Hai cu mine la muzeu – Mausoleul Eroilor de la Mărășești

Facem de ani de zile traseul București-Iași și retur și n-am avut niciodată curiozitatea să oprim la Mausoleul Eroilor de la Mărășești, până ultima oară când am venit de la Iași și am decis să facem popas la Mausoleu.

Amplasament

Mausoleul se află în Mărășești, pe DN2 (Șoseaua Națională, km 223). Îl puneți pe GPS și ajungeți la sigur.

Program: luni-duminică, 8-16.

Tarife: 16 lei adult/4 lei elev.

Scurt istoric

Mausoleul a fost ridicat la inițiativa Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, a cărei președintă era Principesa Alexandria Cantacuzino. Construcția a început în 1923 și a fost inaugurată în 1938 în prezența Reginei Maria și a altor personalități. Mi s-a părut interesant faptul că inițiativa a fost a unor femei și că Regina Maria (ea însăși o personalitate marcantă a Primului Război Mondial) a sprijinit această construcție, în condițiile în care istoria nu prea celebrează, în general, contribuțiile femeilor la niciun eveniment istoric important.

Pentru mai multe detalii vă recomand acest articol foarte bine documentat.

Exponate

Teoretic, la Mausoleu nu veți vedea exponate. Mausoleul este un mormânt, unde sunt înhumați soldații căzuți în bătălia de la Mărășești din 1917. Conform Wikipedia, „mausoleul adăpostește rămășițele a 5073 de soldați și ofițeri, în 154 de cripte individuale și 9 cripte comune de pe 18 culoare.”

Demn de menționat este faptul că mausoleul adăpostește și mormântul Măriucăi Zaharia (Maria Ion Zaharia), fetița eroină de la Mărășești. Deși contribuția fetei la bătălia de la Mărășești din postura de observatoare ține, mai degrabă, de domeniul legendei (popularizată de povestea Fetița din nuc a lui Dumitru Almaș, inclusă în volumul Povestiri istorice și filmul Baladă pentru Măriuca), dacă ajungeți la Mausoleu, povestiți-le copiilor despre Măriuca. E important să le spunem că nimeni nu e prea mic pentru a-și aduce o contribuție, indiferent că e vorba de vreme de pace sau de război.

Și dacă tot deschideți discuția, povestiți-le și de Ecaterina Teodoroiu și de Regina Maria, două dintre cele mai importante figuri feminine din Primul Război Mondial – le veți întâlni și la Mausoleu sub formă de bust sau fotografii. Comuniști au folosit destul de mult imaginea Ecaterinei Teodoroiu pentru propagandă, așa că s-a făcut și un film despre ea (intitulat Ecaterina Teodoroiu), iar despre Regina Maria, cel mai reușit film (pe care îl și recomand, pentru că arată foarte clar contribuția Reginei la unirea României) este Maria, Regina României (2019).

Tot de domeniul legendei este și expresia „Pe aici nu se trece” atribuită generalului Eremia Grigorescu (înhumat la Mausoleu) care a condus trupele române în ofensia contra ofensivei germane. Lozinca asta (rostită în bătălia de la Oituz și apoi reluată sub forma „Nici pe aici nu se trece” în bătălia de la Mărășești) a dat și titlul unui film românesc, care, însă, nu este despre Primul război mondial, ci despre Al Doilea.

Lângă Mausoleu se află și un muzeu cu obiecte legate de Primul Război Mondial (înscrisuri, arme, echipamente de pe front, fotografii etc) și cu picturi murale reprezentând (la nivel de simbol, mai degrabă) istoria României până la Marea Unire. Nu am reușit să găsesc nicăieri nicio informație legată de realizarea acestor murale, nici autorul, nici data realizării lor – dacă aveți vreo informație, m-ar ajuta foarte mult.

Citiți și alte articole din categoria Hai cu mine la muzeu.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.