Albă ca Zăpada, o poveste clasică într-o reinterpretare modernă
De azi, cel mai recent live action Disney este în cinematografele din România: Albă ca Zăpada cu Rachel Zeglar în rolul principal și Gal Gadot ca Regina cea Rea, o reinterpretare a basmului, dar și a filmului animat original, lansat de Disney în 1937, cu cântecele refăcute sau noi și o direcție a poveștii adaptată vremurilor moderne.
Rachel Zeglar e actriță de musical și face o treabă fenomenală cu interpretarea cântecelor din film. A devenit cunoscută de la debutul în cinematografie când a jucat-o pe Maria în adaptarea muzicală a lui Steven Spielberg West Side Story, pentru care a câștigat și Globul de Aur pentru cea mai bună actriță dintr-un musical. A mai jucat-o pe Julieta în musicalul de pe Broadway Romeo și Julieta, și urmează s-o interpreteze și pe Eva Perron în remake-ul de la Evita.
În primul rând, deși e vorba de o prințesă pe nume Albă ca Zăpada (botezată așa, atenție, pentru că s-a născut în timpul unei furtuni de zăpadă, și nu din cauza trăsăturilor fizice), de o mamă vitregă și de o oglindă fermecată, plus, evident, cei șapte pitici, filmul se îndepărtează foarte mult de la povestea originală. Albă ca Zăpada nu mai este fata naivă care îngrijește de pitici și visează că „someday my prince will come” (Cândva va veni și prințul meu), ci e o prințesă bătăioasă care se răzvrătește contra nedreptăților Reginei și încearcă să-și ia regatul înapoi. Iar prințul… ei bine, veți vedea voi, căci dacă v-aș spune mai multe, aș fura din surpriza filmului.
Uitându-mă la film, m-am gândit la un moment dat că Disney ar trebui să-și vadă de treaba lor, fără să plece de fiecare dată urechea la controversele care îi însoțesc filmele, pentru că oricât ai încerca, nu poți mulțumi pe toată lumea. Nu pot spune că m-am dat în vânt după varianta CGI a piticilor, dar nici n-aș putea spune dacă angajarea unor actori cu nanism ar fi fost o idee mai bună. De altfel, am citit undeva că în acest remake nu s-a folosit nicăieri cuvântul „dwarf” (pitic), nici în titlu și nici în cadrul filmului. Noi l-am văzut dublat în limba română, dar nu cred că s-a menționat cuvântul „pitic” pe nicăieri.
Un lucru care vă va atrage atenția în varianta asta a poveștii e faptul că Regina n-o oprimă doar pe Alba ca Zăpada, ci își oprimă întregul popor. Mai întâi îl aduce la sapă de lemn, apoi instaurează un regim totalitar bazat pe frică și supunere oarbă, reușind, ca majoritatea regimurilor totalitare, să amputeze bunătatea și omenia din oameni.
Nu cred că e întâmplător faptul că Disney a ales să includă în film și un mesaj politic (la fel ca în Wish, de altfel, unul dintre cele mai bune filme Disney făcute în ultimii ani, dacă ești suficient de atent să-i prinzi sensurile ascunse), încheind, evident, cu o concluzie care să dea oamenilor speranță, și anume că e suficient ca cineva să aibă curaj și să vorbească și i se vor alătura mai mulți. E suficient ca cineva să le aducă oamenilor aminte că se poate mai bine și ei își vor aminti.
Orice revoluție are nevoie de eroii ei și Albă ca Zăpada reușește să-și asume acest rol, devenind o eroină în adevăratul sens al cuvântului, și nu doar prin faptul că e personajul principal dintr-o poveste. Practic finalul filmului subliniază încă o dată nevoia oamenilor de lideri pentru a se revolta contra nedreptăților.
În timp ce mă uitam la film, mi-am pus două întrebări, la care n-am și răspuns, încă. Poate vă dați voi cu părerea în comentarii.
1. Și dacă n-a fost vorba niciodată de frumusețe? Cuvântul „fair” în limba engleză înseamnă și drept/cinstit. Dacă Regina întreba cine e „the fairest of them all” (cine e cea mai frumoasă din țară?) și Oglinda răspundea că Alba ca Zăpada e „the fairest of them all”, când de fapt poate voia să spună că e cea mai dreaptă și mai cinstită? Poate că Oglinda, de fapt, nici nu făcea comparație între cele două, așa cum nu cred că se pot compara vreodată înfățișările a doi oameni. Teoria asta e super trasă de păr, mai ales că povestea originală e în limba germană 😀 Dar n-ar fi interesant dacă ar fi așa?
În orice caz, dacă privim simbolistic, Oglinda nu e altceva decât propriul ego narcisist al Reginei întrupat într-un obiect care reflectă doar ce pui acolo. La final, când Albă ca Zăpada se privește în oglindă, nu mai vede nimic, spiritul din oglindă nu mai e acolo, el a existat doar atâta timp cât Regina a avut nevoie de validarea lui. Privit prin prisma asta, filmul e și un exemplu de unde poate duce narcisismul, mai ales dacă este alimentat de anturaj: Regina devine o dictatoare, care își dorește adularea poporului, dar n-o poate câștiga decât prin frică.
2. De ce Regina era atât de obsedată de validarea Oglinzii, care e bărbat? Oare societatea asta nu ne-a învrăjbit atât de tare una contra celeilalte, din vremurile în care să pui mâna pe un bărbat însemna supraviețuire? Și chestia asta s-a rostogolit așa de-a lungul secolelor până în lumea modernă, când toate companiile din domeniul frumuseții se folosesc de vrajba asta pentru a face vânzări? Când o să încetăm să mai căutăm validarea celor din jur să fim „mai…cumva” decât altele?
