O să încep seria articolelor despre FILIT 2024, cu câteva idei pe care le-am extras din interviul pe care Marin Mălaicu-Hondrari i l-a luat scriitorului francez Pascal Bruckner la primul eveniment din cadrul Serilor FILIT, pe scena Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iași.
Am încercat de fiecare dată, la fiecare scriitor, să-mi notez ideile lor despre literatură, despre procesul de creație, dar și despre viață – a lor, care i-a influențat în scrierile lor, dar și în general, despre viața generației lor sau a celor viitoare.
M-a amuzat un pic introducerea acestui dialog. Se pare că în tinerețe, Bruckner nu-și dorea să se angajeze, să se însoare sau să predea și, până la urmă, a ajuns și să se însoare (și să divorțeze) și a și predat mult timp în Statele Unite. Mi-a plăcut concluzia pe care a tras-o scriitorul și anume că „o bună parte din revolta tinereții este să te abați de la drumul trasat de părinți și să-l regăsești ulterior dar pe alte fundamente.”
Cred că mai toți scriitori prezenți la FILIT au avut câte o amintire din copilărie legată de felul în care au descoperit cărțile și au ajuns cititori. Pascal Bruckner a povestit că avea acasă o bibliotecă mare și visa să devină asemenea scriitorilor pe care îi citea. Nu s-a sfiit să admită că primele lui texte au fost plagiate sau compuneri care reproduceau ceea ce citise, apoi a completat că literatura a fost pentru el o metodă de evadare, la fel ca pentru mulți tineri.
S-a discutat mult despre tineri la această întâlnire și a fost interesant să văd cum privește un adult trecut prin revoltele din Franța din 1968 generația de tineri din ziua de azi: „cred că tineretul de astăzi e mai preocupat să păstreze decât să răstoarne!”.
Despre actul creator, Bruckner a spus că fiecare ficțiune pornește de la o intuiție sau de la o experiență. „Cele mai bune momente în viață sunt atunci când ai idei strălucite.”
Întrebat ce i-ar fi plăcut să-i aducă literatura și nu i-a adus, Bruckner a răspuns: „Toți artiștii visează la mântuire în timpul vieții lor. Unii își caută mântuirea în celebritate, în vedetism, dar acestea sunt substitute. Se pare că singura formă de mântuire este inspirația.”
Despre literatura făcută de alții, Bruckner a spus: ”Îmi place în continuare literatura, dar probabil că am depășit o etapă, cea a descoperirii marilor scriitori. Dificultatea este de a găsi în prezent scriitorii care să trezească în mine aceeași emoție. Trăiesc în literatură, în filozofie, e o hrană cotidiană. Dacă nu citesc mi se pare că mă usuc.”
Mi-a plăcut mult discuția despre erotism, o temă frecventă în cărțile lui Bruckner: „Din adolescență am făcut diferența între erotism și sexualitate. Sexualitatea e o nevoie fiziologică care se poate stinge repede, erotismul e o parte a civilizației care transformă pulsiunile sexuale în poezie, literatură, film și care menține în ființa umană un anumit nivel de dorință. Îmbătrânim, îmi dau seama că pt majoritatea oamenilor, dorința e pe cale de dispariție.
Noi trăim cu 20 de ani mai mult decât părinții noștri. Îmi aduc aminte că la 50 de ani părinții mei îmbrăcaseră haina bătrâneții și orice formă de fantezie amoroasă și erotică fusese expulzată din viața lor. Cred că azi lucrurile se schimbă. În ziua de azi, hoarde de pensionari hiper-vitaminizați vizitează toată lumea cu zboruri low-cost. Bărbații și femeile nu mai vor să renunțe la viața amoroasă cu toate minunățiile și riscurile ei. E un progres, să nu-ți mai fie rușine de dorințele tale și să vrei să rămâi tânăr până în ultimele tale zile.”
Pasionat de munte cu tot ce înseamnă asta (schi, escaladă, alpinism), scriitorul a povestit ce sentiment profund de exaltare îi dă cucerirea unui munte la vârsta pe care o are (75 de ani): „La fiecare etapă, în fiecare deceniu e bine să ai provocări noi, să-ți descoperi provocări noi. Și muntele îmi oferă această provocare: mai sunt capabil să urc cu corpul meu de acum?”
Relatându-și aventurile pe munte, Bruckner a făcut referință la testul cocotierului – în unele triburi, bătrânii sunt puși să se urce în cocotier și dacă nu reușesc, sunt alungați. Și a spus: „urc în fiecare an pe munte ca să-mi dovedesc că sunt capabil s-o fac, că trec testul cocotierului. Când ajung în vârf, mă simt regele lumii, pentru că mi-am depășit limitele. Când ai ajuns la 3000 m, ai sentimentul că ai cucerit un vârf interior. De când mă știu am această dorință, poate infantilă, de a nu renunța la nimic. Poate că chiar sunt un copil al generației 1968, o generație răsfățată de istorie.”
Dacă sunteți și voi pasionați de munte, puteți citi cartea lui Pascal Bruckner, „Din prietenia unui munte. Mic tratat de elevare”. Toate cărțile lui Pascal Bruckner sunt publicate în România la editura Trei.