În afară de cărțile scrise de femei, autoare românce, despre care am povestit în acest articol, am mai citit și două cărți din genul romance în luna mai. Abia aștept să intru în concediu ca să pot citi după pofta inimii, mai ales că am venit de la Bookfest cu niște super cărți și mai că nu mă strigă de pe birou să vin să le iau în brațe 😀
Mireasa, Ali Hazelwood, editura Litera
Cartea asta n-a fost nici pe jumătate atât de proastă pe cât mă așteptam și chiar m-a ținut vreo trei zile lipită de ea, în condițiile în care n-am mai citit un fantasy de mulți ani. Probabil faptul că Hazelwood s-a decis să iasă din tiparul ei și să scrie o carte fantasy Young Adult mi-a trezit curiozitatea.
E drept că, din punctul meu de vedere, toate cărțile cu vampiri și vârcolaci scrise după Stephenie Meyer mi se par Twilight rip-off și, având în vedere, că Hazelwood menționează seria Twilight în prima ei carte, e clar că a fost fană. Unele trimiteri sunt destul de directe (faza cu mirosul de la nuntă), iar dacă citim cartea asta, cred că știm cu siguranță că Hazelwood a fost team Jacob.
Acțiunea e cam încâlcită și cam seacă, nu aduce suficientă greutate poveștii de dragoste, am văzut că cititorii acuză lipsa de world-building și într-adevăr și mie mi s-a părut la fel, ca și cum restul acțiunii e doar ca să aibă povestea de dragoste un fundal și nu vice-versa. Romance-ul e foarte slow burn până într-un punct și apoi o ia la vale.
Scenele de sex sunt, ca majoritatea scenelor lui Hazelwood, destul de dezgustătoare chiar și pentru un smut cinstit. Are fata asta o obsesie cu chestiile mari, iar când nu poate să le facă suficient de mari, le umflă :)) (o să vedeți voi în carte despre ce e vorba – de altfel, recenziile și jocurile de cuvinte de pe Goodreads pe tema nodului/knot din carte sunt absolut savuroase) – mie mi s-a părut o chestie inutilă, greu de imaginat.
Misery, protagonista vampir, mi s-a părut destul de ștearsă: pentru un personaj care a suferit atât de mult, suferința ei nu a reușit să mă atingă. E ca și cum în toate cărțile pe care le scrie Hazelwood, personajele sunt acolo doar ca recuzită pentru scenele de sex îndoielnice.
Per total, în ciuda lumii fantasy, e o carte Hazelwood clasică: protagonista lucrează în STEM (nu cercetare, dar e IT-istă), protagonistul e maaaaaare în toate privințele, evident e deja îndrăgostit de ea în secret și ea nu știe, scenele de sex sunt mai toate în ultima treime a cărții, există niște amenințări care îi fac să se alieze, o răsturnare de situație la final și un happy ending.
Întunericul lui Romeo, Parker S. Huntington și L.J. Shen, editura Leda Bazaar
Cartea asta trebuie să fie cea mai bună satiră a unui romance contemporan pe care am citit-o vreodată. Am râs la ea cum n-am mai râs de mult și sper din tot sufletul că asta au intenționat autoarele să facă, și nu să scrie un romance adevărat. De la scenele de sex neverosimile până la personajele cu tușe îngroșate mai degrabă prin locurile nepotrivite, de la istoricul de familie al lui Romeo, cu copilăria tragică și până la personalitatea puerilă și degrabă iubitoare de dulciuri a lui Dallas, totul pare o parodie cu substrat ironic.
Evident, avem o grămade de trope-uri cunoscute: căsătorie de conveniență (serios? în ziua de azi în Vestul civilizat?), bărbatul dur care nu-și arată emoțiile, fata delicată și naivă dar plină de originalități, pasiunea ei pentru lectură și înclinația secretă spre acte caritabile, averea care pare nesfârșită oricât ar cheltui ea. Și apropo, cred că scenele de la cumpărături sunt adevăratul smut în cartea asta :)))
Dacă nu e așa și cartea asta e serioasă, atunci felicitări autoarelor pentru tupeul avut de a descrie scene de sex anal cu periuțe de dinți electrice și cearșafuri pe post de contraceptiv sau de a vorbi despre virginitate și pierderea ei de parcă n-au posedat niciodată himen – alea au fost cireașa de pe tort. Altminteri, personajele nu evoluează deloc și nu învață nimic din tot ce li se întâmplă. E ca un sezon din Gossip Girl, cu petreceri scăpate de sub control, certuri cu părinții și ciondăneli fără noimă între protagoniști, la care s-a adăugat un pic de 2024 sub forma unor scene mai explicite.
Privită în cheia satirei probabile, cartea n-a fost deloc o lectură plictisitoare, mai puțin o scenă pe care eu, dacă aș fi fost redactor, aș fi eliminat-o complet, serios, adică smut-smut, dar majoritatea cititorilor au stomacul sensibil. Per total, putea fi mult mai scurtă.