Acum o săptămână și ceva am fost la un eveniment absolut minunat, o petrecere cu tematică interbelică la Castelul Ghika din Dofteana (jud. Bacău). Întâmplarea face că eram în Iași și, cumva, mi s-a părut mai ușor să ajung în Dofteana din Iași, căci din București nu m-aș fi încumetat să fac drumul ăsta dus-întors într-o singură zi.
Îmi place foarte mult să mă îmbrac elegant și să merg la petreceri și asta deși eu nu dansez, dar mă bucur de atmosferă, de entuziasmul celorlați participanți și de companie, care a fost o prietenă tare dragă, în cazul acesta (prietena cu care am fost la Florența și în road trip-ul prin Grecia).
„Hai să ne-ntâlnim sâmbătă seara iară la Castelul Ghika Dofteana”, ediția a doua, a fost organizat de Lucia Pădurariu (Rendez-Vous cu flori, atelier de creație florală by Lucia Pădurariu), cu sprijinul și participarea:
- Liliana Nestor de la Sakura Cafenea & Ceainărie (Suceava) – care ne-a ținut o mică lecție de istorie a ceaiului și a ceaiurilor dansante în perioada interbelică în Europa. Informațiile oferite de ea au fost foarte utile și interesante, în materie de tot ce ține de ceai: importarea lui, prepararea, hainele adecvate pentru ora de ceai, activitățile de la ceaiurile dansante.
- Monica Opra (MoniAcustique) care a cântat tangouri interbelice și tangouri argentiniene, împreună cu Alexandru Nuca la bandoneon (instrumentul specific tangoului argentinian) și Alexandra Elefterescu Tabacaru la violoncel.
- Ancuța Stanciu, de la Stanciu Ancuta Atelier, care ne-a ghidat să ne meșterim propria voaletă.
- Tango Bacău – care au dansat și au animat atmosfera. Eu nu dansez, dar a fost minunat să privesc cuplurile de toate vârstele dansând atât de frumos!
- Domeniile Panciu Winery & Resort, care au organizat o degustare de vinuri pe care, din păcate, am ratat-o, pentru că eram la lecția despre ceai 😀
- Anca Ciliac Huși de la Costume Spectacol (din Iași) care a adus câteva rochii de epocă, unele special create pentru acest eveniment. Dacă aveți nevoie de orice fel de costumații în Iași și împrejurimi, o puteți contacta pe Anca, face tot felul de costume.
Dacă vă aduceți aminte, eu am povestit cum am mai participat la evenimente cu tematică interbelică în București, dintre care cel mai frumos a fost Balul Bucureștiului Interbelic, organizat de Fundația Calea Victoriei.
Prin urmare, nu puteam rata și un eveniment care să fie atât de aproape de mine, ai zice că ceva mă atrage spre genul acesta de evenimente. Nu sunt nici pe departe nostalgică după o epocă pe care nici n-am trăit-o, dar am avut mereu o fascinație aparte pentru perioada aceasta interbelică. Chiar recent am citit cartea Darul lui Serafim a Simonei Antonescu și am găsit și acest pasaj despre o ținută de petrecere la o doamnă din înalta societate:
„Fruntea îi era încinsă într-o bentiță din diamante împodobită cu o pană înaltă de struț, în dreapta. Fata își prinsese într-o mână șiragul de perle ce-i ajungea până la talie și, rotindu-l în jumătăți de cercuri când la stânga, când la dreapta, făcea să sară franjurii lungi ai rochiei argintii în toate părțile, într-o încercare nereușită de a-i păstra acoperiți genunchii prinși în febra dansului.”
Deci ținuta interbelică de seară constă într-o rochie largă sau dreaptă, cu franjuri, cu lungimea mai jos de genunchi (mai sus de gambă, deja tivurile rochiilor începeau să urce și se vedea glezna), perle lungi la gât și un accesoriu tip bentița, cu pene, pe cap. Alte accesorii: evantai, voaletă, mănuși lungi, pantofi sau sandale cu toc scurt, pătrat (de tipul încălțărilor pentru dans). Machiaj pronunțat la ochi, gen smokey eyes.
Eu, de data asta, am purtat o rochie neagră cu paiete, luată de la Eliza (a fost costumul ei de Halloween anul trecut) și am împrumutat rochia mea cu mânecă lungă purtată la Balul Bucureștiului prietenei mele. Am strălucit de-a binelea amândouă și ne-am distrat nemaipomenit, chiar dacă ne-am întors în Iași la 1 noaptea și asta pentru că am plecat înainte de finalul petrecerii 😀
Dacă sunteți din Iași și vă plac petrecerile de genul acesta, nu ratați evenimentul Călătorie la 1900 organizat de Castelul Sturdza-Miclăușeni în ultimul weekend din august (chiar dacă n-aveți mașină, există microbuze care vă lasă aproape de Castel). Mie chiar îmi pare rău că n-am cum să-mi aranjez programul astfel încât să fiu aici, dar îmi promit mie însămi că voi fi anul viitor, îmi doresc de mult timp să particip! Până atunci, o să-mi pregătesc rochia și pălăria, căci umbreluță și evantai de dantelă am deja, rămase de la prima mea nuntă 😀