„Și tu ce-o să te faci când o să fii mare?” cred că e una dintre întrebările pe care le aud cel mai des copiii. Dar, în lumea asta în care trăim noi acum, de unde să știe copiii ce meserii vor practica când ele poate că nici nu s-au inventat încă? 😀
La vârste fragede, copiii sunt atrași de meseriile oamenilor cu care ei interacționează, deci n-o să vă surprindă că o să-i auziți pe cei mici spunând că vor să fie polițiști sau pompieri (pentru că i-au întâlnit la evenimentele pentru copii), doctori, casieri la supermarket sau vânzători la înghețată, dansatori sau cântăreți. Prin urmare, ar fi ideal să le lărgim orizonturile și să mergem cu ei la evenimente unde au ocazia să afle că mai există (sau au existat) și alte meserii!
Un astfel de eveniment util este Pași către viitor – Forbes Kids Festival, un eveniment complet gratuit (trebuie doar să vă preînscrieți aici), care se va desfășura pe 6 iulie pe pajiștea Palatului Mogoșoaia.
Ediția cu numărul șase a FORBES KIDS FESTIVAL se anunță MAGICĂ – o zi-experiență pentru copii în lumea fascinantă a meseriilor. Unele neinventate (poate), altele de neînlocuit în timp. Practic, ne propunem ca prin această ediție FORBES KIDS FESTIVAL să inspirăm, să educăm, să promovăm învățarea prin joc și, mai ales, să oferim o perspectivă practică asupra diverselor meserii, punând accentul pe două domenii captivante: meseriile bazate pe tehnologie și meșteșugurile tradiționale.
Cei mici vor putea participa la o mulțime de activități: jocuri, concursuri și campionate de șah, ateliere de pictură și de desen, workshop-uri interactive pe diverse tematici, spații de joacă și relaxare. Iar la SCENĂ se anunță program intens și variat: muzică și dans pentru copii; piese de teatru și spectacole artistice (Teatrul Ion Creangă, Opera Comică pentru Copii, Minunații, Magicianul Teo etc.); reprezentații cu acrobați, jongleri și magicieni; show de baloane de săpun și distracție cât cuprinde.
Zonele vor fi împărțite astfel:
- Zona High Tech: De la programare și robotică la realitate virtuală, copiii vor avea șansa de a experimenta tehnologii de vârf, ghidați de profesioniști pasionați. Vor putea să-și dezvolte abilitățile digitale și să exploreze provocări interactive, pregătindu-se pentru meseriile viitorului.
- Zona Art & Crafts: Pentru micii exploratori pasionați de creație manuală, atelierele de meșteșuguri le vor oferi o incursiune captivantă în lumea artizanatului tradițional. Înconjurați de meșteri iscusiți, copiii vor învăța să lucreze cu mâinile lor și să descopere magia meseriilor a căror valoare nu se pierde, nu, ci crește în timp. Printre acestea: olăritul, cusăturile populare, țesutul, sculptura în lemn, pictura pe sticlă și… multe-multe altele.
- Zona Fun & Play: Ateliere interactive pe diverse tematici, spații de joacă și relaxare, decor de poveste, carusel, echitație, vânătoarea de comori, provocări sportive, tombole și cadouri pentru întreaga familie.
- Zona Food: Standuri cu delicii tradiționale și internaționale pentru toate gusturile, stilurile, preferințele din familie. Opțiuni sănătoase, cum ar fi fructe proaspete de sezon, sucuri naturale în culori vesele, deserturi magice.
- Scena: muzică și dans pentru copii, piese de teatru și spectacole artistice; reprezentații cu acrobați, jongleri și magicieni; show de baloane de săpun și multă-multă distracție.
Vă așteptăm cu mic cu mare să vă distrați la Forbes Kids Festival 2024!