10 cadouri pentru femei care garantează experiențe de neuitat

Pentru că tot e triada „de foc” Valentine’s Day, 1 și 8 martie, dar și pentru că toți avem oameni dragi cărora am vrea să le dăruim ceva special de zilele de naștere sau la alte aniversări m-am gândit să scriu un articol cu niște recomandări de cadouri pentru oricine vrea să ofere un cadou deosebit unei femei importante din viața lor.

Sugestiile de mai jos nu vor funcționa, însă, dacă nu cunoașteți cât de cât persoana căreia îi oferiți cadoul. În general articolele cu sugestii nu sunt „generaliste”, nu înseamnă că dacă închideți ochii și puneți degetul pe ceva, persoana respectivă o să se și bucure.

Încercați să fiți atenți/atente la ce îi place și ce o pasionează și la care sunt cele mai mari nevoi în viața ei și prin asta nu mă refer că are nevoie să-i plătească altcineva întreținerea și curentul, ci mă refer la nevoile legate de relaxare, conectare și socializare, învățat ceva nou, exersat un talent mai vechi sau pus în practică o pasiune pe care n-o scoate la iveală suficient.

Sugestiile mele se referă la București, pentru că eu aici locuiesc și pe astea le știu cel mai bine. Dar am în social media prieteni și cunoștințe din alte orașe mari și medii din România și au o viață socială foarte activă, participând la ateliere, degustări, cursuri de gătit și floristică, drumeții etc și, prin intermediul lor, mă țin și eu la curent și adesea s-a întâmplat să călătoresc special pentru a participa la un anume eveniment – cum a fost la serata de tango interbelică de la Doftana (jud. Bacău) de vara trecută.

Ca să aflați de aceste evenimente trebuie să fiți, la rândul vostru, activi pe social media, apreciind sau apăsând butonul „Interesat” la evenimente similare, pentru ca platformele să știe ce vă atrage. Nimeni nu e plătit pe baza numărului de like-uri, așa că dați like bloggerilor și jurnaliștilor locali sau organizatorilor de evenimente și o să primiți în continuare astfel de informații.

Atelier de făcut bijuterii – în București sunt mai multe astfel de ateliere de tip brunch, unde mergi, mănânci ceva bun (sau doar bei ceva) și îți faci o bijuterie, eventual din perle de cultură sau pietre semiprețioase. Eu am luat recent un astfel de voucher cadou pentru sora mea de la Panoya Jewellery, mi-a plăcut cel mai mult conceptul lor despre care am citit la Carmen de la Viața după bebe, dar am văzut și la Bila Silver.

Atelier de turnat lumânări – de obicei sunt ateliere care implică și informații de aromaterapie, nu doar turnat lumânări, e o experiență în sine, nu doar manufactură. Cel mai recent am văzut la Lumiar (cost 160 – 200 lei).

Atelier de parfumerie artizanală – unde faci un mic curs despre uleiurile esențiale folosite în parfumerie și înveți principiile amestecului pentru a realizat un parfum natural care să fie doar al tău. Cel mai recent am văzut la Hodaia Nature – pe 22 februarie au atelier la KOG 7, Detalii la craita@kog7.ro

Wine & paint – conceptul ăsta prinde teren și la noi și, serios acum, nu sună absolut grozav o seară între fete unde bei vin/prosecco și pictezi un tablou? Am văzut în mai multe locuri și îmi pare rău că n-am salvat toate evenimentele, dar în următoarea perioadă au la Art & Hobby Studio, zona Piața Victoriei.

Wine tasting – rămânem în zona de vin cu evenimente de degustare de vinuri și nu numai. Vă recomand (din ce știu eu) Corks Cozy Bar, unde se țin periodic degustări de vinuri și mâncăruri delicioase. Deci dacă aveți o prietenă sau o parteneră pasionată de mâncare și/sau vin, aici găsiți sigur ceva care să i se potrivească. Eu aici merg vineri 😀

Yoga specială – am scris așa că nu știam cum altfel să pun, dar în București se face yoga prin tot felul de locuri mișto (pe acoperișul unei clădiri din Romană, pe ponton în parcul Kiseleff, în Grădina Botanică sau în Grădina Japoneză din Herăstrău, yoga pe SUP, acro-yoga etc) dar ceva fain de tot mi se pare yoga la muzeul MINA, într-un spațiu imersiv. Urmăriți postările Muzeului MINA pe Instagram pentru a afla când sunt următoarele sesiuni.

Candlelight concert – sunt în multe orașe din țară și sunt foarte frumoase, au ceva special, mai ales dacă sunt în spații neconvenționale, cum ar fi la Muzeul MINA sau la Palatul Parlamentului. Am scris despre asta aici.

Atelier de pâine cu maia sau un workshop de gătit – făcutul pâinii are ceva terapetic și un atelier de pâine mi se pare un cadou ideal pentru o femeie stresată care nu știe să stea în pace cu gândurile ei. Nici măcar nu-i musai să fie deja o pasiune, că sigur o să devină după aia. Cu siguranță că sunt multe astfel de ateliere, eu le știu pe cele ale Vivianei Mârza, o puteți urmări pe Instagram sau îi puteți cere detalii la viviana.marza@gmail.com

Atelier de design floral – Cele mai frumoase ateliere de design floral le-am văzut în decembrie, când se fac coronițe și aranjamente pentru Crăciun, dar mai sunt și de primăvară-vară, chiar dacă mai puține. Iarna, fetele de la Atelier Interesart au niște evenimente foarte faine, care implică și un prânz rafinat, pe lângă atelierul de coronițe și decor de masă.

Un curs la Fundația Calea Victoriei – au cursuri pentru iubitoarele de artă, de istorie, de teatru, de psihologie, dar și de dezvoltare personală. Majoritatea impresiilor pe care le-am auzit despre cursurile de la Fundația Calea Victoriei au fost pozitive și chiar și Eliza a făcut recent un curs acolo și i-a plăcut. În plus, ocazional au și evenimente sau petreceri (la ei am fost la Balul Bucureștiului interbelic) așa că merită să le urmăriți activitatea.

Toate cele zece sugestii sunt alese aleatoriu de mine din ce mi-a apărut pe social media și doar la unele am fost sau am cumpărat ceva de la ei. Acesta nu este un articol sponsorizat, e doar un articol scris de mine din dorința de a împiedica cât mai multe femei să primească (iar) chestii care nu le plac sau pe care nu și le doresc, dar și de a încuraja oamenii să dăruiască mai multe experiențe și mai puține lucruri.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.