Concurs “Vreau pupic de noapte bună” – noul spectacol Zurli

Sursa text: comunicat de presă Zurli Gașca Zurli, cea mai iubită trupă pentru copii din România a pornit în turneu în toată țara cu cel mai nou spectacol al său, Vreau pupic de noapte bună. Fetița Zurli, Clopoțel, Zdrăngănel, Truli, Yuppy, Tanti Prezentatoarea și Zâna Bună le dau întâlnire tuturor prietenilor din București duminică, 18…

(3) Ziua Elizei – cartea

Cel mai frumos cadou pe care i l-am făcut anul acesta Elizei a fost o carte în care am adunat patru poveşti scrise de ea, pe care le-am ilustrat (cu ajutorul Mirunei Mărgărit – desenator şi ilustrator), le-am tehnoredactat (cu ajutorul unui tehnoredactor foarte bun, Mihaela Sipoş, dacă vă trebuie datele ei de contact, daţi-mi…

(2) Ziua Elizei – detalii organizatorice

 Invitaţiile Am folosit un model găsit pe blogul Orchard Girls, cu Elsa. L-am personalizat într-un program de editare online (şi din păcate n-am putut folosi diacritice), dacă ştiţi să folosiţi Photoshop cu atât mai bine. Mâncarea şi băutura Apă, sucuri acidulate şi neacidulate pentru părinţi, o limonadă extraordinară pentru copii, făcută de o bună prietenă…

(1) Ziua Elizei – sala de petrecere

O să încep povestirile despre ziua Elizei (vor fi mai multe ca să nu mă lungesc într-o singură postare) cu un articol dedicat locului/sălii unde am făcut petrecerea, pentru că a fost o alegere extrem de inspirată, pe care o recomand cu toată sinceritatea pentru petreceri de copii mai măricei (5-8 ani). Cel mai mare…

Eliza în octombrie 2015: la 7 ani mergând pe 17

Eliza în octombrie 2015: la 7 ani mergând pe 17

“Împlineşte-ţi visele toate, să ajungi cât vrei de departe….” aşa spune un cântecel personalizat pe care l-am comandat pentru ziua ei. Mi se face pielea de găină de fiecare dată când îl ascult. “Viaţa minunată să-ţi fie, plină de zâmbet şi bucurie!” Azi Eliza împlineşte 7 ani. Probabil că începând de anul viitor voi renunţa…

Concurs – 2 locuri la workshopul Antrenorul Părinţilor

Mirela Retegan, pe care o ştiţi cu toţii ca Tanti Prezentatoarea de la Gaşca Zurli, s-a decis să ducă munca ei de a distra copiii în altă direcţie. Sau mai exact şi în altă direcţie, deoarece spectacolele Găştii Zurli vor continua (momentan sunt în turneu cu noul spectacol, Vreau pupic de noapte bună). De data…

Povestea zilei de naştere

Săptămâna asta o să vă înnebunesc cu articole despre ziua Elizei, o să scriu şi despre ea şi despre petrecere şi pregătirile aferente, aşa că dacă vă face plăcere să citiţi despre asta, staţi pe aproape. Încep azi, în preziua aniversării ei, cu prezentarea unei cărţi pe care am primit-o de la Editura Creanga Fermecată,…

23 de ani de program şcolar Colgate în România

Am fost zilele trecute la un eveniment foarte drăguţ, menit să aniverseze 23 de ani de când s-a introdus programul şcolar Colgate în şcolile din România. M-am amuzat că la începutul evenimentului, reprezentanţii Colgate ne-au întrebat dacă ne aducem aminte din clasa întâi de doctorul Măseluţă, însă eu în 1993 când a început programul eram…

Pălărie decorată cu un mac din fetru şi mărgele de nisip

Pălărie decorată cu un mac din fetru şi mărgele de nisip

Am găsit această pălărie la un târg de vechituri, am dat doar 10 lei pe ea, dar era impecabilă, doar puţin prăfuită. E dintr-un fetru de foarte bună calitate, cred că e de lână pentru că are o textură foarte moale şi plăcută. Am luat-o pentru Eliza dar nu-mi plăcea deloc cum arată, probabil proprietarul…

Conferinţa “Fii bine cu tine, de acum!” – despre divorţ şi eşecuri

Duminica aceasta, pe 4 octombrie, are loc o nouă ediţie a conferinţelor organizat de ISTT, intitulată Fii bine cu tine, de acum! Se vor aborda mai multe subiecte, însă cel care mi-a atras atenţia cel mai tare a fost acesta: “Multe căsnicii se schimbă în timp, chiar dacă ne dorim ca acest lucru sa nu…