Book review: Nesolicitatele sfaturi despre crime ale celebrei Vera Wong

Nesolicitatele sfaturi despre crime ale celebrei Vera Wong de Jesse Q. Sutanto (traducere Alina Bâltâc) este una dintre recentele apariții de la Leda Bazaar, îndelung așteptată de fanii genului polițist care au citit și O nuntă (un pic) mortală de aceeași autoare, apărută în 2023.

Mi-a plăcut ideea cărții de cum am citit prezentările din social media care îi prevesteau apariția și când a ajuns la mine, m-am apucat de ea aproape imediat și recunosc că m-a luat complet prin surprindere. Nu mă așteptam să mă prindă atât și s-o devorez efectiv. N-am mai stat până târziu să termin o carte de nici nu mai știu când. Îmi era extrem de dor de un roman polițist clasic, care să aibă și un pic de umor și, nu mai zic, o grămadă de referințe la mâncare pentru pasionații de gastronomie, ca mine.

Nesolicitatele sfaturi despre crime ale celebrei Vera Wong este un cozy crime perfect! Dacă Miss Marple s-ar fi reîncarnat într-o chinezoaică, aceasta ar fi fost Vera, bătrâna proprietară a unei ceainării falimentare care găsește într-o dimineață un cadavru chiar la ea în ceainărie. Supărată că poliția nu se poartă ca în serialele CSI, Vera ia investigația în propriile mâini și ajunge să se împrietenească cu principalii suspecți, pe care îi hrănește și cărora le oferă căldura maternă de care aceștia au nevoie.

M-am atașat un pic mai greu de Vera, deoarece la început pare o mamă cicălitoare care se bagă prea mult în viața copilului ei (o chestie recunoscută cultural în societatea chineză), dar apoi am început s-o înțeleg mai bine și mi-a stârnit multă compasiune când am realizat că intromisiunea ei în viața celorlalți se datora faptului că se simțea foarte singură.

Cred că oamenii în vârstă din foarte multe culturi încă sunt obișnuiți să trăiască în comunități strânse, iar singurătatea e cea mai mare boală pentru ei. De altfel, e dovedit științific că singurătatea îți distruge neuronii mai repede, așa că dacă aveți vârstnici singuri în jurul vostru, ar fi ideal să-i încurajați să se alăture unor grupuri (indiferent că se duc în pelerinaje, în stațiuni balneo, la centrele de zi pentru vârstnici sau ies în parc să joace șah).

Pentru Vera cadavrul din ceainărie se dovedește mai degrabă o binecuvântare decât o pacoste. Pe măsură ce avansează cu ancheta pe cont propriu, ea devine din ce în ce mai implicată în viețile celor patru suspecți, ajungând chiar să locuiască cu unul dintre ei și să-i schimbe viața în bine.

Unul dintre atuurile Verei, în afara faptului că este foarte perceptivă și atentă la oameni, e că gătește foarte bine. Cred că mâncarea a fost dintotdeauna un limbaj al dragostei și probabil de asta, atunci când nu mai au pentru cine să gătească, mamele și bunicile noastre încetează cu totul să mai prepare mâncăruri elaborate. Vera chiar spune că atunci când era singură, mânca doar tăieței fierți, dar acum că are pentru cine găti și are cui oferi dragostea ei în bucate, scoate la iveală un potpuriu de rețete tradiționale și de gusturi diverse.

Printre alte subiecte abordate, mi-a plăcut cum a tratat Sutanto felul în care anxietatea mamei (declanșată de abuzul domestic) se răsfrângea asupra copilului, care se comporta „ciudat”. Când Vera începe să trateze copilul cu lejeritate, acordându-i încredere și dându-i voie sa fie copil, Emma se transformă aproape complet.

O să mărturisesc și că mi-am dat seama cine e criminalul după cam doua treimi din carte, dar asta nu mi-a stricat plăcerea lecturii, mai ales că nu mi-am dat seama și cum a făcut-o (foarte ingenios, apropo!)

„Destinul, este de părere Vera, e ceva ce trebuie vânat, prins bine cu ambele mâini și scuturat până când îți oferă ceea ce vrei de la el.”