Știți vorba aia, „mai bine mai târziu decât niciodată”? Așa și eu cu notițele de la FILIT 2023 – Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași. Am participat la un singur eveniment, întâlnirea cu scriitorul Markus Zusak, care a fost o adevărată inspirație pentru un scriitor începător ca mine. Dacă ești scriitor aspirant sau chiar scriitor publicat, citește sau urmărește interviul cu Markus, îți garantez că îți va schimba optica asupra scrisului.
Anul acesta, FILIT se desfășoară între 21 și 27 octombrie și vor fi invitați foarte mulți scriitori români și străini, printre care Abdulrazak Gurnah (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2021), Colm Tóibín, Clara Usón, Zeruya Shalev și Pascal Bruckner. Programul complet îl puteți vedea aici. Sper să fiu pe fază să prind locuri în sală la majoritatea discuțiilor, pentru că anul acesta, în sfârșit, pot merge și eu la FILIT pe toată perioada!
De la Markus Zusak, mi-am luat o grămadă de notițe pe care probabil n-o să aveți răbdare să le citiți așa cum sunt ele, în forma lor relativ brută (doar le-am tradus și periat pe ici pe colo), mai ales că interviul e disponibil în format video pe canalul de Youtube FILIT.
Dar mie mi-a făcut plăcere să le notez și n-am vrut să se piardă, așa că iată ce frumos a vorbit Markus despre cărți, despre citit, despre procesul de scriere, despre viața lui de scriitor și despre succes și eșec.
Interviul i-a fost luat de Robert Șerban și toate întrebările îi aparțin.
Asta e frumusețea cărților. Ele nu se termină, cu adevărat, niciodată.
Sunt scriitor de mulți ani, scriu de la 16 ani, dar să stau aici în acest teatru (nota mea – Teatrul Vasile Alecsandri, Iași), în acest oraș, în această țară e punctul culminant al carierei mele. Când am primit invitația, am vrut să reacționez așa cum fac mereu, am vrut să refuz, să stau acasă, dar fiica mea mi-a spus: trebuie să te duci în România, ești scriitor și trebuie să ieși în lume.
La 27 de ani, Markus publicase deja 4 romane, era deja un scriitor celebru. Cum suporți intensitatea la o vârsta atât de tânără? Te expui la o presiune din partea publicului la o vârstă atât de tânără?
Nu simt presiune. Simt doar presiunea de a scrie cea mai bună carte și sper că oamenii vor găsi ceva în cărțile mele. Scriu ca și cum următoarea mea carte ar putea fi ultima. Datorită scrisului, am o viață minunată. Am văzut multe locuri datorită unei singure cărți și nu o să fie niciodată mai bine decât e acum.
„Hoțul de cărți” s-a vândut în 20 milioane de exemplare, e o realizare extraordinară și e visul oricărui scriitor. Și alt vis e ca romanele noastre sa fie transformate în filme. Te poate submina un asemenea succes? Îți poate submina creativitatea și motivația? Sau dimpotrivă? Te motivează?
Mi-a luat 13 ani să scriu următoarea carte, deci m-am chinuit după acest succes și e OK așa, pentru că scrisul n-ar trebui să fie ușor. Dar nimeni n-a pus mai multă presiune pe mine decât eu însumi.
[Sfat pentru scriitori începători sau care se chinuie cu scrisul]: Dacă scrii și eșuezi, vreau să știi că și cei care au succes și cei care au avut noroc se simt la fel. Și eu mă simt la fel. Să te așezi la scris e cea mai grea parte în fiecare zi sau în majoritatea zilelor. Scrisul e cel mai ușor lucru din lume pe care să nu-l faci și e ceva ce-mi place să NU fac.
Scrisul te fragilizează sau te întărește?
A meritat să vin până aici pentru întrebarea asta. E o calitate să-ți arăți vulnerabilitatea, e un fel diferit de putere. Scrisul reprezintă două lucruri pentru mine: E lucrul care mi se pare cel mai greu de făcut, dar e și cel care mă face cel mai fericit, care-mi dă energie pentru orice altceva. Oamenii cred că stau degeaba mult, că procrastinez, dar nu e așa. Scrisul îmi dă energia de a face tot restul, mă ajută să duc o viață fericită. Când scriu prost, nu fac nimic din toate astea, dar când scriu bine am energie pentru orice altceva.
Ești riguros? Ai un program, scrii un număr fix de ore sau mergi pe inspirație?
Dacă aș scrie doar când am o mare inspirație, n-aș mai scrie deloc. Deci trebuie sa am o rutină. Am încercat tot felul de variante de rutină, dar pentru siguranță, îmi place să am un program de genul „la ora asta încep, la ora asta termin” și se scurtează timpul ăsta. La început scriam 10 ore pe zi, dar acum dacă scriu 4 ore pe zi e bine. Nu mă întrebați ce fac în restul de 20 de ore.
Cel mai important sfat pentru scriitori începători: luați-o mai ușor, nu puneți presiune pe voi, nu trebuie să scrii tot timpul, adesea cele mai bune texte ies atunci când acele 4 ore se transformă de la sine în 5 ore.
Cum îți stimulezi pofta de scris?
E un proces îndelungat. Am 5-6 zile când încerc sa scriu, dar n-o fac. Apoi încă 3 zile în care mă detest singur. Și îmi spun: la naiba, fă ceva! Și când mă enervez suficient pe mine însumi, mă așez și încerc sa scriu și încerc sa scriu foarte repede. Vreau să fiu sincer cu voi. Mă așez și pot lucra foarte repede. Scriu un capitol care se poate transforma într-o lună de scris, 200 pagini, și apoi citesc cele 200 de pagini și mă sperii, mă întreb cum o să repar asta.
Exemplul ăsta e despre „Hoțul de de cărți”, am scris foarte repede alea 200 pagini, era ianuarie, vara (nota mea – autorul locuiește în Australia). Apoi am citit totul și știți că moartea e naratorul și m-am îngrozit, era un personaj îngrozitor, sadic, mă simțeam murdar, ca și cum ar fi trebuit să fac un duș după fiecare pagină. Și așa am luat o măsura drastică, am decis ca Liesl să devină naratorul. Doar că nu suna autentic nemțește, așa că am ales până la urmă o narare la persoana a treia si am ajuns la ultima pagină. Doar că eu nu asta voiam. Și apoi m-am întors la moarte ca voce narativă și mi-am dat seama că moartea nu este atotputernică, are o voce obosită, cu simt al umorului. „Sunt bântuită de oameni”, spunea ea în ultima propoziție a cărții.
Ca scriitor trebuie sa ai o imaginație grozavă. Dar eu n-am o imaginatie grozavă, doar am o grămadă de probleme. Și problemele alea fac povestea mai originală. Mă bucur că am avut probleme scriind cartea aia, orice scriitor ar trebui să aibă probleme scriind o carte, așa ajunge o carte să aparțină mai tare unui scriitor.
Ca scriitor ești aproape tot timpul în preajma mortii și a dispariției (prin intermediul personajelor). Cum reușește omul Markus sa iasă din încercările emoționale la care îl supune scriitorul Markus?
„Hoțul de cărți” e cel mai bun exemplu, când narezi cu vocea morții, știi că oamenii vor muri. Personajele la care lucrezi timp de 3 ani vor muri. Dar adesea oamenii nu citesc cartea mea în public. Un exemplu e Rudi Steiner care e personajul meu preferat din toată cariera mea și nicio secundă nu m-am gândit să-l las să trăiască.
Când am scris sfârșitul și mureau toate personajele, și le scriam morțile, am plâns tot timpul, dar a fost una dintre cele mai bune nopți din viata mea. Am vrut să simt emoția aia, am vrut să fiu devastat, am vrut să simt ce a vrut cartea să facă, vreau să simt emoția pură. Nu e despre omorât personaje, chiar și atunci când omori personaje, de fapt le aduci la viață, le păstrezi în memoria oamenilor, ei se vor gândi mult timp la ele. Oamenii le țin minte tocmai datorita faptului ca au murit în carte.
Legat de film, ai fost implicat în realizarea lui? Cum se raportează un scriitor la film?
Scriitorii se tem de întrebarea asta. O să vă spun adevărul: oamenii care se ocupă de film nu vor ca scriitorul să fie implicat deloc. Pentru că suntem considerați o problemă, pentru că vrem ca filmul să conțină toate elementele din carte și atunci filmul ar avea 9 ore. De obicei răspund că am păreri împărțite, că poate aș fi făcut altceva diferit. Dar realitatea e că nu știu nimic despre filmografie, așa că nu știu dacă eu aș fi făcut un film bun. Într-o carte te poți lungi cât vrei, cartea asta trebuia sa aibă 100 pagini și a ajuns la 560. Într-un film nu poți face acelasi lucru.
Sunt recunoscător filmului pentru că a propulsat cartea. Am semnat cu producătorii imediat ce cartea a început să devină un succes. Apoi au trecut 7 ani. A fost o carte norocoasă, a avut o viață proprie și înainte de asta, chiar dacă a reajuns în atenția publicului după film.
„The Messenger”/„Mesagerul” este altă carte de-a mea transformata, de data asta în serial. A durat 21 de ani pentru ca aceasta carte să fie transformata în film. Și mă bucur ca a existat perioada asta, în care cartea a avut o viață proprie.
Markus, ce părere ai despre faptul că editurile angajează acum „sensitive readers” pentru a detecta în cărți posibil conținut ofensator? Trebuie să scrii cum vrei tu, adevărul cum îl simți tu, sau trebuie să ai grijă să nu ofensezi pe cineva?
Eu cred că cu cât mai mult ne îngrijorăm ca scriitori să nu devenim ofensatori, cu atât mai îngrădiți, mai înlănțuiți devenim, ne ciobește imaginația și noi cu asta ne ocupăm. Odată ce nu suntem lăsați să ne imaginăm la toate capacitățile noastre, atunci avem probleme. Când scriu o carte mă gândesc la cititor tot timpul și spun „vino cu mine un pic mai departe” și la un punct spun „asta este”, dacă vrei să fii parte din ea, trebuie să ai încredere în mine.
Nu e vorba de cenzură, e vorba de respectul acordat cititorului că poate gestiona ce scrii și, prin asta, aduci valoare comunității.
Dacă crezi că lumea va fi mai bună pentru că îți scrii tu cartea, atunci scrie-o!
Se spune că sărăcia alimentează scrisul. Cum e să fii un scriitor bogat? Mai ai chef de scris?
Dacă ai de plătit facturi și pentru asta trebuie să scrii cărți, atunci te ajută faptul că trebuie să termini o carte. Dar când nu mai ești constrâns de facturi, e mai greu să termini o carte. Nu mai e la fel de romantic. Dar în mare nu prea contează, dacă îți vine să scrii, scrii. Și ajută și faptul că soția mă tot întreabă constant: cum merge cartea?
Recomandare de carte cu care sa începi daca n-ai citit nimic de Markus Zusak: The Book Thief/Hoțul de cărți.
De fiecare dată când am scris o carte, am scris una care a însemnat ceva pentru mine, dar The Book Thief a însemnat totul pentru mine!