Sunt ca o albinuță hărnicuță în ultima vreme, zbor din eveniment literar în eveniment literar și îmi iau preaplinul pentru când n-o să mai pot face asta, din motive de muncă și dureri de spate din ce în ce mai rele 😀 Așa că pe 7 noiembrie 2024 am fost, în calitate de moderatoare, la o lansare de carte atipică – fără autoare, dar cu multe fane ale cărților ei. Editura Univers a lansat în mod oficial Cinci ani și-o clipă de Virginie Grimaldi, una dintre cele mai îndrăgite autoare franceze.
Și nu zic asta doar așa, ca s-o laud. O dovedesc și nenumăratele premii primite, cele peste 10 milioane de cărți vândute la nivel mondial (dintre care 7 milioane doar în Franța) și faptul că în 2020 a fost pe locul al doilea în topul Le Figaro al celor mai bine vânduți autori din Franța.
Virginie Grimaldi se întâmplă să fie și scriitoarea mea franceză contemporană favorită, urmată îndeaproape de Melissa Da Costa, care a fost pe poziția 1 în topul Le Figaro în 2023, depășindu-l pe Guillaume Musso, care a rezistat acolo în top, pe locul întâi, timp de 12 ani.
Musso n-a scris un roman în 2023, probabil de aia nici n-a fost în top, dar realitatea e că romanele lui au devenit repetitive și plicticoase, ceea ce n-aș putea spune vreodată despre Virginie Grimaldi. Deși scriitoarea (sau „romanciera”, așa cum îi place ei să se definească) a scris 10 romane în 10 ani, niciunul nu seamănă unul cu altul. Și cred că ăsta e farmecul lui Grimaldi: fiecare poveste e proaspătă, aduce un suflu nou, un nou mod de a aborda lucrurile.
La evenimentul de lansare au fost prezente, ca vorbitoare, trei dintre fanele lui Virginie Grimaldi din social media românească: Valeria Radu (fondatoarea blogului The Serial Reader și bookstagrammeriță, care i-a luat un interviu scriitoarei în 2021), Marilena Iovu (agent literar, cititoare pasionată și participantă frecventă a cluburilor de carte din București) și Adina Giurgea (fondatoarea comunității Părinți pe sârmă, a târgului de carte pre-loved Bookisit și a clubului de carte lunar Părinți pe sârmă).
Deși fiecare a venit cu o abordare personală a operei lui Grimaldi, la final am simțit că suntem toate pe aceeași lungime de undă și nu doar noi între noi, ci și cu publicul.
Marilena Iovu ne-a povestit că cel mai mult îi place la Virginie felul în care abordează subiecte legate de vârstnici și de bătrânețe în general. I-au plăcut romanele O să înțelegi când o să fii mai mare (cu grupul de bătrâni de la căminul Tamarisca), Când amintirile vor veni să danseze (despre Octogenialii care se luptă să-și salveze cartierul) și Totul este posibil (despre tatăl suferind de Alzheimer). „Virginie Grimaldi este autentică, umană, emoționantă, amuzantă. Romanele ei îți oferă perspectiva de a privi viața cu alți ochi, cei ai inimii.”
Despre Cinci ani și-o clipă, Marilena a spus că e ca o dulceață de cireșe amare, că autoarea a reușit să ia aceste cireșe amare (echivalente unor tristeți și suferințe) și să le pună în ceva dulce și frumos.
Valeria Radu a fost cea care a spus un lucru esențial despre romanele lui Grimaldi: nu te poți opri doar la unul. Și, când a întrebat în sală dacă e cineva care a citit doar unul și apoi s-a oprit, răspunsul a fost unanim negativ. Pentru că odată ce ai citit unul, te vei îndrăgosti de cărțile ei și vei vrea să le citești pe toate.
Mi-a mai plăcut ceva ce a spus Valeria și anume că, deși unele dintre cărțile ei au finaluri triste, nu pleci trist la finalul lecturii, ci rămâi cu o stare de bine. De altfel, am și discutat mult despre „feel good novels” (romanele care te fac să te simți bine) și despre cum presa sau lumea literară le vede ca având o valoare inferioară. Despre romanele lui Virginie s-a spus adesea că sunt „chick-lit” sau „feel good novels”, dar noi am agreat că nu e nimic rău în asta, că avem nevoie de aceste lecturi care să ne facă să ne simțim bine.
Pe Adina Giurgea am întrebat-o despre fericire, pornind de la un răspuns al lui Virginie în interviul acordat Valeriei (ce înseamnă fericirea pentru ea) și ne-a spus că sunt doua feluri de fericiri: una în timpul prezent, atunci când reușești să fii cu totul prezent în ceea ce faci, și una retroactivă, atunci când îți aduci aminte de momentele frumoase petrecute alături de cineva care nu mai este. Adina a vorbit cu emoție despre Cinci ani și-o clipă, și despre relația dintre cele două surori, făcând referire la o tragedie personală, și a spus că este o carte adresată celor care au frați/surori, dar și celor care n-au și ar fi vrut să știe cum e.
Cinci ani și-o clipă e specială pentru că are și niște „Easter eggs”, adică niște lucruri ascunse în ea (referințe la romane anterioare) și, când am pornit această discuție, Marilena ne-a povestit că și în alte cărți ale autoarei există asemenea referințe și ni le-a enumerat pe cele găsite de ea:
A fost o surpriză să regăsesc primul titlu, și contextul auto-ironic în care a fost plasat în Cinci ani și-o clipă (p. 120): „Parfumul fericirii e mai puternic când plouă, gângurește Emma. Cred că niciodată n-ai spus o asemenea prostie, comentează Agathe.”
La pagina 146 în Cinci ani și-o clipă apare și titlul cărții O să înțelegi când o să fii mai mare.
Tot aici scurta întâlnire cu bătrânii de la Tamarisca (p.235-236.). De asemenea morocănosul Leon, care apare printre personajele secundare ale acestui roman – personaje din O să înțelegi când o să fii mai mare.
În Era și timpul să aprind iar stelele, al patrulea roman al autoarei, la p. 96 (prima dată, apoi mai apar) îi regăsim pe Marine și Greg, personalul căminului de bătrâni, care le trimit o vedere rezidenților de la Tamarisca.
În Parfumul fericirii, avem o trimitere spre Când amintirile noastre vor veni să danseze (p. 345): „Inima lui dansează ultimul nostru dans.”
___
Voi ce-ați citit de Virginie Grimaldi? Ce v-a plăcut cel mai mult?