Salonul anual de carte din Slobozia, organizat de Biblioteca Județeană Ialomița, este un eveniment cu tradiție în oraș, aflându-se la a 33-a ediție organizată cu succes. Anul acesta am avut onoarea de a fi și eu invitată ca scriitoare, cu romanul Nu-i ușor să fugi de fericire, editura Trei, și mare mi-a fost surprinderea când m-am trezit că trebuie să vorbesc în fața unei săli pline ochi cu adolescenți de liceu.
Știam de la doamna Elena Balog, directoarea bibliotecii, că vor fi elevi în sală, dar nu mi-am imaginat că vor veni în număr atât de mare, ceea ce mi-a confirmat că există interes nu doar pentru cărți, ci și pentru interacțiunea cu scriitorii. Tinerii vor să-i asculte, să se inspire de la ei, să le pună întrebări, să-i vadă în carne și oase.
O să-mi aduc acum aminte de primul eveniment de blogging adresat mamelor bloggerițe, în care reprezentanta brandului respectiv a spus (și o să parafrazez, pentru că n-am reținut exact cuvintele) că nu se aștepta să fim așa aranjate și cochete – practic ne-a insultat fără să vrea, crezându-ne a priori o șleahtă de neîngrijite, cu părul vâlvoi și copilul atârnat la gât 😀 Cam așa și eu cu adolescenții, doar că eu nu m-am așteptat să fie așa atenți și interesați, fără să butoneze telefoanele sau să doarmă în bănci.
Pe mine ideea de a mă adresa adolescenților m-a speriat mereu. Nu știu dacă ați stat vreodată să-i analizați să vedeți cât de deștepți sunt, ce inteligență emoțională au și cum te taxează imediat dacă le vorbești de sus sau crezi că le știi pe toate. Însă după ce am început să vorbesc și am remarcat primele zâmbete din sală, m-am mai relaxat.
Până la urmă, nu erau aduși cu forța acolo, iar eu am încercat, dincolo de faptul că am povestit despre pasiunea mea pentru scris, despre cum am ajuns să scriu și să public și despre cum funcționează procesul creativ, să le transmit și câteva idei care să-i inspire și care să-i ajute să înțeleagă că viața e complexă și la fel și alegerile de carieră sau de direcție profesională.
Toată echipa bibliotecii județene mi s-a părut foarte prietenoasă, se vede că pun pasiune în ceea ce fac – imaginați-vă că acest eveniment durează o lună și are zeci de întâlniri cu scriitori, zeci de manifestări culturale, prezentări, dezbateri, cercuri, lansări etc. Nu-i deloc ușor de organizat așa ceva, dar lor le iese de minune, iar publicul vine de la sine, nici măcar nu mai e nevoie de promovare, pentru că Salonul anual de carte este deja cunoscut de profesori și pedagogi și așteptat cu mare interes.
După ce s-a terminat întâlnirea mea cu elevii și am făcut poze, am dat autografe și am mai povestit cu doamnele profesoare sau cu copiii, am avut curiozitatea să merg în căutarea reproducerii Turnului Eiffel despre care aflasem că s-ar afla într-un fost parc, actualmente abandonat. A meritat să mergem până acolo ca să facem câteva poze și tare îmi pare rău că primăria nu se implică să facă ceva frumos în jurul acestui Turn Eiffel al nostru, pentru că tare fain ar fi un parc acolo.
(da, soțul meu a pus degetul pe cameră când a făcut poza, dar mi-a plăcut prea mult cum a ieșit ca să n-o includ, iar dacă o tăiam nu se mai potrivea ca lungime cu celelalte 😀 )
Pentru evenimentul ăsta, m-am îmbrăcat cu rochia mea cu imprimeu cu magnolii de la Bonprix, din noua lor colecția de toamnă și m-am amuzat că m-am asortat și cu alte doamne prezente acolo, care etalau rochițe frumoase și înflorate. Asta arată cât de mult ne plac rochițele cu flori și mi-a adus aminte de articolele arogante publicate de unele reviste care ne îndeamnă să renunțăm la combinația de rochii florale cu adidași, pentru că a devenit ca o uniformă pentru femeile de vârstă mijlocie. Păi nu, mersi, revistă glossy scrisă de tineret, o să port în continuare rochii și pantofi sport și o să continui să mă simt grozav în ele!
Rochia asta e noua mea favorită de toamnă și cred că o s-o port foarte mult până vine iarna, așa că sigur o veți mai vedea în pozele mele!
Dacă vă uitați cu atenție la poze, o să vedeți că în unele sunt în pantofi cu toc, iar în cele de la turn sunt în adidași (da, „uniforma” de vârstă mijlocie), dar adevărul e că hernia mea de disc a zis „bye-bye” tocurilor și acum le port doar în sacoșă și le încalț direct la eveniment 😀 😀 😀
Mi-a plăcut la Slobozia și cu siguranță voi mai reveni dacă voi mai fi invitată!