două perechi de pijamale (cea dintr-o piesă și una clasică, în caz că era prea cald sau nu se simțea comod în salopetă).
Ca medicamente, i-am dat Elizei un sirop de febră și niște picături de nas (pentru Vlad). Trusa medicală a Elizei a avut Nurofen, Controloc, No-Spa și pastile de gât. I-ar fi prins bine niște Aerius, pentru că în a doua seară mi s-a părut un pic roșie și umflată la față și în ziua următoare chiar s-a simțit un pic rău.
Eliza a fost mega-încântată de tabără și vreo două săptămâni zicea în fiecare dimineață: vreau înapoi la schi! Din păcate, nu a putut merge decât atunci, dar în sezonul următor vom face eforturi pentru ca amândoi copiii să meargă mai des, chiar dacă asta înseamnă să ne trezim la 6 dimineața ca să ne urcăm în trenul spre Azuga și să ne întoarcem seara, după o sesiune de schiat.
Sau, cine știe, poate Eliza va face asta împreună cu colegii de la liceu sau cu alte prietene, mai ales că transportul pe CFR e gratuit și se ajunge foarte ușor pe Valea Prahovei, de unde închiriezi echipament, te dai pe pârtie și seara ești acasă în două ore jumate maxim.
Cu Tabere pe Terra, Eliza va mai merge și la vară, la Mamaia, înțeleg că deja s-a adunat o parte din gașca veche de la Păltiniș de anul trecut. Vlad nu va merge în tabără cel mai probabil, decât dacă se va organiza cu școala sau vom găsi o tabără care să aibă mai mulți copii de vârsta lui și o tematică pe placul lui.
Copiii voștri au fost în tabere de schi? Pentru la vară v-ați hotărât deja? Vă aștept cu sugestii de tabere în comentarii, mai ales dacă aveți copii mai micuți, de 6-8 ani, poate ne ajută și pe noi să ne decidem.
Foto: Tabere pe Terra
Buna Laura,
Suna grozav experienta lor! Si au avut noroc de zapada! Saptamana trecuta, la Azuga mai era doar un peticel de zăpadă, sus.
Fetița mea face 8 ani in iunie, dar inca nu se simte pregătită sa mearga în tabăra, desi la ei in clasa se organizează tabăra de vară. Iar eu simt ca in momentul acesta ar fi mai multe minusuri decat plusuri pentru ea, daca ar avea o astfel de experiență.
Cred ca in cazul ei contează foarte mult faptul ca merg foarte putini copii din clasa si aceia nu se afla in “gasca” de zi cu zi.
Eu nu vreau s-o grăbesc. Am incurajat-o, dar momentan prefera sa mearga doar in excursii de o zi cu clasa si in concediu cu noi.
Preturile pentru vara aceasta la tabere sunt, in medie, cam cu 1000 lei mai scumpe decat anul trecut (de exemplu, la noi costa 2600 lei, 5 nopti, fara intrari la obiective incluse).
Da, dar sa stii ca a fost zapada doar pe partie, pentru ca probabil au dat cu tunurile. Prin oras nu mai era deloc zapada.
Daca fetita ta inca nu e pregatita sa mearga in tabere, las-o in pace. Taberele nu sunt obligatorii, desi sunt niste experiente deosebite pentru copii, care ii scot din zona lor de confort si ii invata sa se adapteze. Poate ati putea merge mai intai intr-o tabara mama/fiica sau parinti/copii, ca sa inteleaga conceptul. Mai apoi, cand va mai creste, sigur isi va dori singura.
Intr-adevar, preturile sunt uriase la unele tabere. Eu am vrut s-o trimit pe Eliza anul trecut intr-o tabara de dezvoltare personala pentru adolescenti si costa 5800 de lei! Enorm de mult, cu banii astia plecam toti in concediu. La Mamaia e 2220 lei, dar eu am prins early-bird pentru ca am dat deja avansul si parca 1900 si ceva o sa fie totalul.
Duminica seara ne-am întors și noi de la munte, Marc a fost în tabără de schi, dar o tabără în care orele sunt la un loc cu alți copiii, 5 ore pe zi cu o pauza de masă, iar cazarea e cu părinții. Copiii au învățat mai bine în tabără de schi, decât separat, deși niciunul nu voia sa schieze, a fost alegerea noastră pentru că noi schiem și ei stăteau în camera la TV sau nu înțelegeam nimic sa tot stam cu copiii, așa că i-am înscris în tabere sa practicam acest sport împreună și bine am făcut pentru că Emei ii place și merge mai bine decât am crezut. Marc va mai merge la anul în tabără la nivel intermediar și vedem apoi cum se descurca. Iar pentru la vară încă nu știu, cei care au organizat tabăra de schi au și tabere în vară, dar nu sunt decisă. Vom vedea. Până atunci, ma inspir de aici.