Te-ai rătăcit pe munte? Iată ce trebuie să știi ca să fii salvat mai ușor!

Mi-am propus să scriu acest articol de când am văzut filmul Tata mută munții. Este un film românesc apărut în 2021, pe care l-am văzut prin decembrie 2021 când a apărut pe Netflix. Sunt cam defazată la scris articole, dar mai bine mai târziu decât niciodată 😀

Tata mută munții este despre un tată care încearcă să-și găsească copilul dispărut pe munte, în timpul unei drumeții pe timp de iarnă în care a fost surprins de o avalanșă (cel mai probabil). Ca orice film românesc, finalul e în coadă de pește, dar ușor de dedus că tinerii nu mai sunt în viață. De fapt, el încearcă să le găsească corpurile, măcar, convins că nu-și va găsi liniștea până nu o face.

În filmul ăsta sunt câteva lecții de învățat pentru toți cei care merg pe munte: să nu mergeți în zone cu potențial periculos, pe vreme rea, să respectați indicațiile salvamontiștilor, să aveți echipament adecvat și să nu vă puneți viața în pericol absolut degeaba. Îmi pare rău, eu nu accept sintagma că „muntele își cere dreptul” pe care o văd de fiecare dată în comentarii atunci când mai moare cineva pe munte în timpul unei drumeții cu potențial periculos. „Dreptul” ăla e copilul cuiva, nu doar un complement direct într-o propoziție încărcată de blazare.

Dacă sunteți pasionați de mersul pe munte, iată câteva lucruri pe care ar trebui să le luați în calcul înainte de a merge într-o drumeție. Nu sunt nici pe departe expertă, ba dimpotrivă. Noi alegem mereu trasee ușoare, cu risc redus și nu ne punem în pericol dacă putem evita asta. Dar dacă tot mi-am notat niște lucruri, am zis să le scriu și aici. Dacă le știați, bravo vouă, dacă nu, iată o ocazie să vă informați.

Aplicația Salvamont

Aplicația Salvamont este un proiect Vodafone și Salvamont România. O instalați pe telefon și o deschideți în momentul în care plecați pe munte. Porniți opțiunea de „tracking” și Salvamontul o să vă găsească mai ușor decât dacă le dați voi detalii pe telefon.

Sistemul RECCO

Sistemul RECCO este format dintr-un dispozitiv de localizare utilizat de salvamontiști și plăcuțe reflectoare pe care turiștii le pot purta în echipamente și cu ajutorul cărora este posibilă găsirea acestora.

Plăcuțele reflectoare pot fi achiziționate din magazine cu profil sportiv din țară, sub formă de autocolant pentru casca de protecție, breloc pentru cheița de fermoar sau atașat la cureaua pantalonilor. Detectorul poate localiza plăcuțele reflectoare pe o rază de până la 80 de metri în aer și 20 de metri la sol, respectiv o rază efectivă de 30 de metri în condiții de avalanșă. Sistemul este în prezent folosit de 900 de organizații de salvatori montani și stațiuni de schi din 28 de țări din toată lumea.

În 2021, Vodafone a sprijinit Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (Salvamont România) cu achiziția de echipamente de localizare a persoanelor surprinse de avalanșă sau care s-au rătăcit pe munte. În prezent, în urma implementării acestei prime etape a proiectului, Serviciile Publice Județene Salvamont  Alba, Argeș, Bihor, Brașov, Gorj, Mureș, Maramureș, Prahova, Sibiu și Suceava au aceste dispozitive de localizare.

Echipamente de salvare Salvamont

Anul trecut am mers la o ediție Webstock, unde au fost vorbitori Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România, și Ciprian Zamfirescu, Digital Transformation & Innovation Vodafone Romania, care ne-au prezentat cele mai recente tehnologii în materie de găsit persoane rătăcite sau accidentate pe munte.

Printre acestea, a fost și sistemul de salvare cu drone: drone care pot fi trimise pentru a fotografia sau cartografia un teritoriu (date procesate cu un software în cel mai scurt timp) sau dronă care poate fi trimisă în zona în care se presupune că s-au rătăcit persoanele respective pentru a oferi semnal la telefon. Practic, dacă v-ați rătăcit și nu aveți semnal la telefon, drona respectivă vă aduce semnalul ca să puteți lua legătura cu reprezentanții Salvamont.

Aveți aici prezentarea, vă sfătuiesc să vă găsiți timp s-o urmăriți:

Dacă mergeți la munte și aveți o dronă pentru captarea de imagini, puteți ajuta la activitatea de căutare a Salvamont, făcând fotografii și trimițându-le unei persoane autorizate. Citiți mai multe despre asta în Ghidul de capturare imagini pentru procesare cu sistemul de detecție SARUAV.

Echipament adecvat

Nu plecați pe munte fără echipament adecvat! Este incredibil câtă lume vedem pe trasee cu copiii în sandale, fără rucsac cu minimul necesar, fără apă sau mâncare. Chiar dacă sunteți la Bușteni și vreți o drumeție banală până la Urlătoarea, nu plecați fără bocanci (încălțăminte cu talpa rigidă, antiderapantă, de preferat rezistentă la apă), haină de ploaie (măcar aia de 3 lei, tip sac), un polar sau o haină softshell (antivânt), un rând de haine de schimb (cel puțin un tricou și o pereche de șosete), suficientă apă, ceva de mâncare (batoane proteice, dacă nu aveți sandvișuri).

Dacă mergeți iarna pe traseu, este obligatoriu ca tot echipamentul să fie din material sintetic sau lână (nu bumbac!), să aveți la voi folie de salvare (13 lei o folie de salvare de unică folosință) și parazăpezi (acele manșete pentru picioare care se trec cu elastic peste gheată) + antiderapante de zăpadă, indiferent de tipul de încălțăminte. Cele mai ieftine antiderapante costă 49 de lei la Decathlon, dar vă pot salva viața, la nevoie.

 

Cover foto: comunicat de presă Vodafone, noiembrie 2021.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.