Spectacole și manifestări culturale – retrospectiva 2023

Normal trebuia să fac articolul ăsta cu retrospectiva spectacolelor și manifestărilor culturale la care am mers undeva pe la mijlocul anului, dar cine a mai avut timp pentru asta? 😀 Unde e mai mult text să știți că probabil mi-am făcut timp să scriu și pe Facebook despre spectacolul respectiv, unde nu, e ce mi-am adus eu aminte (dacă mi-am adus aminte).

Ianuarie

Am început luna cu un spectacol de teatru la Teatrul Avangardia: Și din 10 n-a mai rămas niciunul, la care mi-am luat bilet singură pentru că deh, era începutul anului, nu prea era buget 😀 Spectacolul s-a jucat la sala Rapsodia, o sală după care eu nu mă dau în vânt.

Spectacolul a fost frumos, realizat după piesa/cartea Agathei Christie, „And then there were none”, tradusă în limba română ca „Zece negri mititei”: zece oameni sunt ademeniți la un conac de pe o insula pustie, apoi acuzați ca ar fi provocat, direct sau indirect, moartea cuiva. Încetul cu încetul, încep să moară ca în versurile unui cântecel, până nu mai rămâne niciunul. La final, aflăm desigur și cine e criminalul și care a fost motivația lui. A fost o experiență interesantă să văd spectacol cu actori în loc de film, suspansul a fost bine realizat și menținut și jocul actorilor, bun.

Februarie

În februarie am luat cadou pentru soțul meu de Dragobete bilete la un spectacol de varietăți la Teatrul de Revistă Constantin Tănase – Femeia, eterna poveste. Spectacolul a fost ok, muzică, dans și glumițe, ca la Teatrul de Revistă.

Martie

În martie am fost cu sora mea la un concert Andrei Irimia în Club Control – All Strings Attached.

Tot în martie a fost și spectacolul clubului de dans oriental la care mergeam – Spring Hafla, iar Vlad a mers la un spectacol Minunații lui Verdini, care i-a plăcut foarte mult.

Aprilie

În aprilie, bugetul de spectacole s-a dus pe vizitarea studiourilor Buftea, care a fost și ea o experiență culturală, așa că o trecem aici. Din păcate, n-am apucat să povestesc și pe blog despre asta, cred că am scris doar pe Facebook, a fost o experiență tare faină pentru Eliza și prietena ei, pentru că au văzut platourile de filmare ale serialului Wednesday. Poze aici:

Mai

În mai am fost cu prietena mea, Marilena, la musicalul Mamma Mia la Sala Palatului, musical pe care aveam să-l mai văd o dată până la sfârșitul anului.

Tot în mai, am văzut cel mai frumos musical pe care l-am văzut vreodată (Și bate chiar și Hamilton văzut la Londra): Fantoma de la Operă, jucat la Opera Națională București. După cum vă puteți da seama de la unghiul din care a fost făcută poza, am avut bilete undeva sus de tot, la „cucurigu” cum zic eu, dar măcar am avut 😀

Iunie

Iunie a fost o lună foarte grea și aglomerată pentru noi, cu banchetul și finalul de an al Elizei, serbarea lui Vlad, naveta la Iași, pierderea soacrei mele, așa că n-am avut timp sau chef de spectacole. Am mers doar la gala școlii de balet a Elizei, unde Eliza a fost lebăda neagră.

Iulie

În iulie am fost la Iași, am participal la Festivalul de Reconstituire Istorică Getodava și la un concert de muzică braziliană la o terasă de pe bld Lăpușneanu. Nu mi-am notat nicăieri și nu-mi mai aduc aminte cine a cântat, știu doar că a fost foarte frumos.

Tot în iulie am fost și la Severin și am participat la Severinul Estival care a constat într-un concert de muzică medievală în Cetatea Severinului (formația Peregrinii) și un spectacol pirotehnic. În a doua seară, am ieșit în centrul orașului la un concert al artisteti Dorina Vasilashko.

Se pune și spectacolul Simfonia Apelor de la fântânile de la Unirii la categoria spectacole? Nu cred, nu? 🙂

August

În august am fost doar la cinema în aer liber în pădurea Bucium din Iași, nu-i chiar un spectacol, am văzut un film de acțiune cum n-am mai văzut din copilărie, a fost groaznic de prost, dar măcar am ieșit din casă.

În rest, august a fost cu relaxare, cu petreceri la piscină și cu vacanțe: noi cu Vlad în România și Bulgaria, iar Eliza în Grecia.

Septembrie

Am început luna septembrie cu un spectacol de teatru foarte drăguț la Asociația Hearth (urmăriți-i în social media, au multe evenimente): Legendele Bucureștiului, teatru de păpuși. A fost un spectacol gratuit, dar foarte frumos la care am mers cu ambii copii (Eliza că n-a avut de ales, evident 😀 ) Cred că în același weekend (sau poate următorul, nu mai știu) am fost și să ne punem dorințe la Wish Fest din Parcul Floreasca, o experiență foarte emoționantă.

În a doua jumătate a lui septembrie, am fost cu soțul la evenimentul organizat de Fundația Calea Victoriei împreună cu Teatrul Godot la Palatul Bragadiru: Balul Bucureștiului Interbelic. Am scris despre experiență aici.

Am încheiat septembrie cu un meci de fotbal feminin și cu avanpremiera Art Safari, unde am văzut un mini-concert Madrigal care a fost atât de impresionantă că m-a făcut să iau bilete pentru concertul lor de Crăciun.

Octombrie

Luna octombrie a fost plină de aniversări, petreceri, o nuntă și o mini-vacanță, așa că n-am fost la niciun spectacol. Și nu cred că se pune seara FILIT cu Markus Zusak, pe scena Teatrului Național din Iași 😀 Sau ar putea să se pună, pentru că a fost extrem de savuroasă, amuzantă și emoționantă ca un spectacol bine jucat.

Tot în octombrie a fost și lansarea cărții mele, o trec aici pentru că, pentru mine, a fost un eveniment unic.

Noiembrie

Am început luna noiembrie cu spectacol descris ca un musical cu jazz, Love for Sale la Sala Luceafărul (fostul Cinema PRO).

Am continuat cu Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci, un spectacol de la care vei pleca bulversat(ă), indiferent de vârstă. Nu e un spectacol despre care să spui că ți-a plăcut sau nu, e un spectacol despre care să spui că te-a dat peste cap, că ți-a tras un șut în stomac, că ți-a rearanjat viziunea asupra bărbaților din viața ta (dacă ești femeie), asupra ta și a bărbaților din viața ta (dacă ești bărbat).

E povestea unui băiat devenit bărbat, care a trăit mereu în frică. O frică pe care și-a ascuns-o, pentru că bărbaților nu le este frică. Această frică îl auto-sabotează și, astfel, ajunge să-și saboteze singur relația de cuplu și relația cu propriul copil. Este un spectacol obligatoriu de văzut de băieți și bărbați, deși n-aș vrea să-l restrâng la o anumită categorie de public. Văzându-l, fetele și femeile vor înțelege mai bine anumite comportamente sau reacții emoționale ale bărbaților din viața lor și poate vor renunța să mai încerce să salveze pe cineva, poate că vor înțelege că oamenii nu se pot salva decât singuri (cu ajutor specializat, dacă e nevoie), dar nu prin sacrificiul de sine al partenerului.

Am încheiat cu un spectacol din programul Grivița susținut din granturile SEE 2014-2021 în programul Ro-Cultura, Nora, după o piesa de Henrik Ibsen, în regia lui Chris Simion-Mercurian la sala Atelier a Teatrului Național. Respectând în proporție foarte mare piesa după care este făcut, spectacolul are și o doză bună de modernism care îl face sa transmită emoțiile către spectator parcă înzecit. Recuzita, decorurile cu pereți albi si usi care se deschid peste tot, mișcarea scenică, muzica, costumele minimaliste compun un fundal apăsător care te face să simți senzația de neputință a Norei.

Considerată, la vremea în care a fost scrisă, o piesă prea modernistă pentru gustul publicului, Nora (O casă de păpuși) aduce în discuție condiția și rolul femeii în societate. Nora își dorește mai mult pentru ea, după o viață petrecută ca o păpușă cu care s-a jucat cineva: păpușa-copil la tatăl ei și apoi păpușa-soție la soțul ei. Nora își dorește să se simtă valoroasă, să existe și în afara acestor roluri impuse (fiica, soție, mamă) și va căuta o cale de evadare.

Prin uniformele albe ale copiilor, care par de spital, prin sugestia repetata de administrare de medicamente pentru o potențială “nebunie”, Chris Simion pare să fi încercat să transmită cât de mult afectează sănătatea mentală a femeii aceste roluri în care ea “joacă” nesprijinită de nimeni și singură, în care soțul o privește ca pe un obiect de decor, mica lui “veveriță”, pe care o și cheamă cu sunete specifice, ca și cum ai chema un animal. Cred că spectacolul are atât de multe valențe, încât fiecare spectator îl va vedea în mod diferit.

Decembrie

Chiar pe 1 decembrie am văzut Spărgătorul de Nuci la Opera Comică pentru Copii, care a fost dezamăgitor deoarece a fost scurtat și povestea schimbată. Eu știu că l-am mai văzut, dar nu-mi aduc aminte dacă și atunci înlocuiseră șoarecii cu jucării și scoseseră complet solo-ul Zânei Dulciurilor. De anul viitor, ne ducem iar la Opera Română, măcar acolo baletul e integral.

La jumătatea lui decembrie, am văzut Basme cu Cai – un spectacol de dresură de animale, la târgul de Crăciun de la Opera Comică pentru Copii.

Pe 16 decembrie, am revăzut Mamma Mia la Sala Palatului, de data asta cu Eliza.

Pe 18 decembrie mi-am îndeplinit eu un vis și am fost la concert la Ștefan Hrușcă, la Teatrul Național.

Pe 19 decembrie a fost ultimul spectacol al anului, un concert al Corului Madrigal, pe care l-am văzut, efectiv, de sub „streașina” TNB-ului, pentru că acolo ne-am permis bilete 😀

Și cam ăsta a fost anul nostru în materie de spectacole și concert, evident că am mai fost la muzee și la tot felul de activități adecvate lui Vlad, dar am inclus doar ce am considerat eu că e relevant pentru voi.