Experiența mea la Institutul de Recuperare și Medicină Fizică București

Am probleme cu spatele de când mă știu, o parte din cauza poziției defectuoase în care am stat mereu și altă parte din cauza unui defect din naștere pe partea dreaptă, care a modificat poziția întregii structuri osoase a corpului meu (nu e ceva super vizibil dacă am grijă să-mi corectez mereu postura).

Am făcut niște kinetoterapie și prin liceu dar, din păcate, nu m-am ținut așa cum trebuie și anii au trecut, lucrurile s-au agravat, iar de aproape un an sunt deloc mândra posesoare a unei hernii de disc.

De-a lungul anilor m-am mai dus la kinetoterapie așa, când și când, deși aveam incluse de la serviciu în pachetul de beneficii 10 ședințe de kineto pe an. N-am profitat decât o dată de ele, și chiar și atunci am întrerupt pentru că kinetoterapeutul era un nesimțit și în loc să-i fac reclamație, am preferat să nu mă mai duc.

Hernia de disc e o afecțiune care nu iartă pe nimeni, indiferent că ești activ sau sedentar, normoponderal sau supraponderal, femeie sau bărbat, tânăr sau bătrân. Când petreci două săptămâni la un spital de recuperare, întâlnești acolo tot felul de oameni și cumva îți mai alini conștiința că n-ai făcut tu musai ceva ca s-o declanșezi. Uneori se întâmplă pur și simplu.

Am mers prima oară la medic anul trecut prin mai când aveam niște dureri de șold infernale. Durerile de șold erau ceva recurent la momentul ăla, dar apăreau după efort mai intens (de ex o drumeție pe munte sau o tură de alergat) și treceau destul de repede cu un antiinflamator. Atunci n-au mai trecut și până la urmă am ajuns la ortoped, de teamă că ar putea fi, de fapt, coxartroză.

Medicul mi-a făcut o radiografie mai întâi și mi-a dat trimitere la RMN și un tratament medicamentos între timp. La RMN s-a confirmat suspiciunea de hernie de disc și s-a infirmat coxartroza (Slavă Domnului!) Tratamentul medicamentos și-a făcut efectul și șoldul nu m-a mai durut, dar celelalte dureri (lombare, de os sacroiliac și de călcăie + tendonul lui Ahile) au rămas și s-au agravat.

Concluzia a fost kinetoterapie pe viață și fizioterapie ocazional. În plus, înot – dar eu nu înot, așa că ori mă apuc să învăț, ori mă mulțumesc cu aquagym.

În primă fază, am folosit pachetul de fizio-kineto oferit de companie și am fost cam de două ori pe săptămână la un centru privat, apoi, când s-au terminat ședințele alea și bugetul meu chiar nu permitea mai multă kineto cu bani, am fost la medicul de familie și l-am întrebat dacă nu pot face și eu gratuit undeva, cu bilet de trimitere.

Mi-a zis că da, mi-a dat bilet de trimitere și m-a îndrumat spre Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie București. Am sunat la call center-ul lor și m-am programat la un medic pentru un consult inițial. Am ales sediul din strada Sf Dumitru (Centrul Vechi – au trei sedii) pentru că îmi era cel mai aproape.

M-am prezentat acolo cu dosarul medical făcut de ortoped (radiografie, RMN și scrisoare medicală) și biletul de trimitere. Doamna doctor a evaluat situația, mi-a făcut o fișă și m-a alocat unei echipe de specialiști (electroterapie, kinetoterapie și masaj). Am plătit undeva la 120-130 lei suplimentar pentru masaj pentru un tratament de două săptămâni.

În decembrie la început am fost prima oară la medicul de la Recuperare și pe 20 ianuarie am început terapia. Conform Ghidului asiguratului, am dreptul la două astfel de pachete de tratament pe an și, credeți-mă că mă voi folosi de acest drept al meu pe care l-am ignorat până acum.

Institutul de Recuperare (unde se pot face proceduri și cu internare, eu am fost ambulator) este curat, renovat și are personal foarte amabil. Eu am interacționat doar cu oameni super amabili, n-am avut niciun fel de probleme și n-am scos niciun leu din portofel să bag prin vreun buzunar. Nu sunt genul care dă „atenții” și sper să nu fiu pusă niciodată în postura de a o face.

La Institut m-am prezentat cu haine adecvate pentru sport (au un vestiar extrem de mic și îngust, mai bine veniți de acasă îmbrăcați și doar cu pantofi de schimb), un prosop de pus pe pat (ceva cu care ați merge la sală) și sticlă de apă. În plus, se mai cere o rolă de prosoape de hârtie (ca să te ștergi de gelurile de la ultrasunete, de ex).

Am avut electroterapie unde am nimerit la doamna Gina, o doamna tare drăguță la care sper să mă întorc. La kinetoterapie am făcut la Gabi și la Ovidiu, ambii profesioniști, amabili și prietenoși. Iar la masaj am nimerit la Silviu, care îți „rupe” oasele și ți le pune la loc (recomand 100%) și la Alina.

N-am crezut niciodată în viața mea că eu, care mereu am stat cu ochii pe ceas la orice ședință de kineto sau orice fel de sport am încercat, o să ajung să stau câte o oră jumate zilnic în sala de gimnastică de la Institutul de Recuperare. Am văzut acolo tot felul de oameni, cu tot felul de probleme, și când vezi cum cineva care a suferit un accident vascular sau un accident de mașină se chinuie să se ridice la spalier, altfel îți apreciezi viața și mobilitatea, chiar și-așa parțială cum e uneori a mea.

De asemenea, am apreciat mai mult importanța kinetoterapiei în cazul fracturilor – erau oameni tineri cu mâini și picioare rupte, care făceau recuperare și nu se repezeau înapoi pe stradă și la muncă, așa cum am făcut eu sau sora mea după ce am avut membre rupte.

Acum că am terminat acolo, o să continui acasă kinetoterapia și o să fac și cele zece ședințe anuale oferite de companie pentru 2025. Apoi în toamnă mă întorc la Institutul de Recuperare și o s-o țin tot așa. Hernia mea de disc nu e operabilă momentan, dar nici nu m-aș grăbi s-o operez prin spitalele noastre de stat, momentan. Prin urmare, de-acum înainte o să fac constant recuperare și mi-a mai recomandat medicul să merg și „la băi”, dar o să văd dacă ajung și la asta până la urmă.

Pentru că eu am avut și am probleme cu spatele, sunt foarte atentă la copiii mei să identific din timp orice probleme ar avea. Vlad face constant înot, pentru că e foarte slăbuț și predispus la probleme cu coloana în lipsa unei musculaturi care s-o susțină, iar Eliza face balet de la trei ani. În plus, atunci când merg cu ei la medic, la controalele anuale, de fiecare dată cer și o evaluare a coloanei vertebrale, iar lui Vlad i-am făcut evaluare și la un specialist în terapie posturală.

Vă sfătuiesc din toată inima să aveți grijă de sănătatea oaselor voastre și ale copiilor voștri pentru că aceste probleme se agravează în timp, nu dispar niciodată de la sine și veți ajunge să trageți mai multe ponoase ulterior pentru ceva ce poate fi corectat mai ușor dacă le luați din stadii incipiente.