Pfff, ce rușine mi-e, s-a pus praful pe blog, a trecut mai bine de-o lună de când n-am mai postat nimic. Dar am fost prinsă cu sărbătorile, mi-am pus în minte să nu deschid laptopul deloc și chiar așa am făcut, m-am chinuit să-mi regăsesc pasiunea pentru citit, dar tare greu a mai fost…
Oboseala mentală se vede, adesea, și în faptul că ne vine greu să ne concentrăm pe activități care altădată ne făceau plăcere. Așa a fost și cu mine. Pe final de an am avut de predat traduceri, m-am bucurat alături de copii de activitățile din Calendarul de Advent, am gătit și am copt, m-am plimbat și n-am mai avut timp de citit.
Așa se face că în lunile septembrie – decembrie am extrem de puține cărți citite și doar pe final de an am recuperat ca să-mi bifez și eu targetul de pe Goodreads. În septembrie și octombrie nu am citit nicio carte nouă, în octombrie mi-am recitit cartea mea, când a apărut, din perspectiva cititorului, și cam atât. Mi-am mai revenit puțin în noiembrie.
Mâine începe o nouă viață, Virginie Grimaldi, editura Univers
Am citit cartea asta un pic pe repede înainte, întreruptă constant de copiii mei care fix când mă așezam în pat cu cartea în brațe, aveau nevoie de un sandviș sau de un partener de conversație. E o carte cu atât de multe profunzimi, încât am de gând s-o mai citesc o dată, mai ales că nu are dimensiuni epopeice, dar spune atât de multe în atât de puține fraze.
E povestea a trei oameni cărora li se intersectează drumurile: Jeanne este de curând văduvă și se descurcă greu cu banii, așa că îi ia în chirie pe Iris de 33 de ani, care pare să fugă de fosta ei viață, și pe Theo, de 18 ani, un ucenic patiser abia ieșit dintr-un centru de plasament, care încă se luptă cu urmările unei vieți pline de abuz și nefericire.
Împreună, cei trei vor învăța nu doar să conviețuiască, ci și să trăiască cu și în această viață nouă (de văduvă, de fugară și de adult independent). Grimaldi scrie un pic cam după tipar, după ce ai citit toate cărțile ei, știi că la final va veni un mare reveal și că vei fi luat prin surprindere ca cititor și nici cartea asta nu dezamăgește.
Am citit-o așteptând mereu să vină acest reveal, dar nu mi-am dat seama nicio clipă care ar putea fi acela. Asta arată că, deși scrie după rețetă, talentul de scriitoare a lui Grimaldi e de necontestat pentru că reușește să păcălească sau să țină în suspans și un cititor experimentat.
„Mâine începe o nouă viață” explorează multe aspecte ale relațiilor umane, dar în special pe cele de cuplu, punându-le uneori în oglindă: iubirea și devotamentul versus abuzul (fizic sau gaslighting). Pierderea partenerului după mulți ani de căsnicie este iarăși o tematică tratată cu delicatețe și sensibilitate și cu o concluzie de netăgăduit: viața se află dincolo de poarta cimitirului.
Ce mi-a mai plăcut a fost felul în care Virginie Grimaldi trasează cursul vieții unei femei și diferitele ipostaze în care aceasta se poate găsi de-a lungul timpului și la fel și cât de importantă este familia în devenirea noastră ca adulți. Cartea are și un pic de umor franțuzesc și multeeee referințe la prăjituri, astfel că am salivat pe tot parcusul ei și abia aștept să mănânc un Paris Brest bun, cine știe, poate chiar la Paris. (și chiar am mâncat, până la urmă!)
Ora nevăzută, Alice Hoffman, editura Trei
O carte superbă, de un lirism extraordinar. Recunosc că am fost puțin dezamăgită inițial de direcția în care a luat-o cartea (o direcție sub umbrela realismului magic), am început citind ceva gen „Învățare” de Tara Westover și am continuat cu o variație după filmul Kate și Leopold. A fost neașteptat și prima impresie a fost de respingere. Apoi am continuat să citesc și am fost cucerită. Nu cred că am mai citit de mult sau poate niciodată o carte în care să se vorbească atât de direct și de mult despre puterea salvatoare a cărților și a educației în general.
Mia este o fată de cincisprezece ani care locuiește în Comunitate, un cult cu reguli foarte restrictive, unde nu-ți este permis să ai individualitate, să fii tu însăți/însuți și nici să-ți aparțină nimic, nici măcar propriul copil. Cei care încalcă regulile sunt pedepsiți prin însemnarea cu fierul roșu cu prima literă din cuvântul care desemnează păcatul comis -instant ne ducem cu gândul spre „Litera Stacojie” a lui Hawthorne și știm că acea carte va juca un rol principal în desfășurarea acțiunii. Și chiar așa se întâmplă: când Mia vrea să comită un gest disperat, cartea lui Hawthorne și dedicația de pe ediția princeps de la bibliotecă îi salvează și apoi îi schimbă complet viața.
Deși a locuit mereu în Comunitate, cărțile au fost cele care au salvat spiritul Miei. Încurajată de mama ei, ea a început să se furișeze la bibliotecă și să fure, apoi să împrumute cărți. Lectura a ajutat-o astfel să se educe și să evadeze, chiar dacă pentru câteva ore, din închisoarea în care locuia.
Cel mai greu mi-a fost să plasez acțiunea într-o perioadă anume. Se menționează de mai multe ori că femeile nu aveau dreptul de a alege (să avorteze), dar la un moment dat unul dintre personaje are un telefon mobil. Posibil ca acțiunea să înceapă prin anii 70 și să continue cândva prin anii 90 când au apărut telefoanele mobile care puteau fi ținute în buzunar. Capitolele despre viața scriitorului Nathaniel Hawthorne m-au făcut să vreau să citesc mai multe despre el și despre viața și opera lui.
E o carte potrivită și pentru adolescenți, sunt trimiteri către diverse abuzuri, dar mai pregnante sunt discuțiile despre libertatea personală și despre cât de greu a fost câștigată pentru femei. Discuțiile dintre Mia și Elizabeth, sora lui Hawthorne, arată ce drum lung au avut de parcurs femeile pentru a avea dreptul de a citi, de a se educa într-o instituție, de a publica cărți, de a se plimba pe stradă singure, de a călători și așa mai departe.
„Știa că supraviețuiesc doar fetele care se salvează pe ele însele.”
„Nimeni nu se gândește că s-ar putea întâmpla cu adevărat. Viața reală e de necrezut. Sufletele ne sunt smulse, carnea și oasele se transformă în țărână, cei pe care-i iubești te trădează, se duc războaie inutile. Totul este îngrozitor. De aceea avem romane. Să găsim un sens în toate astea.” (p. 133)
„S-a întrebat de ce prima Evă n-a fost prețuită pentru cunoașterea pe care a adus-o omenirii, de ce n-a fost onorată, în loc să fie desconsiderată și ocărâtă.” (p. 258)
Amețitor ca vinul, Nora Roberts, editura Litera
Am citit-o pe avion la plecarea în vacanță și în câteva seri acolo înainte de culcare. S-a potrivit bine, pentru că eram în Italia și povestea e despre vin și despre o familie italiană care se luptă cu sabotajul afacerii lor, despre o dragoste cu năbădăi între o femeie puternică care nu vrea să se atașeze de nimeni și un tip pasionat doar de viile pe care le cultivă, dar și despre dragostea matură, la aproape 50 de ani sau despre cea de la 70-80 de ani.
Cartea are și un pic de suspans și multe detalii despre cum se face vinul (dacă sunteți pasionați) și câteva scene care se petrec la Veneția, ceea ce m-a făcut să-mi stabilesc următoarea destinație de vacanță.
Experimentul iubirii adevărate, Christina Lauren, editura Litera
O carte foarte drăguță care descrie destul de bine viața si provocările scriitorilor de romance, care nu sunt luați în serios nici ca scriitori, nici în viața reală. Mi-a plăcut povestea dintre Fizzy și Connor, felul în care le-a fost greu să se implice într-o relație serioasă (mai ales că aveau și piedici externe) și, mai ales, riscul pe care și l-au asumat pentru a fi împreună. Scenele de sex puteau fi scrise un pic mai bine, nu-s nicicum, mi s-a părut că nu redau suficient de bine tensiunea sexuală dintre protagoniști.
De asemenea nu înțeleg de ce editura nu a tradus mai întâi prima carte din serie și a trecut direct la cartea a doua, mi-ar fi plăcut să citesc și despre povestea de dragoste a prietenilor lui Fizzy. În plus, am fost surprinsă să văd că scriitoarea (de fapt pseudonimul pentru o echipa de doua scriitoare) are cărți traduse la mai multe edituri din România: Paradis de împrumut (care e 12 lei acum pe Libris) la ed Trei, Dragoste și alte cuvinte, ed Bookzone și încă una la Litera, Suflet sălbatic.
„Pare destul de greu să scrii o carte interesanta dacă cititorul știe deja cum se termină.” – despre a scrie romance.