Cartea sau filmul? Trei ecranizări Netflix mai puțin reușite.
|

Cartea sau filmul? Trei ecranizări Netflix mai puțin reușite.

În ultima vreme, Netflix ecranizează la greu cărți, probabil s-au prins că au deja publicul format și nu trebuie să-și mai bată ei capul cu atragerea lui 😀 Doar că se chinuie așa de tare să bifeze tot felul de lucruri sau să fie politically correct, încât adesea se pierde mare parte din farmecul poveștii….

Super-evenimente pentru părinți și copii 17-18 septembrie 2022

Super-evenimente pentru părinți și copii 17-18 septembrie 2022

La câte evenimente frumoase și atractive sunt în București sau în împrejurimi, aș vrea să ne dedublăm uneori, ca să putem merge peste tot. Dar cum n-o putem face, vă las aici o listă atent selectată, ca să alegeți voi ceva de făcut în acest week-end, mai ales că se anunță frumos și e bine…

Turist în România – Săptămâna Haferland în satele săsești

Turist în România – Săptămâna Haferland în satele săsești

La fel ca Festivalul Sighișoara Medievală sau Sărbătoarea Tuberozelor, și Săptămâna Haferland e un eveniment la care am tot vrut să ajung de câțiva ani. Nu-i fain că se organizează toate în aceeași zonă și anul ăsta am putut să bifez câte un pic din fiecare? La Săptămâna Haferland am ajuns la invitația editurii Curtea…

Ce este burnout-ul parental? De vorbă cu Alina Pop, psihoterapeut

Ce este burnout-ul parental? De vorbă cu Alina Pop, psihoterapeut

V-ați simțit vreodată atât de obosiți în rolul de părinte că simțeați că nu mai reușiți să faceți față responsabilităților? V-ați purtat urât cu copiii și v-a părut rău la finalul zilei? Ați avut senzația că nu reușiți să vă ridicați la înălțimea așteptărilor voastre ca părinte? Ați avut vreodată senzația că nu vă mai…

Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți – Gary Chapman
|

Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți – Gary Chapman

Am cartea asta, Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți, de la editura Curtea Veche pe noptieră cred că de vreun an și tot trag de ea. Ca să fiu sinceră, nu prea am putut citi non-ficțiune în ultima vreme. Tot am senzația că nu rețin nimic din ce citesc (deși subliniez și iau notițe)…

Feli cântă la Balul Bucuriei – eveniment în beneficiul Autism Voice

Feli cântă la Balul Bucuriei – eveniment în beneficiul Autism Voice

De când a devenit mamă, se pare că Feli este foarte aproape de campaniile legate de copii pentru că am auzit de ea de două ori în ultima vreme: o dată legat de Balul Bucuriei și o dată de campania pentru siguranță auto, inițiată de Petrom (campania ”Cel mai sigur loc”). Balul Bucuriei este un…

Bucharest International Dance Film Festival: 8-11.09.2022

Bucharest International Dance Film Festival: 8-11.09.2022

Dacă sunteți pasionați de dans sau aveți copii mari (adolescenți) pasionați de dans, e bine să știți că de miercuri începe Bucharest International Dance Film Festival, cu proiecții de filme, ateliere și experiențe VR. „Bucharest International Dance Film Festival, ediția a VIII-a” este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN* și…

Moodboard cu idei pentru o toamnă hygge

Moodboard cu idei pentru o toamnă hygge

Sincer, aș fi denumit articolul ăsta ”moodboard cu idei pentru supraviețuirea unei noi toamne/ierni în Bucureștiul fără căldură”, dar am zis să abordez o tematică ceva mai romantică și să nu fugiți de pe blog după primul paragraf 😀 A venit, a venit toamna, zice poetul, și eu m-aș acoperi cu ceva, dar nu cu…

La clasa pregătitoare: cum ne-am pregătit pentru începerea școlii

La clasa pregătitoare: cum ne-am pregătit pentru începerea școlii

Acum nouă ani scriam despre Eliza și despre începutul clasei pregătitoare și iată că a venit momentul să scriu și despre Vlad. Nici nu știu unde a zburat timpul și Vlăduț al meu deja se pregătește să meargă la școală deși eu, în sufletul meu, nu-l simt 100% pregătit. Dar de aia se numește ”clasă…

Turist în România – Festivalul Sighișoara Medievală

Turist în România – Festivalul Sighișoara Medievală

Îmi doresc să ajung la festivalul Sighișoara Medievală de foarte mulți ani, încă de când îmi povestea prietena mea cea mai bună prin facultate de el. Dar nu am reușit până anul acesta când o conjuctură favorabilă a sorții m-a trimis la Sighișoara chiar în acel week-end când se desfășura festivalul. Pentru că eram venită…