Mircea Cărtărescu despre Theodoros: „un roman ca un cabinet de curiozități”

„Așa cum există în Anglia o zi Leopold Bloom (protagonistul romanului Ulise de James Joyce), de ce să nu existe și în România o zi Theodoros pe 4 februarie?” a spus aseară la Humanitas Cișmigiu scriitorul Mircea Cărtărescu într-o sală plină de oameni care veniseră la clubul de carte al lui Dan Byron.

Prin urmare, declar ziua de 4 februarie, ziua de naștere a personajului din romanul ononim de Mircea Cărtărescu, ziua Theodoros (cel puțin la mine pe blog) și o să vă redau câteva idei notate aseară la întâlnirea cu scriitorul. Ca de obicei, sunt idei la cald, așa cum le-am transcris, iar dacă vreți să vizionați filmarea, v-o las la finalul articolului.

„Documentația mea a fost minimă pentru acest roman care doar pare istoric, e pseudo-istoric. N-am făcut documentare, eu știu aceste lucruri, le știu dintotdeauna, am predat literatura română la Facultatea de Litere timp de 31 de ani. Nu știu multe lucruri pe lume, dar știu literatură. E lucrul pe care eu cu adevărat îl știu. Si atunci n-am nevoie să mă documentez, tot ce trebuie să știu e in mine însumi, e în mintea mea.

Un roman nu este o îngrămădire de lucruri istorice, este un lucru complex. Degeaba fac paradă de fapte istorice daca nu sunt scoase în evidență. Faptele istorice trebuie doar punctate pentru a da impresia cititorului că autorul știe totul despre perioada istorică.

Toate detaliile istorice sunt absolut reale și au fost verificate. Atunci când am predat manuscrisul, el a trecut pe la o comisie de istorici care au confirmat că totul e cum trebuie să fie, cu două mici excepții care au fost rectificate.

Theodoros e un roman ca un cabinet de curiozități, am selectat si redat povești pentru plăcerea cititorilor – vezi povestea girafei sau cum a ajuns Algeria în posesia Franței.

Ion Ghica – Memorii, Scrisori către Vasile Alecsandri a fost sursă de inspirație pentru Theodoros. El are niște povestiri foarte interesante, una se numea chiar Theodoros, despre un prieten din copilărie al lui Ghica. Pe Ghica l-a frapat monomania acestui copil, încă de mic nu spunea decât că o să fie împărat. – când am citit povestea asta am făcut o obsesie pentru acest personaj care m-a ținut timp de 40 de ani. Timp de 40 de ani nu am scris-o, n-a fost vorba că nu aveam timp, ci pentru că am simțit ca nu am o siguranță stilistică, maturitatea literară pentru a scrie cartea asta.

Dacă Theodoros seamănă cu ceva din ce-am mai scris, seamănă cu Levantul.

Una dintre cele mai mari iubiri ale mele este viața pe mare. În romanele mele mările și oceanele trăiesc cel mai mult și sunt cele mai iubite și cele mai fascinante pentru mine.

Am scris această carte în primul rând pentru limbaj, pentru că eu cred că literatura se petrece între spațiul dintre substantiv și adjectiv.

Limbajele din aceasta carte sunt limbaje sintetice, nu există cu adevărat. Sunt efluvii ale diferitor feluri de exprimare în limba română. Nu este un limbaj uniform, ci unul cameleonic. Fundamentul este limba valahă.

Romanul este scris la persoana a doua singular – cea mai nebunească opțiune. E total neobișnuit și extrem de enervant să scrii la persoana a doua. Am mizat pe faptul că după ce citește 10 pagini, cititorul nici nu-și va mai da seama că e scrisă la persoana a doua și-i va deveni a doua natură.

Theodoros este carte total “nemaniheistă” (Radu Cosașu i-a spus asta scriitorului după ce a citit romanul) – o carte care nu trage cu cărbune granița între bine si rău. Binele și răul se convertesc împreună în estetic. La final, cititorul o citește pentru plăcerea lecturii, și nu pentru a condamna personajul.

Cartea se face singură. Îmi las mintea să se desfășoare libera și să scrie ce vrea ea și ce-i place ei, pentru că am mai multa încredere în ea decât în mine. Sunt un fel de portal pe unde trece o carte, vine de undeva și trece prin mine.

M-am amuzat să fac scene după picturi celebre – Michelangelo și multe alte picturi care au fost introduse fără să menționez lucrul asta, bazându-mă pe faptul că cititorii cunoscători le vor recunoaște.”

____

Evident, că am luat și autograf și am făcut și poză cu scriitorul care m-a impresionat prin modestia lui și prin felul prietenos în care a interacționat cu publicul. Nicio întrebare nu i s-a părut nepotrivită, ba chiar le-a lăudat pe toate și a făcut în așa fel încât cel/cea care a pus întrebarea să se simtă apreciat(ă).

Și filmarea de la eveniment: