Cartea de miercuri – Dragă John, Nicholas Sparks

Cartea de miercuri – Dragă John, Nicholas Sparks

Azi încep cu elan o nouă rubrică, se numeşte Cartea de miercuri şi intenţionez să fac o recomandare de carte care mi-a plăcut, pe care am citit-o sau nu şi pe care o am în plan, care mi-a atras atenţia în librării sau pe vreun site sau pe care mi-a recomandat-o cineva cu insistenţă ca…

Interviul de luni – Oana Stoica-Mujea

Interviul de luni – Oana Stoica-Mujea

Pe cât posibil o să încerc în fiecare luni să postez un interviu cu o persoană pe care eu o admir şi o respect pentru că prin muncă şi efort a ajuns undeva, şi prin acest undeva nu înţeleg neapărat că e o vedetă recunoscută de toată lumea pe stradă, ci că a realizat ceva…

Două cărţi despre drumul spre maturitate

Am şi eu o curiozitate: ce mai citesc pre-adolescenţii în ziua de azi? Că adolescenţii ştiu aproape sigur ca nu mai citesc nimic, în afară de lecturile obligatorii, dacă le citesc şi pe acelea. Acum că a trecut euforia “Amurg”, până apare altceva la fel de atrăgător pentru ei, adolescenţii fac o pauză. Deci, revenim…

Despre rasism şi prejudecăţi cu Balul florilor

Aşa cum v-am mai spus deja, ieri Eliza a împlinit 11 luni şi, pe lângă tortul făcut de mine (şi mâncat tot de mine :-D), a mai primit cadou şi o carte deosebită, Balul florilor de Sigrid Laube cu ilustraţii de Silke Leffler, publicată în România de editura Cartea Copiilor. Cartea este o poveste adorabilă…

Jilţul sirenei de Sue Monkk Kid

Jilţul sirenei de Sue Monkk Kid

Vă povesteam acum scurt timp de Viaţa Secretă a Albinelor, carte de care am fost profund impresionată (şi nu numai eu) şi nu se poate să nu scriu şi de a doua carte de această autoare, citită de mine, Jilţul Sirenei. Este o carte despre alegeri, greşite sau nu, şi despre cum să ne confruntăm…

Viaţa secretă a albinelor

Tocmai am terminat astăzi de citit o carte absolut deosebită, Viaţa secretă a albinelor de Sue Monk Kidd (Editura RAO, 2006), o carte extraordinară despre relaţiile dintre părinţi şi copii, dintre albi şi negri, dintre bărbaţi şi femei, dintre oameni şi Dumnezeu. Este povestea unei fetiţe albe de paisprezece ani care ajunge să trăiască într-o…

Cărţi pentru copii din colecțiile editurii Rao

Cărţi pentru copii din colecțiile editurii Rao

Când eram mică, cel mai mult îmi plăceau cărţile. Nu jucăriile sau rochiţele, ci cărţile, cu coperţile lor frumoase şi colorate sau cele cartonate din colecţia Biblioteca pentru toţi copiii. Nu prea am avut acces la cărţi, în parte din cauza comunismului şi în parte pentru că nu ni le permiteam, la vremea aceea erau…

Dincolo de pădurea întunecată

Tocmai am terminat de citit primul volum din seria Cronicile Lumii de Margine de Paul Stewart cu ilustraţii de Chris Riddell, Dincolo de Pădurea Întunecată. Twig, personajul principal, este un neadaptat în comunitatea de troli în care a crescut, pentru că este înalt şi nu seamănă deloc cu ei. Prin urmare, face ceea ce unui…

Indicii anatomice

Tocmai am aflat şi nu mă pot abţine să nu vă spun şi vouă: literatura poliţistă românească se va îmbogăţi în curând cu un nou roman. Indicii anatomice de Oana Stoica-Mujea, cunoscută la noi pentru seria fantasy Războiul Reginelor va trezi din amorţire literatura de acest gen şi pe cititorii ei. Eu personal (mare devoratoare…

Lună plină de Kelley Armstrong

Tocmai am terminat de citit Lună plină de Kelley Armstrong, una din multe cărţi cu fiinţe supranaturale care au invadat şi piaţa românească în ultima vreme. Povestea din Lună plină se învârte în jurul Elenei, singura femeie vârcolac din lume, care încearcă să ducă o viaţă liniştită printre oameni după ce a părăsit Haita cu…