Am fost sâmbătă la un atelier culinar pentru copii şi cum e al doilea atelier de acest gen la care merg şi de care sunt destul de nemulţumită, am zis să-mi exprim aici câteva păreri, în speranţa că cine se bagă să organizeze aşa ceva le va citi înainte şi se va răzgândi sau se […]
Mă revolt
Despre teoriile conspiraţiei şi fabricile de lactate
Am fost ieri în vizită la o fabrică de lactate – nu contează care, dacă mai citiţi şi alte bloguri, probabil aţi aflat deja. Am acceptat vizita pentru că îmi imaginam fabricile de lactate ca nişte hale uriaşe în care nişte omuleţi în halate învârt în ceaune mari cu iaurt şi smântână, mai exact ca […]
Rao şi traducătorii neplătiţi – un nou capitol
Am amânat destul de mult acest articol pentru că am trecut printr-o perioadă neagră cu povestea cu RAO şi îmi era greu s-o iau de la capăt. În secret am mai sperat că cei de la RAO se vor potoli şi vor încerca să-şi plătească traducătorii, măcar de teama scandalului public. Din păcate n-a fost […]
Dezbatere pe tema nesimţirii
…aş spune specific românească, dar parcă mi-e teamă să generalizez. O agenţie care mă roagă să scriu un articol. Îl scriu cu drag pentru că subiectul era unul interesant. Mi-au promis o “răsplată” pe care n-am mai primit-o nici în ziua de azi. Nu contează ce era şi nici nu-mă păsa de ea, însă faptul […]
Câştigă cu orice preţ – dezbatere
Aş vrea să vă invit la o dezbatere despre cum îi educaţi voi pe copiii voştri cu privire la competiţii şi la câştigarea acestora: îi învăţaţi că e bine să câştige prin orice mijloace, că e bine să fie super-competitivi, că trebuie să fie mereu pe locul 1, orice-ar fi? Mi-a venit ideea să discutăm […]
Corporatistele şi punga de la Sephora
Am citit acum câteva zile un articol în care autorul descria, chipurile, câteva tipologii de femei care îl enervează pe el dimineaţa pe stradă. M-am enervat aproape la fiecare rând al articolului din cauza generalizărilor şi a hiperbolizărilor de can-can ieftin, însă niciun paragraf nu m-a enervat atât de tare ca acesta: “3. Tipa cu […]
Doar o mamă poate şti – invitaţie la dezbatere
Dragii mei, în lumina zilei de ieri, în care toate femeile şi preponderent, mamele, au fost aniversate, vă invit la o nouă dezbatere. Ideea mi-a venit de la o poezie pe care am citit-o în comentarii la concursul de 8 martie şi de la un cântec pe care îl ascultam des în copilărie, la radio, […]
O poveste cu un traducător şi o editură
Pentru că multă lume m-a rugat să detaliez puţin povestea mea cu editura Rao, m-am chinuit să aşez câteva vorbe negru pe alb şi iată ce-a ieşit: Aş vrea să încep prin a spune că am tradus peste douăzeci de cărţi pentru Rao. Am început din 2006 şi, o perioadă, am avut o colaborare frumoasă. […]
Procesul cu RAO
Pentru cine era curios cum a decurs procesul cu RAO, iată: l-am pierdut. Instanţa mi-a respins cererea ca fiind neîntemeiată. Deci să ne înţelegem: eu am tradus, cărţile au fost publicate, eu nu mi-am luat banii. Şi tot cererea mea e neîntemeiată. Ma simt sufocată de atâta nedreptate. Mă simt umilită de faptul că justiţia […]
(Raw)veganii şi vegetarienii versus restul lumii
Aş vrea să stabilim clar de la început că această postare nu este un atac la adresa persoanelor care au adoptat o dietă crud-vegană sau vegetariană. Îi admir foarte mult pe aceşti oameni pentru că au o trăsătură de caracter care mie îmi lipseşte cu desăvârşire: sunt foarte puternici. Au tăria să renunţe la aşa-zisele […]