De obicei împart în ultima vreme articolele despre cărți povestindu-vă ce am citit într-o anume lună, dar acum am citit mai multe în concediu și nu vreau să le aglomerez într-un singur articol. În plus, poate aveți nevoie de inspirație pentru vacanță, așa că iată ce am citit eu.
Nu mă uita, Julie Soto, editura Leda Bazaar
I-am dat cărții ăsteia patru stele, deși nu e o capodoperă, dar pentru că așa ar trebui să arate un romance drăguț pentru publicul care s-a săturat de smut excesiv. E ca un film Hallmark de vară (din alea cu nunți), doar că protagoniștii mai fac și sex, nu doar se sărută cast pe buze înainte de generic.
Autoarea face un amestec de trope-uri (tematici) și, surprinzător, îi iese bine combinația: forced proximity (apropiere forțată), enemies to lovers (dușmani care devin iubiți) și second-chance romance (foști care se re-combină). Adăugați la asta detalii despre industria nunților (Ama este organizatoare de nunți) și despre flori (Elliott este florist, pasionat de flori rare sau pe cale de dispariție) și iese ceva perfect pentru citit pe plajă.
Viața întârziată a lui Amy Byler, Kelly Harms, editura Leda Bazaar
Mi-a plăcut foarte mult această carte și i-am dat cinci stele, nu neapărat pentru cum e scrisă, cât pentru subiectul abordat: o protagonistă bibliotecară, mamă singură de doi copii (o adolescentă și un băiat de 10 ani) se trezește că soțul care a părăsit-o se întoarce brusc și vrea să facă parte din viața copiilor.
Pentru a le oferi niște spațiu și timp, pleacă la o conferință a bibliotecarilor din New York, unde descoperă, cu ajutorul unei prietene, că viața înseamnă mai mult decât să fii mamă și gospodină. Astfel, împreună cu Talia, prietena care lucrează la o revistă glossy, inventează termenul „mamispringa”, o parafrazare după rumspringa din cultura Amish, prin care o persoană pleacă de acasă o perioadă pentru a gusta din plăcerile vieții.
Mamispringa lui Amy o face să se redescopere pe ea însăși, îi dă încredere pe toate planurile (profesional – ea încearcă să pună bazele unui program de lectură pentru copii care ajunge să fie adoptat și în alte biblioteci din țară, și personal – iese la întâlniri și încearcă să-și dea seama ce-și mai dorește de la un bărbat după atâția ani de singurătate și abstinență), chiar dacă nu instant, ci treptat.
Schimbarea e mereu un proces de durată, cu suișuri și coborâșuri și cu îndoieli, și nu arată niciodată așa de glamorous cum arată în emisiunile tv cu make-overs. A fost, de departe, cartea mea preferată în această vacanță.
Bărbații, Holly Gramazio, editura Trei
Patru stele pentru cartea asta pentru că te pune pe gânduri foarte mult și poate că nu te-ai aștepta la asta de la un roman comercial. Dar îți garantez că o să te gândești multe zile la ea după ce o termini.
Premiza e de domeniul fantasticului: când Lauren se întoarce beată acasă într-o seară, găsește în casa ei un bărbat care pretinde că e soțul ei. Nu-l cunoaște și n-a fost măritată niciodată, dar după ce bărbatul urcă în pod și, în locul lui, coboară altul, Lauren își dă seama că podul produce un număr infinit de soți și viața ei se resetează de fiecare dată. Și nu doar a ei, ci și a celor din jur (vecinii, sora și prietena).
După șocul inițial, Lauren începe să schimbe soții mai des decât șosetele. Dacă nu-i convine până și cel mai mic lucru la el, hop, îl pune să urce în pod. În felul ăsta nici nu trebuie să mai muncească, cheltuie bani pe care nu-i are pentru că nu contează, la următoarea schimbare, o s-o ia de la capăt.
Am investit destul de mult emoțional în cartea asta și tocmai de aia mi s-a părut tristă și apăsătoare. Parcă începusem eu să obosesc din cauza schimbărilor permanente la care trebuia să se adapteze protagonista (pe care o mai cheamă și Lauren, care seamănă cu Laura 😀 ) și a început să-mi fie milă de ea, mai ales în momentele de criză.
Mi s-a părut cam lungă cartea, am tras de ea un pic, cred că putea fi mai condensată, dar am fost curioasă ce fel de final va găsi autoarea. Nici până acum nu știu dacă sunt mulțumită de final sau nu. Până la urmă, ne continuăm căutările dacă n-am găsit ce voiam în materie de relații sau ne mulțumim cu cel mai apropiat lucru?
Agutoki: Impresii de călătorie în Papua Noua Guinee, Carmen Strungaru, editura Trei
Superbă carte, pur și simplu nu cred că i se face dreptate în lumea literară și sper să ajungă în mâinile cât mai multor cititori. Nu doar că e o carte de memorii, dar e și foarte bine scrisă, cu o naturalețe care te cucerește de la primul rând.
Carmen Strungaru, biolog specializat în Etologie Umană și Animală, își povestește copilăria, începuturile în studiul biologiei și în cariera de cercetătoare și expediția din Papua Noua Guinee. I-am citit și băiețelului meu părți din amintirile ei din copilărie și ne-am amuzat împreună de întâmplările lui Carmen cu melci, cu broasca disecată sau cu buburuze.
Carmen Strungaru nu scrie doar despre ea, ci schițează și un context social pe fundalul căruia se petrece devenirea ei, de la copilul care petrecea ore în șir urmărind vietățile la cercetătoarea care merge la conferințe în străinătate și ajunge să fie apreciată de nume mari ale biologiei de peste hotare.
O carte despre ambiție și perseverență, despre ce înseamnă să te descurci când vremurile îți sunt potrivnice și să reușești în ciuda lor, o lectură adecvată nu doar adulților, ci și copiilor ceva mai mari. Eu aș pune-o în rând cu Inocenții de Ioana Pârvulescu și sper s-o văd cândva pe listele de lecturi recomandate pentru gimnaziu. Dacă dați peste ea, vă rog eu s-o cumpărați, nu are cum să nu vă placă!
Poveste amuzantă, Emily Henry, editura Litera
Dacă ar fi să mă întrebați care autoare e cea mai „ia-mă la plajă și citește-mă” dintre toate, aș spune că Emily Henry e aceea, cred că de câțiva ani, citesc o carte de Emily Henry în fiecare an în concediu (cam ăsta e ritmul de publicare în România). Pe asta n-am prins-o pe plajă, dar am găsit-o printre coletele primite imediat ce m-am întors și m-am și apucat de ea.
N-aș ști să vă explic de ce, dar cred că e printre preferatele mele de Emily Henry, poate pentru că povestea lui Daphne și Miles chiar așa începe, oarecum amuzant, dar amuzant când povestești asta peste ani și nu atunci când ți se întâmplă. Daphne e o bibliotecară destul de timidă și retrasă (colegii ei de serviciu glumesc că e programul de protecția martorilor) care se mută într-un orășel mic pentru logodnicul ei, Peter, care, în seara petrecerii burlacilor, se combină cu cea mai bună prietenă a lui din copilărie, Petra, și anulează nunta. Daphne se trezește dată afară din casă și, fără să aibă unde să se ducă, se mută cu Miles, fostul iubit al Petrei, care suferă la fel de mult ca ea din cauza despărțirii.
Trope-ul „forced proximity” e unul dintre preferatele mele, pentru că îmi place să văd cum se dezvoltă și cum se intensifică atracția dintre doi oameni atunci când sunt obligați de împrejurări să stea împreună. Atât Daphne, cât și Miles au destule traume din copilărie și, deși, de-a lungul timpului, am devenit un pic sceptică cu privire la vindecarea reciprocă (într-un cuplu cei doi n-ar trebui să se „vindece” unul pe altul, ci să-și caute vindecarea singuri și apoi să se combine), mi s-a părut că Daphne și Miles s-au completat bine unul pe altul și că au avut niște revelații și de unii singuri (mai ales Daphne).
În plus, îmi plac cărțile despre oameni care iubesc cărțile și lucrează în domeniul lor, e semn că și „șoarecii” de bibliotecă pot avea parte de povești de dragoste minunate, dacă își dau voie să iasă și în lumea reală.